Tinereţea e o stare de spirit; şi o vârstă concretă, desigur. Tinerii, însă, cei care au datele din buletin ce le atestă vârsta concretă, au tendinţa de a îngusta intervalul acestei stări de spirit. La 40 de ani se pare că deja eşti bătrân. Tinereţea se rezumă până la 30 de ani. Rămâne o decadă incertă de „maturitate” şi apoi o viaţă lungă la care cei tineri nici nu se mai gândesc cum să o denumească. Tot ce ai de făcut este să trăieşti clipa, să demonstrezi „cine eşti” rapid, să te afirmi, să ai vizibilitate înainte de primul rid, de primul fir alb. Percepţia acestei existenţe-bliţ e în contradicţie cu speranţa de viaţă tot mai îndelungată pe care progresele medicinei o promit. Dar nimeni nu îi poate convinge pe copii că impresia lor e mai nuanţată decât gloria virtuală a relevanţei unei postări virale online.
Teatrul Excelsior şi-a asumat un program repertorial dedicat tinerilor şi încearcă să găsească locurile comune şi „safe” de întâlnire cu preocupările, frământările, interesele, gusturile şi emoţiile acestor personalităţi în formare, grăbite să trăiască. Cele trei premiere din această toamnă alcătuiesc o prismă ce poate reflecta multicolor multe dintre doleanţele unei generaţii eclectice, fără a sacrifica stratificarea calităţii artistice pe mai multe paliere estetice.
„Oleanna” de David Mamet în regia lui Mădălin Hîncu este una dintre piesele cult ale ultimlelor decenii. Relaţia problematică dintre un profesor nonconformist şi studenta care se simte hărţuită de comportamentul său pune în discuţie un subiect intrat abia recent în sfera de interes public în ţara noastră. Care sunt limitele decenţei în interacţiunile academice? Raporturile de putere par a se inversa, iar autoritatea intangibilă a dascălilor e interogată de drepturile în plină afirmare ale tinerior care au învăţat să le ceară.
Echilibrul pe care montarea lui Mădălin Hîncu îl păstrează între „victimă” şi „agresor” este marele atuu al spectacolului. Ambele personaje fac greşeli, nu există un călău abuziv şi o ingenuă lipsită de apărare. E ocolită elegant şi opţiunea tentantă a exagerărilor manipulatorii ale unei corectudini politice folosite insidios. Gesturile de căldură pe care profesorul le face fără intenţii erotice, dar cu o familiaritate ce poate crispa, atingerile repetate, apropierile, tonul precipitat, condescendența, pot, într-adevăr, să fie interpretate drept ameninţare de către o fată impresionată de puterea statutului acestui bărbat. Pe de altă parte, revenirea studentei în biroul profesorului în absenţa altei persoane şi insistenţele sale pot fi acţiuni deliberate de a atrage reacţii disproporţionate.
Marius Turdeanu (John) are o febrilitate controlată, masculinitatea sa e mai degrabă paternă şi nu lasă impresia unui joc de seducţie; dimpotrivă – ruperile de ritm, pauzele, frazele precipitate alternate cu tăceri, dau impresia unui om de bună credinţă care greşeşte involuntar neţinând cont de context. Umanitatea personajului transpare în gesturi colocviale, prieteneşti, care devin crispante doar prin repetiţie şi intensitate. Îi crezi toate bunele intenţii, dar, paradoxal, nu îl poţi absolvi în totalitate de vină. Ioana Niculae (Carol) menţine constantă vulnerabilitatea şi subordonarea în faţa acestui pol de putere formală. Pe parcurs ce raporturile se schimbă, ameninţările sale au acelaşi ton infantil ca lamentaţiile din prima scenă când îşi deplângea imposibilitatea comprehensivă. Studenta nesigură, cu posibilităţi de învăţare limitate, pare că îşi foloseşte speculativ inteligenţa emoţională şi profită de raporturile ambigue pe care neglijenţa în conduită a profesorului le permit.
În decorul semnat de Răzvan Bordoş ca un spaţiu depozitar al simbolurilor de patriarhat pedagogic, trama se precipită către o imagine finală definitorie: fundalul greu pe care e reprodus tabloul lui Rafael „Şcoala din Atena” cade spectaculos şi, odată cu el, o întreagă tradiţie. „Oleanna” e un spectacol care nu doar emoţionează sau impresionează prin povestea unor personaje; inspiră pericol şi cere puncte de reflecţie asupra unei realităţi ce necesită atenţie şi grijă din partea celor aflaţi în ipostaza de a educa.
„Mândrie şi prejudecată (un fel de)”, adaptarea lui Isobel McArthur după romanul lui Jane Austen, montat de Alexandru Mâzgăreanu este un spectacol ce revizitează modalitatea contemporană de lectură a operelor clasicizate. Renunţând la pompa şi aprecierea y compris a „marilor romane”, povestea de dragoste dulceagă dintre Elizabeth Bennet şşi Mr. Darcy depăşeşte romantismul desuet şi devine pretextul unei poveşti dinamice. Alegând tehnica povestirii în ramă şi având drept naratoare de încredere servitoarele ludice care preiau în joacă rolurile din roman, convenţia acestui şir alert de schimbări de identităţi atrage cu sine o atmosferă degajată, de farsă, şi lasă loc mutor accente caricaturale şi comice. Mesajul pare a fi un imbold spre libertate în interpretare post-modernă lipsită de prejudecăţile încorsetate în forme fixe ale secolelor trecute.
Spaţiul ofertant imaginat de Andreea Săndulescu şi costumele definitorii prin elemente caracterizante desenate cu fantezie de Alexandra Boerescu se completează şi compun aceeaşi imagine multifaţetată a convenţiei în continuă schimbare. Aportul substanţial al muzicii interpretate live ca într-un musical juke box dă un boost de energie, dar cantitativ depăşeşte necesitatea în structură. Performanţele vocale rămân a nivelul unui karaoke între prietene şi doar în cazul Oanei Predescu devin o interpretare profesionistă. Şi din punctul de vedere al asumării personajelor există o inconsecvenţă voită în intenţiile interpretative. Dacă celelalte personaje au puternice accente caricaturale stăpânite cu multă carismă, singura care pare a avea un parcurs devotat scenariului din romanul iniţial este Elizabeth – Oana Predescu, cea care găseşte resorturile sincerităţii scenice a unei emoţii autentice. Camelia Pintilie realizează treceri performante între istericalele hilare ale Doamnei Bennet şi manierismele machiste ale lui Darcy, Dana Marineci are multă răbdare şi onestitate ca prietenă şi confidentă, Ana Udrescu este şi un militar seducător ce aminteşte de un El Capitano veritabil şi o bătrână hachiţoasă, dar nobilă. Iulia Samson găseşte toate toanele unor copile cu bună creştere, dar suficient de răsfăţate pentru a fi comice.
„Mândrie şi prejudecată (un fel de)” este un spectacol al derapajelor controlate, care distrează şi destinde publicul vorbind relaxat şi contemporan despre cutumele victoriene pe care ne-am obişnuit să le omagiem fără a le mai filtra, de fapt, prin înţelegerea proprie. E fresh şi amuzant să nu te iei mereu în serios şi să schimbi gravitatea tonurilor cu un dans în lumina discoball-ului.
„Emaus”, dramatizarea romanului scris de Alessandro Baricco, în regia lui Edda Coza şi a lui Dan Coza este un spectacol despre inocenţă şi maturizare. Greşelile adulţilor au marcat mereu tinereţea curioasă a copiilor. Acţiunea plasată în anii 70’ într-o Americă a libertăţilor, e povestită post-factum de un narator marcat de pierderea absurdă a prietenilor şi maturizarea forţată în circumstanţe lipsite de ocrotire şi grijă. Eduard Chimac păstrează un parcurs liniar în inserturile monologate şi rămâne în sfera obiectivă pentru a oferi spectatorilor ocazia de a-i personaliza individual deznodământul.
Scenele scurte, cu treceri coregrafiate şi schimbări de decor ce curg printre perdele uşoare devin un caleidoscop în clar-obscur de ipostaze relevante, ca fotograme ce se perindă prin faţa lentilei pentru a pune în mişcare o lume de amintiri. Amestecul de scene de dans, semnate de Mariana Gavriciuc, în trama celor patru prieteni care îşi ratează tinereţea din frică şi prejudecăţi, ajungnd la soluţii radicale aduce un plus de expresivitate în rezolvarea unora dintre punctele culminante ale arcelor personajelor şi oferă şi mai multă responsabilitate în interpretare publicului. Soluţiile inventive ale băncilor de rugăciune, ce îşi schimbă utilitatea cu mici modificări, găsite de Clara Pop definesc nu doar un spaţiu concret în care se petrece acţiunea, ci un întreg univers interior al personajelor.
Pe lângă sentimentul congruent de echipă ce construieşte unitar firul narativ, interpretarea actorilor le poartă amprenta personală. Tony Macpela (Bobby) joacă voit ostentativ siguranţa de sine şi carisma unui golan simpatic pentru a-i devoala sensibilitatea ş frica în monolog. Vlad Crudu (Luca) îşi nuanţează emoţia şi construieşte un portret solid al panicii în faţa responsabilităţii al unui tânăr lipsit de sprijin familial. Irina Ştefan (Andre) are multă maturitate şi siguranţă de sine, iar în monologul despre tinereţea bunicii şi moartea surorii îşi accidentează bogat parcursul realizând un tablou amplu al unor existenţe ratate. Iustin Danalache (Sfântul) are cea mai consistentă performanţă şi struneşte prin gând interior exaltarea mistică pe care o atenuează cu un contrapunct de denădejde a unui monolog puternic ancorat în motivaţii şi necesitate raţională.
„Emaus” este un spectacol ce spune complex o poveste deloc banală. Moartea şi tinereţea nu par a fi un binom rezonabil şi, totuşi, merg mână în mână în acest tăvălug absurd de adevăruri nespuse, minciuni (ne)vinovate şi o înţelegere aproximativă, naivă şi nevinovată a vieţii neexplicate de adulţi pe înţelesul tinerilor.
Teatrul Excelsior
Oleanna
de David Mamet
Traducerea Andreea Vulpe și Cristi Juncu
Distribuția
Carol: Ioana Niculae
John: Marius Turdeanu
Echipa de creație
Regia: Mădălin Hîncu
Scenografia: Răzvan Bordoș
Producător: Vasea Blohat
Lumini: Traian Marin
Sunet: Roberto Gae
Mândrie și prejudecată (un fel de)
de Isobel McArthur după romanul „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen
Traducerea Adrian Nicolae
Distribuția
Flo, Doamna Bennet, Fitzwilliam Darcy
Camelia Pintilie
Tillie, Charlotte Lucas, Charles Bingley, Domnișoara Bingley
Dana Marineci
Effie, Elizabeth Bennet
Oana Predescu
Clara, Jane Bennet, George Wickham, Lady Catherine de Bourgh
Ana Udroiu
Anne, Mary Bennet, Lydia Bennet, Domnul Collins, Doamna Gardiner
Iulia Samson
Echipa de creație
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Decor: Andreea Săndulescu
Costume: Alexandra Boerescu
Muzică originală și aranjament muzical: Alexandru Suciu
Lighting design: Alexandru Mâzgăreanu
Pregătire muzicală: Maria Alexievici
Mișcare scenică: Mariana Gavriciuc
Producător delegat: Vasea Blohat
Emaus
după romanul „Emaus” de Alessandro Baricco
dramatizare colectivă coordonată de Edda Coza
traducerea romanului Gabriela Lungu
Distribuția
Naratorul: Eduard Chimac
Andre: Irina Ștefan
Luca: Vlad Crudu
Sfântul: Iustin Danalache
Bobby : Tony Macpela
Echipa de creație
Regia: Edda Coza și Dan Coza
Scenografia: Clara Pop
Coregrafia și mișcarea scenică: Mariana Gavriciuc
Lighting design: Dani Buglea
Muzică originală și sound design: Adrian Piciorea & RAW Creatives
Graphic design: Karla Broșteanu
Asistență de regie: Delia Neculau
Asistență de scenografie: Sofia Iorga
d'E-pîn-geac 