Teatrul absurdului a devenit, astăzi, cu mult mai plauzibil decât atunci când Ionesco sau Beckett îşi scriau piesele. Limbajul ca agent la haosului, comunicarea drept teren minat al divergenţelor dintre oameni, dialoguri surde ale individualităţilor care îşi exprimă exhaustiv natura violentă – nimic nu mai pare atât de incredibil. Discuţiile abreviate, interacţiunea mijlocită virtual, incapacitatea de concentrare asupra unui subiect complex au devenit norme sociale pentru generaţiile din ce în ce mai fragmentate, ce abia dacă mai caută descurajate numitorul comun. Nu doar Caragiale şi Shakespeare ne sunt eterni contemporani, ci, mai ales, cinicii şi taciturnii autori ai unei formule aparent absurde, devenită deja periculos de asemănătoare cu realitatea.
Spectacolul „Lecţia” de Eugène Ionesco, în regia lui Bobi Pricop, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova este o revizitare creativă a unui text ce nu se lasă uşor reinterpretat. Intenţia regizorală e clară, bine ancorată în relaţiile de joc şi, mai ales, susţinută congruent pe întregul parcurs. E nevoie doar de o indicaţie de cod, primită explicit la începutul spectacolului, pentru a descifra identităţile din spatele numelor personajelor: Profesorul, Eleva şi Marie sunt Familia Ionesco, aşa cum se poate citi pe uşa cu adresă la numărul 1, de care atârnă o tăbliţă pe care e scris citeţ: „Do not disturb. Homeschooling in progress”. Lecţia reluată la nesfârit de profesorul cu tendinţe criminale unei eleve ambiţioase, sub supravegherea menajerei precaute devine în spectacol calvarul reluat ritualic al educaţiei primite în căminul familial.
Suportul consistent pe care îl conferă scenografia semnată de Oana Micu începe cu spaţiul suspendat, fără ieşiri, în care părinţii îşi cresc fiica, izolaţi ca într-o celulă antifonată. Elementele de decor desenate 3D pe cartoane care compun imaginea fiecărei etape a educării ca pagini de benzi desenate construiesc imagini paradoxal naive, ludice, colorate, în contrapunct cu situaţia dramatică din ce în ce mai periculoasă. Impactul vizual este punctul focal pentru această tramă neconvenţională. Urmăreşti cu aceiaşi curiozitate desfăşurarea acţiunii, aşa cum răsfoieşti paginile comic book-ului tău preferat. Scena de expoziţie a teoriei limbajului exemplificată de Profesor într-un teatru de păpuşi cu accente dark, inspirate, parcă, de personaje din Familia Addams, pune şi mai mult accentul pe puterea de manipulare pe care părinţii o pot avea asupra formării primare a copiilor.
Alegerea acestei supra-teme are şi calitatea de a stabili relaţii cu ma mult potenţial între personaje. Motivaţiile din spatele interacţiunilor devin mai clare, iar dubla ipostază a fiecăruia dintre interpreți se traduce într-o interpretare dublată de un substrat emoţional interior, devoalat prin reacţii, priviri, pauze sau mici gesturi de tandreţe reprimată. Finalul piesei în care se reia situaţia iniţială şi primele replici devine semnul acestui cerc vicios de bune intenţii eşuate pe calea inadecvării limbajului într-o crimă asupra libertăţii de spirit a copilului obligat să adere la convingerile părintelui obsedat de control. Totalitarismul nu ca doctrină politică sau formă de organizare statală, ci ca expresie a relaţiei tată-fiică sub privirile anesteziate a unei mame îngrijorate, dar lipsite de voinţă, este punctul de sprijin soid al întregului construct imaginat în multe detalii, cu substanţă şi coerenţă de către Bobi Pricop.
Cei trei actori se armonizează ca într-un triunghi ale cărui vârfuri îşi schimbă constant poziţia fără a modifica lungimile laturilor. Sorin Leoveanu (Profesorul) are o tensiune continuă, un neastâmpăr interior pe care îl poţi cu uşurinţă intui a fi cauzat de repetiţia obositoare, iar şi iar, a aceleiaşi situaţii iritante. Mijloacele sale de auto-stăpânire, de reprimare a frustrării în faţa eşecului ca părinte-pedagog sun nuanţate într-o gamă largă de reacţii benigne de politeţe şi clownerie condescendentă care deraiază până la violenţă, delir verbal şi crimă simbolică. Pe dedesubtul acestor explozii controlate există, însă, o tandreţe abia întrezărită, o grijă paternă şi părerea de rău în faţa limitărilor intelectuale ale fiicei şi neputinţelor proprii de a se face înţeles. Regretul şi vina alimentază abundent acţiunile sale şi efectul scenic devine o expresie complexă a unui arhetip uşor de identificat.
Raluca Păun (Eleva) combină echilibrat naivitatea şi inocenţa neofitei cu forţa defensivă a unei personalităţi puternice confruntate cu asaltul îngrădirilor formale aberante care i se impun autoritar. Privirile complice, bună-voinţa, sârguinţa, mina solară pe care o afişează pornind cu bune intenţii şi încredere se transformă treptat în revolta mocnită în faţa unor tratamente lipsite de cea ma elementară empatie. În punctul culminant, Eleva sa nu mai cade pradă cuţitului ridicat de profesor, ci îl instigă, îl înfruntă şi îşi primeşte ovitura mortală asupra conştiinţei cu demnitate, în picioare, „murind” din nou într-o muţenie care îi omoară, de fapt, spiritul. Ludică şi carismatică, îşi găseşte resorturile de umor, auto-ironie şi reacţii comice care pigmntează fără ostentaţii relaţiile de joc şi îi definesc rafinat personajul. Iulia Lazăr (Marie) are o prezenţă care menţine echilibrul acestui triptic familial. Atenţia receptării sale, intervenţiile prompte, privirea aparent neutră care surprinde îngrijorarea şi traduce pericolul iminent, aceste subtile mijloace pe care le utilizează cu parcimonie calculată devin ancora şi punctul de referinţă al relaţiilor de joc.
„Lecţia” pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova este un spectacol-eseu, plin de personalitate creativă. Binomul vizual-interpretativ condus de Bobi Pricop funcţionează performant şi descrie sugestiv o temă pe care o sondează cu profunzime, explorând teatral un mesaj extra-scenic relevant şi consistent. Ar putea fi o lecţie pentru părinţi; un manual artistic de întrebuinţare a relaţiei părinte-copil.
Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova
Lecţia
de Eugène Ionesco
Traducere: Vlad Russo și Vlad Zografi
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Muzica și mișcarea scenică: Eduard Gabia
Distribuția:
PROFESORUL – Sorin Leoveanu
ELEVA – Raluca Păun
MARIE – Iulia Lazăr
Producător: Claudia Gorun
Secretar literar: Haricleea Nicolau
Regia tehnică: Sorin Gruia
Lumini: Ștefăniță Rezeanu, Dodu Ispas
Sunet: George Udrea
Sufleor: Ramona Popa
Foto: Volker Vornehm
d'E-pîn-geac 