Sensibilitatea este o calitate pe care unanim o declarăm la mare căutare în tagma artistică. E de dorit să te dovedeşti a fi foarte sensibil şi empatic şi receptiv şi generos şi din preaplinul acestor comori să reverşi în valuri emoţii peste sala fermecată de carisma ta. Vorbele sunt frumoase şi rupte ca din rânduri scrise dibaci de poeţi cu har. Declaraţiile iscusite şi mereu rostite cu urma unui nod în gât ne conving că într-adevăr sensibilitatea şi fragilitatea sunt atrubite pe care punem preţ în breasla noastră. Prea rar, însă, probăm concret, în viaţa coborâtă e pe scenă, aceste trăsături frumoase. Nu sunt multe ocaziile în care să ne putem împărtăşi fără frici şi calcule vulnerabilităţile.
A treizecea ediţie a Galei UNITER de la Bistriţa-Năsăud a fost un moment de acest fel; în care nu ne-a mai fost teamă să renunţăm măcar la una din măştile stivuite pe chip, dându-ne voie să ne trăim sensibilitatea cu demnitate şi sinceritate. Desigur, aşa cum era firesc, absenţa lui Ion Caramitru a adus în sală o atmosferă mai puţin veselă decât ar fi fost de dorit pentru o sărbătoare. Dar e profund uman şi cât se poate de firesc să resimţi lipsa celui care a creat această gală şi care an de an o aducea la viaţă. E cel mai elementar semn de respect al unei comunităţi să onoreze moartea unui semen în contextul care poartă cea mai adâncă amprentă a personalităţii sale. Iar cei care şi-ar dori altfel, care simţeau din faţa televizorului nevoia de glume şi poante şi chill à la Hollywoodul cel grabnic vânzător pe bani mulţi de glam şi sclipici, sau de statmenturi de toate felurile care au devenit refrene pentru militanţii ce caută cu ferocitate orice colţ de scenă de pe care să îşi strige nevoia de validare, cei care sunt deranjaţi că bunul simţ încă mai răzbate printre multe perechi de dinţi scrâşniţi şi înverşunări, se pot consola că nu au fost prezenţi acolo, ci au avut şansa de a schimba canalul din telecomanda personală.
Gala UNITER este acea seară din an în care se întâmplă un paradox greu de explicat. Ne îmbrăcăm frumos, ne străduim și să fim frumoşi şi ne întâlnim unii cu alţii. Poate pentru că preţ de câteva ore suntem acaparaţi sincer de emoţiile proprii: ne concentrăm mai mult pe noi înşine, pe cum mergem, pe ce vrem să spunem dacă luăm premiul, pe cum ne menţinem postura elegantă atâta timp ca să ne vedem frumoși la televizor, pe cum ne comportăm dacă nu luăm premiul, pe cum stăm în poza de la panou, pe toate detaliile care vorbesc despre noi puşi sub lupaa acestui context special şi rar. Şi în fluxul continuu de taskuri pe care trebuie să le coordonăm, nu mai avem prea mult timp pentru a ne comuta atenţia pe ceilalţi; pe defectele şi greşelile celorlalţi mai exact. Suntem cu toţii fini observatori antrenaţi pentru a culege material de discuţii (bârfe) spumoase. Şi, de cele mai multe ori, prilejul de a ne întâlni ne pune pe tavă un material bogat pentru ore bune de analize specializate în domeniul Ceilalţi şi hibele lor. La Gala UNITER nu se întâmplă asta. Emoţiile netrucate şi sensibilitatea se manifestă sincer şi efectul e cu adevărat frumos: ne bucurăm să fim împreună. Zâmbetele sunt mai puţin formale; îmbrăcate în rochii elegante sau în costume care vin împecabil. Ochii se privesc unii pe alţii şi caută în Celălalt o ancoră de sprijin a emoţiilor. Mirarea de a-l descoperi pe Celălalt mai frumos decât îl știai, de a-l vedea altfel decât eşti obişnuit, de a-l privi, e mai autentică decât cea jucată cu talent pe scenă. În seara Galei UNITER ne e mai drag unii de alţii. Doar pentru câteva ore.
Spectacolul regizat de Radu Afrim nu a venit să nege tradiţia de treizeci de ani a Galei. A păstrat tipicul şi a nuanţat impotanţa unui dialog încă timid între formele de expresie teatrală. Colorate şi curajoase, colajele din proiecţiile realizate de Les Atelier Nomad au fost accentul de care era nevoie pentru a fi cu adevărat împreună. Tinerii care îşi aşteaptă şansa de a demonstra că pot atinge excelenţa pe care o celebrează an de an Gala UNITER au timp să ducă mai departe, să transforme şi să perfecţioneze ceea ce lasă în urmă cei cărora timpul le e încremenit în ceasuri.
Mesajul puternic, foarte clar, spus cu emoţie şi demnitate de Preşedintele UNITER Dragoş Buhagiar e o ştafetă preluată cu eleganţă şi voinţă statornică – avem nevoie unii de alţii; cu iubirea explicată atât de cald de Lóránd Váta, câştigătorul trofeului pentru Cel mai Bun Actor în Rol Principal şi cu emoţia, fragilitatea, feminitatea şi curajul Marinei Constantinescu rostind drept tribut versuri din Mihai Eminescu. Aceasta e asumarea de care avem nevoie: a unui Împreună în care trecutul şi viitorul stau în aceeaşi sală şi îşi construiesc scena de iubire cu talent şi profesionalism, repetând iar şi iar până când performanţa merită premiată.
d'E-pîn-geac 