Arta prezenţei nu are nicio hermeneutică; nu se studiază şi nu e predată de învăţaţi. Nu are ucenici, dar are maeștri. A fi prezent nu presupune doar ocuparea unui loc anume în spaţiu desemnat, la un anumit moment în timp; fizic. Dincolo de simpla apariţie, prezenţa conţine şi spiritualitate, carismă, însufleţire şi o doză homeopatică de fiinţare; acea substanţă nedescoperită de legile ştiinţei. O prezenţă care fiinţează are ceva din „particula lui Dumnezeu” pe care savanţii încearcă să o reproducă în imensele acceleratoare atomice. E în noi – dar numai câţiva iniţiaţi pot accesa şi potenţa impactul colosal al forţei sale. Unii sunt sfinţi, alţii demoni care hipnotizează magnetic mase întregi de conştiinţe buimace, iar alţii actori.
„Decalogul după Hess” de Alina Nelega, în regia lui Gabi Cadariu, interpretat de Nicu Mihoc pe scena Teatrului de Artă din Bucureşti este un spectacol al prezenţei. Creat pentru prima dată acum douăzeci de ani, reluat în timp, a ajuns acum la o formulă în care performanţa stă sub semnul consistenţei impresionante a cuvintelor întrupate. Un text îmbibat de sens, cu o structură monologală ce permite o sinfonie de ritmuri şi nuanţe accidentate, aduce cu fiecare nouă poruncă răstălmăcită în credinţa îngerului negru Rudolf Hess câte o prăpastie de nelinişti. Vinovatul sinucigaş, după 47 de ani de temniţă, în faţa morţii amânate care i se refuză de către divinitate şi umanitate de-o potrivă, se confesează în bezna sufletului greu, în faţa unor camere de supraveghere, lăsând posterităţii, ca un blestem, certitudinile unei vieţi trăite în singurătatea necruţătoare a căutărilor surde.
Timp de 80 de minute prelungite sau scurtate după ritmul interior perfect acordat, Nicu Mihoc fiinţează acest personaj blasfemic într-un veritabil recital actoricesc. În penumbre şi insule de lumină, cu fiecare mărturisire de credinţă abandonată, Hess cel trădat de falşii dumnezei pământeni şi nealinat de Dumnezeul ceresc face un ultim reproş suprem umanităţii şi divinităţii. Ca într-un bolero al gesturilor şi al rostirii drămuite într-o litanie severă şi demnă, condamnatul la pedeapsa eternă în lumea muritorilor şi în viaţa de apoi explică din scaunul cu rotile, calm şi cu tact, cum urmează să se desfăşoare o ultimă cină de taină închinată martorilor voyeur-işti care îl urmăresc, insensibili, pe ecrane. Devenim martorii întineririi acestui bărbat care se ridică pas cu pas spre ceea ce el speră a-i fi singura formă de mântuire. Alege conştient momentul sfârşitului acestei vieţi damnate şi începutul eternităţii adevăratei pedepse.
Alternanţa unghiurilor de umbre care îi ascund şi îi relevă chipul desenează o coregrafie a transfigurării chipului său care capătă, parcă, trăsături din ce în ce mai esenţializate. E drept şi precis în gesturi, e sigur pe sine, e puternic şi de neclintit ca un monolit acest criminal închinat morţii. Nicu Mihoc compune un imn al învinuirii fără de căinţă, o pledoarie finală în faţa batalionului de execuţie căruia Hess însuşi dă comanda de „Foc!”. Cu o intensitate regaltă în cele mai fine detalii, parcursul scenic descrie parabola unui drum iniţiatic întors; de la siguranţa deciziei premeditate până la devenirea finală a acestui apostol malefic ce îşi arogă meritul auto-mântuirii în absenţa decretată de el însuşi a oricărui Dumnezeu. Emoţionant şi cutremurător e acest desant de vini atribuite divinităţii surde, mute şi oarbe în numele căreia Hess şi-a atribuit dreptul de a sluji pe altarul fanatic al unui demon uman care i-a câştigat devotamentul prin prezenţa concretă.
Cu o carismă copleşitoare, cu gând interior mereu în perfect control, tablourile macabre ale unei existenţe înfierate de păcate de moarte sunt parcurse cu o eleganţă ritualică. Răbdarea acestei exegeze a unei absenţe căreia îi cere socoteală de la egal al egal are ceva regal; Nicu Mihoc devine un cavaler al cuvântului şi îl înnobilează pe Hess cu o aură princiară. Îl asculţi, îl crezi, îl înţelegi şi te înspăimânţi de propriile căderi în credinţă; nu îţi lasă opţiuni nominale pentru că adevărul său pare unicul valid în această peroraţie perfect lucidă. Îţi e frică nu de lista lungă de atrocităţi istorice, nu de omul din faţa ta, ci de cât de recognoscibilă e propria ta luptă cu întunericul şi lumina din tine însuţi. E senzual şi erotic aproape, hipnotic şi conştient de forţa de seducţie pe care o dozează ca într-un joc de vânătoare cu publicul ce îi devine mărturisitor acestui maestru de ceremonii păcătoase. Ochii săi nu mint niciodată. După ce îi dibuieşti chipul în penumbră, după ce eşti strivit de cuvintele rostite cu spatele, atunci când îţi dă voie să îl vezi cu adevărat, când te priveşte drept în ochi, regăseşti umanitatea absolută a omului din spatele personajului investit cu atâta forţă tocmai de o vulnerabilitate total asumată.
Dezgolit de vină, trupul se arată fără nicio armură de protecţie la judecata finală. După ce rememorează calm şi meticulos păcatul originar al acestei existenţe contorsionate, punctul zero al devenirii sale întru damnare, se ibăveşte prin mărturisire de vină şi pleacă dincolo împăcat. Acel dincolo, marcat prin convenţie de trecerea de cealaltă parte a oglinzii scenei, e clipa de linişte din întunericul sălii, în care Hess captă chipul şi asemănarea cu Dumnezeul pe care l-a invocat o viaţă fără a şti să-l recunoască. Iar noi, martorii căderii finale, rămânem singuri cu propria neputinţă, căutare, frică şi jind spre o mântuire de păcatele moştenite de la istoria dementă a unei umanităţi decăzute.
Spectacolul „Decalogul după Hess” a ajuns la o maturitate deplină. Conţine lejeritatea artistică a simplităţii de impact şi siguranţa de sine a exerciţiului exersat prin experienţă. Prezenţa performantă a lui Nicu Mihoc în acest recital articulat fără ostentaţii de regia noninvazivă a lui Gabi Cadariu este una dintre acele întâlniri cu actorul în stare de graţie. Un anti-erou în toată splendoarea elegantă a decăderii sale devine prilej de întâlnire cu tine însuţi, la adăpostul convenţiei teatrale într-o expresie perfecţionată în timp.
Teatrul de Artă București
Decalogul după Hess
de Alina Nelega
Cu Nicu Mihoc
Regia: Gabi Cadariu
Un spectacol produs de Teatrul Ariel Underground și Teatru-Liga
d'E-pîn-geac 