Bunele intenții și omenia, cumsecădenia și cumințenia nu sunt neapărat calitățile cele mai de preț ale artistului. Oameni de bine care tratează reverențios și cu respect încercările artistice au toate șansele de a executa corect și banal partituri învățate conștiincios. Asemeni copiilor lăudați pentru că “unde îi pui acolo stau”, creatorii lipsiți de o îndrăzneală măcar puțin obraznică riscă să rămână constant frustrați de lipsa strălucirii pe care doar creativitatea netrucată o conține. Pentru că e, într-adevăr, frustrant să faci tot ce ține de tine, să urmezi pași, instrucțiuni și scheme buchisite în ani de studiu, pentru care ai primit note mari și laude pentru perseverență și seriozitate, pentru ca apoi să te plafonezi în spațiul îngust al produselor artistice “drăguțe” și “muncite”.
Spectacolul “Cum vă place”, de William Shakespeare, în regia Adreei Lucaci, montat la Teatrul Bulandra este unul dintre acele prilejuri crispante de întâlnire dintre bune intenții și limite. Pornind de la o idee mult prea generală, generoasă și nobilă, e drept, demersul artistic nu trece deloc pragul încercărilor cuminți, dar lipsite de consistență. Dorința declarată e aceea de a bucura publicul; de a ne bucura împreună – artiști și spectatori – de teatru cu o poveste frumoasă de-a iubirea, spusă cu entuziasm și energie. Minunat – doar că nu e suficient să citești aceste gânduri în caietul program dacă pe scenă energia e risipită în scene care se succed fără a spune, de fapt, mai nimic. “De ce”ul acestui spectacol este superficial și pe cât de “în mare” e evocată bucuria, la fel de general e întreaga structură pestriță și lipsită de coerență.
Lumea ca scenă pe care toți ne regăsim actori a devenit un pretext banal, bifat prin începutul aglomerat de o agitație fără o motivație clară; publicul intră în sală în timp ce actorii și tehnicienii forfotesc și par a fi luați pe nepregătite. Diluarea barierei dintre scenă și sală, cu multe trasee și scene jucate printre scaune și pe interval, devin soluții regizorale folosite aleatoriu pentru a sublinia această coexistență înafara convenției oglizii scenei, dar fără o motivație lămurită. Nu e cu nimic mai emoționant sau mai de impact că Frederic Uzurpatorul o alungă pe Rosalinda printre picioarele spectatorilor, cu atât mai mult cu cât în partea a doua a spectacolului se renunță aproape integral la folosirea sălii ca spațiu de joc. Nici distribuirea locurilor în arena nu e justificată decât printr-o rotire constantă a actorilor astfel încât să fie văzuți 360 de grade, iar drumurile lungi între punctele fixe și dialogurile la distanțe mari rămân și ele doar soluții tehnice, fără nicio plus-valoare în interiorul relațiilor sau situațiilor.
Scenografia Dianei Nistor este o aglomerare de elemente reciclate din alte producții ale Teatrului Bualndra, însă această estetică voit desperecheată, colorată și stridentă contribuie, doar, și mai mult la impresia de superficialitate a voinței regizorale. La fel de “în general”, de arbitrar arată și spațiul de joc și costumele. Atunci când un obiect din scenă pare că poate fi înlocuit cu oricae altceva, iar nici utilitatea, nici simbolistica lui nu sunt relevante pentru acțiune, colajul vizual devine cacofonic și obositor. Perucile ce par alese voit de calitate slabă transformă în caricaturi personajele interpretate în tușe groase precum Adam cel ca un Pantalone fără glorie din bâlciuri – Manuela Ciucur – sau Le Beau, bufonul fără umor care compensează cu gesturi de Arlechino fără mobilitate – Lucian Ifrim. Soluția de a recurge la proiecții video cu Uzurpatorul după ce în primele scene Șerban Pavlu l-a interpretat cu morgă regală, doar pentru că același actor a fost distribuit și în rolul, cu mult mai ingrat ca paletă interpretativă, al Ducelui Surghiunit, se adaugă aceleiași liste de inadvertențe și alegeri regizorale care peticesc canavaua străvezie a structurii spectacolului. La fel se întâmplă și în cazul lui Orlando – Niko Becker sigur pe sine, cu o emoție conținută coerent și intenții suficient de conturate astfel încât să păstreze personajul în zona plauzibilului – care după ce câștigă un rap battle cu rime inventive, turuite cu dicție și flow, în pădure compune versuri de iubire puerile, fără nicio explicație logică.
Cătălina Mihai încearcă să găsească un fir roșu pentru o Rosalinda vitală, copilăroasă, puțin băiețoasă din fire, care experimentează iubirea pentru prima dată, se sperie și se apără prin joaca de-a băiatul cel șmecher. Face tot ce ține de ea pentru a face să funcționeze relațiile scenice și reușește în a doua parte să ducă spectacolul într-o zonă a unui exerciuțiu măcar corect. Singurul moment de emoție îi aparține Silvanei Negruțiu, atunci când Celia încasează cu lacrimi în ochi decizia tatălui de a-i surghiuni verioșoara. Reacția sa încărcată de sinceritate scenică fără nicio ostentație, purtând o forță interioară temperată în forma de interpretare este, poate, singura scenă izbutită până la capăt. Fragmentarea acțiunii cu intrări și ieșiri din scenă aproape civile, cu o tentativă de culise la vedere nedusă până la capăt și cu greșeli de text voit îndreptate de sufleor în ideea de a sugera o repetiție generală, o joacă de-a teatrul, înfrânează, însă, orice posibilitate de performanță autentică. Matei Constantin îl animă pe Tocilă, căruia i s-au atribuit și sarcini de MC, cu o energie molipsitoare și în multe scene pare că el e singurul care chiar crede că poate aduce bucurie și luptă împotriva curentului pentru a crește ritmul întregului construct greoi ce obosește într-un recitativ poticnit; așa cum, de exemplu, celebrul monolog al vârstelor e livrat dulce-sfătos, îngânat cu rimă împerecheată de către un Jacques depresiv și aproape antipatic de către Lucian Ifrim, depășit, parcă, de gloria rolului.
Cu un final ex machina venit de nicăieri ca mai toate scenele, intermezzo-urile cântate și soluțiile regizorale, “Cum vă place” în regia Andreei Lucaci nu reușește nici să bucure, nici să supere într-atât încât să fie mai mult decât un spectacol cu multe bune intenții, în care se vede cât de mult s-a muncit, demn de a fi apreciat pentru seriozitate și implicare.
Teatrul Bulandra
Cum vă place
de WILLIAM SHAKESPEARE
Distribuție:
MARIA VERONICA VÂRLAN / CĂTĂLINA MIHAI (Rosalinda)
SILVANA NEGRUȚIU (Celia)
FLORIN AIOANE / NIKO BECKER (Orlando)
TUDOR MORAR / MATEI CONSTANTIN (Tocilă / MC)
LUCIAN IFRIM (Jacques / Le Beau)
ȘERBAN PAVLU (Frederic Uzurpatorul / Ducele Surghiunit)
ȘTEFAN RADU (Amiens / Sir Oliver Prostext / Nobil din pădure / Garda ducelui Frederic)
MANUELA CIUCUR (Adam / Zeul Căsătoriei)
MATEI CONSTANTIN / TUDOR MORAR (Silvius / Charles / Nobil din pădure)
TEO DINCĂ (Phebe / Hisperia)
OANA TUDOR (Audrey / Nobil din pădure)
SILVIU GEAMĂNU (Corin / Nobil din pădure)
SIMONA POP / DANIEL ACHIM (Oliver)
Regie ANDREEA LUCACI
Scenografie DIANA NISTOR
Lighting design COSTI BACIU
Sound design ADRIAN PICIOREA
Asistent sound design DAMIAN GERARD
Video MIHAI NISTOR
Asistent scenografie IOANA UNGUREANU
Coordonator și textier rap-battle CĂTĂLIN ASANACHE
Traducere ADRIAN NICOLAE
Regie tehnică MIHAELA OANCE
Sufleor ECATERINA COBZARU
foto ANDREI și MARIA GÎNDAC (Two Bugs)
d'E-pîn-geac 