Spectacolul enunţă cu o sinceritate deplină premisa acestui randez vous criminal: Bufonul (Mălina Lazăr) este un povestitor tipicar al celor mai cunoscute precepte artaudiene. Cu vocea lui Silviu Purcărete ne sunt expuse pe-ndelete, amintite/explicate ideile în virtutea cărora vedem înlănţuirea de crime şi orori. Glasul împăciuitor, clam şi sfătos ne oferă toate cheile de care avem nevoie pentru a înţelege demersul. Logica rostirii lui Silviu Purcărete devoalează mecanismul care stă în spatele structurii acestei fresce însângerate: cu migală, respect pentru text, atenţie şi curiozitate se poate pătrunde în universul mnţii contorsionate care asemuia frapant teatrul cu ciuma. Vezi scenele frisonante şi îi dai dreptate. Monumentalitatea excesivă la o primă vedere, grandoarea acestei splendide decadenţe morale şi umane, hiperbola megalomană a conştiinţelor corupte devine o necesitate esenţială, o imagine utilitară, aproape, a ideilor care explică de ce e nevoie de violenţă pentru a trece de nivelul epitelial din teatrul digestiv şi redundant.
Arhive categorie: Cronici
„Zorro” – fragilitatea actorului de cursă lungă
Nu actorul poartă masca personajului; Zorro, cel de pe foaie, e înveit, parcă, în personalitatea lui Ioan Andrei Ionescu; în sinceritatea lui, în expresivitatea lui deloc ostentativă, în gândurile lui alambicate, dar foarte fluente şi pline de o umanitate cu adevărat emoţionantă.
„Zorba Grecul” nu s-a născut la Iaşi
Încercarea de a face uitate aşteptările publicului şi de a transforma povestea într-un pretext filosofico-erotico-comico-duios nu depăşeşte, însă, temperaturile inconcludente ale generalităţilor banale.
„Vinovat,-ă” de sinceritate artistică
Cu o luciditate foarte tranşantă, problema încălzirii globale e pusă în discuţie cu mijloace teatrale cât se poate de bine exploatate. Nu e nimic tezist, nu e doar încă un speach alarmist care să ne bată obrazul celor care nu cunoaştem impactul propriei amprente de carbon.
Un spectacol deloc (In)corect
O tematică socială uşor de identificat în orice micro-univers familial devine pretxtul acestui discurs teatral bogat, voit accidentat, cretiv şi performant.
David Tennant e „Good”
E foarte matematic acest spectacol în care convenţia e foarte tranşantă. Într-un spaţiu claustrant, trei actori citează o poveste.
„ABBA Voyage” – tinereţa noastră, a tuturor
Sentimentul de „aşa ceva nu există” pe care îl ai când Benny, Björn, Anni-Frid şi Agnetha apar pe scenă în costumele lor flamboaiante, tineri şi încântător de frumoşi e greu de comparat cu alte experienţe.
„Locotenentul din Inishmore” şi mâţâţelul său
Intensitatea situaţiilor absurde, demenţa personajelor, ritmul construit ca un arc care plezneşte la intervale precise, inserţiile de comic, citatele culturale, rezolvările inedite şi de efect, în cheia atmosferei impuse de poveste, detaliile, gesturile smucite definitorii pentru caracterele extreme, toate elementele care compun această simfonie de chin şi vai au fost alese unitar, întru spiritul deloc politicos al prea puţin empaticului autor britanic.
Felicitări! Eşti „Worker of the year” la tine în baie
Farmecul acestei propuneri îndrăzneţe constă în relaţia pe care tu ca receptor eşti dispus să o întreţii cu un univers sonor pe care îl augmentezi cu acţiuni reale.
„Münchausen” – un spectacol mincinos
Un monolog anost, poticnit, lipsit de orice strălucire, banal, plat, care cu vorbe multe spune mai nimic, e premisa de la care porneşte un one man show excesiv de explicativ şi plicticos.
d'E-pîn-geac 