Aceasta nu este o cronică a spectacolului „Ivanov”, ci relatarea experienţei avute ca spectator întârziat. Îmi pare rău că nu pot oferi artiştilor implicaţi în realizarea acestui spectacol opinia mea profesională şi o analiză profesionistă.
Bunele intenţii nu sunt, din păcate, suficiente de cele mai multe ori; pe scenă ca şi în viaţă. O ştim şi filosofăm cehovian în spirit post-dramatic, dar atunci când o situaţie concretă te pune în ipostaza neputinţei de a împlini dorinţele de bun augur iniţiale, frustrarea şi părerea de rău acoperă opac toate calităţile gândului de bine. Cazul particular pe care l-am experimentat de curând m-a pus în ipostaza unei duble premiere – una convenţională: premiera spectacolului „Ivanov”, adaptare de David Hare după A. P. Cehov, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti şi cealaltă neanticipată şi niciodată dorită: întârzierea cu douăzeci de minute după începerea spectacolului cauzată de organizarea deficitară a transportului Bucureşti-Ploieşti organizat de teatrul ploieştean pentru opt invitaţi printre care mă aflam alături de colegi critici şi regizori.
Aşadar, mă aflu pentru prima dată în imposibilitatea de a scrie o cronică profesionistă din motive obiective – o analiză argumentativă nu poate face abstracţie de începutul spectacolului care conţine cheia de interpretare a convenţiei – şi subiective – neutralitatea orizontului de aşteptare şi concentrarea unilaterală pe actul artistic, de această dată, din păcate, nu s-au mai putut realiza în cazul meu. Subiectivitatea receptării a depăşit capacitatea mea de eludare a factorilor perturbatori, principalul fiind sentimentul de frustrare asupra unei situaţii pe care nu am putut-o controla. Dintr-o greșeală de calcul organizatoric, microbuzul teatrului care a asigurat transportul a ajuns prea târziu; nu s-a gândit nimeni că la orele prânzului traficul la intrarea şi la ieşirea din Bucureşti ar putea fi aglomerat şi programarea mult prea optimistă a orelor de plecare a dus la această situaţie extrem de neplăcută.
Am vizionat spectacolul cu toată atenţia şi respectul pentru echipa artistică. Dar, pentru prima dată, nu am putut face abstracţie de factorii perturbatori – frigul din sală, de exemplu, sau discuţiile colocviale ale unora dintre spectatori care comentau sonor, din care am reţinut remarca: „fată, mai bine stăteai acasă şi făceai lecţii cu fii-ta”. A fost prima dată când am observat starea, eufemistic spus, insatisfăcător salubră a toaletelor din teatru. Acest tip de receptare în premieră pentru mine, din ipostaza jenată de spectator întârziat, este o experienţă a cărei singure calităţi e aceea de a reconfirma diferenţa dintre actul critic şi dreptul la opinie al unui spectator arbitrar.
Neputând, aşadar, să îmi îndeplinesc onorabil funcţia profesională, am doar o părere mai degrabă subiectivă despre actul artistic. Aş formula în spiritul recognoscibil „mi-a plăcut/ nu mi-a plăcut” pentru a fi mai aproape de calitatea fortuită din care am fost nevoită, independent de voinţa mea, să vizionez spectacolul. Mi-au plăcut, deci, Florentina Năstase (Anna Petrovna) şi Alexandu Voicu (Evgheni Lvov) – poate ar trebui să mă rezum aici, fără a continua cu „pentru că…”, însă deprinderea de a justifica chiar şi o părere subiectivă îmi continuă gândul: pentru că mi s-au părut foarte credibili şi m-au emoţionat. Dacă aceasta ar fi fost o cronică aş fi adus în discuţie firul interior al gândurilor coerente care a însoţit două interpretări asumate congruent, încărcate de expresivitate, echilibru între forma interpretării şi intenţiile argumentate prin intensitatea bine ponderată. Dar acest tip de discurs devine derizoriu într-o simplă opinie personală. Mi-a plăcut cum a spus Ionuţ Vişan (Ivanov) monologul şi nu mi-a plăcut când mi s-a părut că trece de la o stare la alta tehnic, când juca prea general chinul personajului. Mi-a mai plăcut şi scena finală, cu o imagine puternică şi de impact.
Dar sunt şi multe lucruri care nu mi-au plăcut: gesturle agitate din mâini ale lui Paul Chiribuţă (Şabelski) pentru a-şi face personajul comic, cum repeta Ion Radu Burlan (Kosîh) de mult prea multe ori o poantă până nu mai era haioasă, tonurile stridente din vocea Pamelei Iobajii (Saşa), defectele de dicţie ale mai multor actori. Şi nu mi-a mai plăcut că a durat mult să se schimbe decorul între scene pe întuneric – în limbaj profesionist se spune „heblu”, ştiu, dar nu toţi spectatorii obişnuiţi, aşa ca mine de data asta, cunosc termenul. Nu mi-a plăcut că am stat mult timp să încerc să înţeleg ce simbolizează pomul din scenă care semăna şi cu un câine, şi cu o capră de anul nou, şi cu un dragon, şi cu un cal troian, poate, şi că am văzut că e de plastic, îmbinat în trei locuri. Când un tânăr s-a urcat călare pe creangă şi a pus o folie transparentă pe ea mintea mi-a zburat la gânduri cam deocheate şi atenţia de spectator inocent mi-a fugit departe.
E crispant şi frustrant atunci când nu ai niciun control asupra unor factori care inflenţează felul în care îţi poţi practica profesia. Sunt mulţi artişti care se confruntă în fiecare zi cu situaţii absurde în instituţiile în care lucrează şi acesta e motivul pentru care am ales să expun acest prilej nefast cu care m-am confruntat. Teatrul nu se poate face de unul singur; depindem unii de ceilalţi. Iar pentru ca forma finală a muncii creative prezentată publicului să fie cât mai aproape de bunele intenţii artistice e nevoie ca cei care administrează producţiile să depăşească stadiul bunelor intenţii şi să fie la fel de performanţi în funcţiile lor precum ne dorim să fie spectacolele.
PS: în Bucureşti traficul e mereu aglomerat la orele prânzului.
Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti
Ivanov
adaptare de David Hare dupa A. P. Cehov
traducerea: Silvia Nastasie
regia: Vlad Cristache
scenografia: Theodor Cristian Niculae
lighting design: Ionuţ Aldea
cu: Ionuţ Vişan (Nikolai Alexeevici Ivanov), Pamela Iobaji (Saşa), Florentina Năstase (Anna Petrovna), Alexandru Voicu (Evgheni Lvov), Ioan Coman (Pavel Lebedev), Oxana Moravec (Zinaida Savisna), Bogdan Farcaş (Mihail Borkin), Paul Chiribuţă (Matvei Semionovici Şabelski), Lucia Ştefănescu Niculescu (Avdotia Nazarovna), Ion Radu Burlan (Kosîh), Nadiana Sălăgean (Marfusa Babakina), Dragoş-Maxim Galban, Paula Trifu, Robert Oprea, Alexandra Răduţă / Ioana Brumar, Dora Grigoriu, Mirela Macaveiu, Narcis Stoica, Razvan Băltăreţu, Florin Panait (figuraţie)
d'E-pîn-geac 