Întâlnirile sunt nodurile care leagă destine. Fie că le planificăm sau ni se întâmplă, fie că e mâna destinului sau liberul arbitru în acţiune alegând conştient, vieţile ne sunt cartografiate de constelaţiile de împrejurări şi oameni pe care îi adunăm în jurul nostru. Ca într-un album cu instantanee, chipuri, priviri, respiraţii, cuvinte, strângeri de mână, îmbrăţişări, un amalgam de senzaţii şi cadre-detaliu devine colajul memoriei subiective ce ne defineşte în fiecare moment. Nu existăm suspendaţi în propria percepţie, nu plutim solitari prin viaţă; interdependenţele de un Celălalt generic sunt firele solide care ne ancorează în reaitatea configurată de coordonate nuanţate. Şansa unei întâlniri semnificative, recunoscute ca atare, poate deveni momentul declanşator al unei succes sau al unui eşesc pe termen lung.
În teatru norocul este una dintre calităţile pe care le poţi antrena: disponibilitatea de a crea premisele unei Întâlniri cu majusculă ţine de intuiţie, putere de adaptare, fler şi un al şaselea simţ al socializării profesionale eficiente. Nu e suficient să fii bun, talentat, carismatic şi serios. Trebuie să fii şi prezent, la prorpriu. Din sufrageria proprie e greu de crezut că poţi fi apreciat şi aplaudat. Iar această prezenţă antrenată nu înseamnă nici tupeu, nici expunerea ostentativă şi gălăgioasă, nici obrăznici insistenţei. De multe ori nu cei mai merituoși au câştig de cauză; poate din timiditate, poate din nesiguranţă, poate din bun simţ, multe voci mai puţin îndrăzneţe rămân neauzite în vacarmul rostogolit de cei care au înţeles repede că pot câştiga un avans considerabil speculând orice oportunitate de a se prezenta.
Theater Networking Talents, evenimentul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, a devenit un safe space al Întâlnirilor relevante pentru tinerii regizori cu potenţial. Ajunsă la cea de-a şasea ediţie, această iniţiativă de a aduce împreună pe cei care tocmai intră în profesie pentru a se cunoaşte reciproc şi pentru a fi cunoscuţi de breaslă, a căpătat relevanţă, amploare şi împlineşte cu brio sensul pe care şi l-a propus. TNT este, poate, cel mai rotund şi eficient concept de festival din peisajul teatral actual. Timp de patru zile, toţi participanţii au fost, cu adevărat, o comunitate. Au jucat spectacole, şi-au fost reciproc spectatori, au petrecut timp împreună, au discutat, s-au distrat şi s-au bucurat de un timp comun dedicat cunoaşterii nu doar formale. Ideea lui Bobi Pricop de a oferi un context prietenos şi relaxat de interacţiune în jurul echipelor de creaţie ale celor şapte spectacole selecţionate, pusă în practică de echipa de organizare cu generozitate şi resurse de energie aparent inepuizabile, s-a concretizat într-o atmosferă caldă, în care dialogul s-a legat de la sine.
Calitatea producţiilor de licenţă sau disertaţie prezentate a fost destul de unitară în producţiile selecţionate de la facultăţile de teatru din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş: ,,10”, regia Nagy Norbert, „Afară, în fața ușii”, regia Alexandru Ianăși, ,,Auch!”, regia George Zamfir, „Expuşi”, regia Vlad Bălan, ,,Lucruri mici și extraordinare”, regia Rebeca Crețu, ,,Memoriile unui Lolo”, regia Mark-Cristopher Demeter, ,,Peste cadavrul meu”, regia Alaska. Participanţii-spectatori au plecat de la Craiova cu un sentiment optimist pentru viitorul apropiat al creativităţii regizorale şi al posibilităţilor actoriceşti etalate de tinerii absolvenţi. Dacă aşa va arăta teatrul românesc în următorii ani, media e bună. Există, parcă, o maturitate a esteticilor personale, un interes real pentru teme profunde, o interogare artistică a subiectelor grave, curiozitate, bucuria jocului inventiv, o paletă largă de expresii subiective ale unei teatralităţi actuale viguroase.
Cele mai consistente propuneri, din trei zone estetice total diferite, sunt spectacolele „Expuşi”, regia Vlad Bălan, „Lucruri mici şi extraordinare”, regia Rebeca Creţu şi „Afară, în faţa uşii”, regia Alexandru Ianăşi. Violenţa ideologică şi subiectivitatea receptării actului artistic, supravieţuirea inocenţei şi dezrădăcinarea dictată de factori socio-politici şi consecinţele intime şi universale ale traumei războiului au fost direcţiile de cercetare estetică din aceste trei spectacole care au surprins, emoţionat şi impresionat la fel de puternic, dar prin mijloace teatrale autentic-personale.
„Expuşi”, scenariul semnat de Ionuţ Sociu şi Vlad Bălan a pus în discuţie o formulă de teatru „in your face”, care poziţionează receptarea într-o zonă de responsabilizare. Cum anume te raportezi la abuzul bestial şi absurd exercitat de câţiva indivizi feroce asupra unor artişti a căror vină e însăţi arta lor? Într-o convenţie controlată perfect, cu un joc echilibrat al planurilor ficţionale, care se întretaie abrupt dezvoltând o dinamică atractivă, discursul regizoral al lui Vlad Bălan are forţa de impact a unui statment matur şi consistent. Folosindu-se de clişee, de fragmente de ideologii care se ciocnesc şi implicând vitalitatea interpretativă a actorilor, acest spectacol-manifest nu are nimic din preţiozitatea gratuită a demonstraţiilor goale ce se rezumă la citarea temei. Eşti constant provocat să te poziţionezi ca spectator, să îţi re-evaluezi opţiunile şi, la final, pleci din sală cu teme pentru acasă la materia „Empatie şi receptare în teatru”.
„Lucruri mici şi extraordinare” de Daniela Arroio și Micaela Gramajo spune povestea unei fetiţe refugiate în imaginaţie şi candoare din calea unei realităţi dure. Creativitatea Rebecăi Creţu de a construi lumea Emmei din acţiuni ludice inserate într-un fir narativ bine împletit cu temele extra-scenice a instaurat o convenţie lejeră, ce permite nu doar impresionarea emoţională, ci şi o delectare estetică rafinată. Jocul bogat al Denisei Dutcovschi şi a lui Costin Stăncioi, alegerea caracterizării personajelor printr-o corporalitate bine determinată a întregii distribuţii au adus pe scenă o realitate ficţională seducătoare, care combină eficient emoţia cu sensurile conotative ale textului.
„Afară, în faţa uşii” de Wolfgang Borchert a fost alegerea ambiţioasă a lui Alexandru Ianăşi; o piesă cu accente simboliste, pe care a montat-o cu multă maturitate într-un spaţiu al expresionismului reinterpretat. Personaje arhetipale se perindă ca într-un cabaret subteran la graniţa dintre viaţă şi moarte a unui soldat generic, supravieţuitor al războiului, dar fragil în ecuaţia finală a existenţei. Convenţia complicată, dar bine strunită, forţa de expresie şi nuanţele fine din interpretarea lui Costin Stăncioi (Beckmann), carisma de showman a lui Nicholas Bohor (Directorul de cabaret) şi voluptatea ludică a lui Marcel Veselu (Moartea) sunt punctele de sprijin ale acestei construcţii bine ponderate între teatralitate şi realism.
Theater Networking Talents a fost, şi în acest an, Întâlnirea fericită la începutul unor drumuri ce s-au intersectat în mijlocul Craiovei. La final, toţi cei şapte regizori au primit, în loc de premiu, invitaţii un dialog aplicat în perspectiva colaborării din partea managerilor de teatru care au făcut parte din #PeopleofTNT. Stagiunile teatrelor din Bucureşti, Sibiu, Târgu-Mureş, Oradea, Bacău, Reşiţa, ar putea să îşi asume un risc calculat, producând spectacolele de debut ale acestor regizori care par a face chiar mai multe decât promit.
d'E-pîn-geac 