Pare că trăim într-un prezent care continuă în ciuda terminării timpului. Totul s-a întâmplat deja, iar particula „post”-orice, pare a ne atrage atenţia că ni se face o favoare să fim îngăduiţi dincolo de ceea ce ar fi trebuit să se termine demult. Post-realitatea noastră se învârte în jurul reinterpretărilor şi al sentimentului de vinovăţie colectivă în virtutea căruia încercăm să îndreptăm greşelile unui trecut ruşinos, care ne priveşte condescendent peste umăr. Creativitatea şi originalitatea par condamnate la o comparaţie inegală cu realizările fie excepţionale, fie blamabile, ale unui trecut pe care îl tot cităm.
„Dincolo de tandreţe” de Alexander Zeldin este un text post-dramatic ce propune „felia de viaţă” a naturalismului de secol trecut drept expozeu al unei tematici sociale actuale: condiţiile de muncă şi abuzul ierarhic, manifestat la adăpostul ambiţiilor personale şi al procedurilor aducătoare de profit. Spectacolul montat de Sânziana Stoican la Teatrul Nottara încearcă să îmbogăţească prin interpretare, relaţii scenice şi tensiune dramatică un scenariu liniar, voit neutru, ilustrativ şi lipsit de o finalitate concretă. c
Din cele o sută douăzeci de minute ale spectacolului, primele douăzeci şi cinci sunt destinate uni expoziţii meticuloase; aflăm împreună cu cele trei personaje feminine cum se utilizează un aparat de lustruit podele şi câteva reguli de protecţia muncii. Pare că suntem mereu pe punctul de a afla ceva definitoriu despre personaje, că acţiunea stă să înceapă, iar finalul cade brusc, fără nicio concluzie clară. Miza pare a fi acumularea de frustrare şi antipatie pentru Ian (Tudor Cucu-Dumitrescu) care evoluează treptat de la un funcţionar eficient către un zbir atroce. Celelalte personaje par că ascund ceva, tăcerile lungi şi apăsătoare, replicile eliptice şi privirile intense induc impresia unor adevăruri nespuse care pot fi intuite, doar, cu o contribuţie de imaginaţie personală din partea spectatorilor. Iar atunci când unele personaje au şansa unei explicaţii scenice pentru acţiunile lor, impactul poate fi dezamăgitor. Atunci când orizontul de aşteptare individual e folosit ca placă turnantă a acţiunii, rezultatul e mai greu de controlat, iar finalitatea demersului devine inegală – riscul e de a plictisi, comic involuntar (aşa cum unii spectatori au receptat reprezentaţia din seara premierei) sau chiar a frustra anticipările neîmplinite.
În spaţiul scenic construit meticulos şi realist de către Valentin Vârlan cromatica ajută mult fixarea atenţiei, iar concreteţea obiectelor aduse în scenă ajută la dezvoltarea acţiunilor. E multă mişcare ce oferă vitalitate acestor scene de muncă fizică, iar inventivitatea limitată de text se manifestă cât se poate de bogat între aceste restricţii ale unei structuri dramatice austere. Cel mai enigmatic personaj e Phill, angajatul permanent tăcut, care preferă să citească retras un roman poliţist în pauzele de lucru, pe care Dan Bordeianu îl încarcă foarte consistent prin ascultare şi o emoţie reprimată. Atenţia sa, izbucnirile scurte, tandreţea pe care o descoperă cu stânjeneală şi băgare de seamă, căptuşeala de intenţii pe care le poţi intui în această prezenţă pe cât de discretă, pe atât de intrigantă, sunt motivele pentru care întrebările rămase fără răspuns par a fi pistele false cele mai ofertante ale spectacolului.
Cele trei personaje feminine formează un triunghi de ipostaze ale unei poziţii defavorizate – Susan cea sperioasă, umilă, docilă, servilă şi muncitoare e femeia în reală criză financiară pe care Laura Vasiliu o interpretează cu febrilitate, realizând un portret mai complex decât îl poate oferi o scriitură menţinută în zona neutralităţii; poate uşor prea explicativ în gesturi şi reacţii, dar mereu cu grija de a transmite starea de pericol concret în care se află. Becky, în interpretarea Dianei Roman e o femeie frumoasă, aparent superficială şi uşor frivolă, a cărei dramă ne e prezentată concret: mama nevoită să muncească departe de copilul său. Partitura acestui personaj e cea mai contradictorie – între tristeţea mamei şi intenţiile erotice manifestate concret şi gălăgios spre finalul spectacolului discrepanţa nu e suficient motivată. Grace, tânăra diagnosticată cu artrită reumatoidă care încearcă din greu să performeze la nivelul cerinţelor lipsite de orice empatie ale şefului său e interpretată de Cristina Juncu într-o compoziţie care adaugă o infantilitate uşor exagerată. Pe lângă impedimentul unei boli care îi afectează posibilităţile fizice, tânăra de 27 de ani are un comportament ce insinuează şi o oarecare afecţiune mentală; iar acest surplus, oricâtă duioşie şi milă ar inspira, pare artificial.
Ian e personajul exponent al întregii demonstraţii a textului – tânărul ambiţios şi sigur pe sine care îşi manifestă o gamă largă de defecte şi preconcenpţii în gestionarea abuzivă a funcţiei pe care o deţine. Tudor Cucu-Dumitrescu are o mobilitate scenică elastică pe care o foloseşte din plin pentru a nunţa acest bărbat pe care, evident, se doreşte să îl urâm la finalul spectacolului. E, poate, prea histrionic şi ludic în interpretarea sa; încearcă să îi ofere personajului câteva manierisme care să contribuie la masca de „om de treabă” pe care şeful o adoptă pentru subalterni. Mirările demonstrative, însă, fac parte dintr-un alt registru interpretativ şi par doar ostentative în acest context. Ruperile de ritm, nervozitatea din ultima parte a spectacolului, acel zâmbet-rânjet, „buna-voinţă” condescendentă, privirea nevrotică şi voluptatea celui care ordonă simţindu-se îndreptăţit de funcţie să îşi exercite puterea asupra semenilor săi sut atuu-urile acestui rol condus cu mână sigură.
„Dincolo de tandreţe” este un spectacol care încearcă să umanizeze un scenariu destul de septic. Episoadele din viaţa profesională a unor femei care muncesc din greu constrânse de dificultăţi materiale, care acceptă cu înfrigurare umilinţele la care sunt supuse de un bărbat abuziv pot părea o premisă ofertantă. Riscul asumat e acela de a exemplifica, doar o „felie de viaţă” grefată cu multe ipoteze ce nu duc, de fapt, către o finalitate unitară.
Teatrul Nottara
Dincolo de tandreţe
de Alexander Zeldin
traducerea: Sânziana Stoican
Distribuția:
Becky – Diana Roman
Grace – Cristina Juncu
Susan – Laura Vasiliu
Phil – Dan Bordeianu
Ian – Tudor Cucu-Dumitrescu
Regia: Sânziana Stoican
Scenografia: Valentin Vârlan
Asistent de regie: Sorina Ștefănescu
Photocredit: Andrei Gîndac/ twobugs
d'E-pîn-geac 