„Bucuriile Alinuţei” Astăzi: Coada

Se făcea că după 3 zile de stat cu o vânătaie cocoțată la rece pe teancul de perne înstelate a venit clipa să mă cobor la propriu cu picioarele pe pământ în căutare de hrană. Mi-am luat drept însoțitor și sprijin și baston – obiect de artizanat – ca să mă susțină, tot la propriu. Am procurat ce aveam de procurat și m-am așezat civilizat la coada de două persoane.

Așteptând eu cu masca pe figură, pansiv-reflexivă în baston, simt o mână cu pielea ca de hartie creponată, dar cu vionță fermă, cum mă gâdilă pe șoldul stâng prea-bine definit și își face loc printre trupu-mi de super-eroină și cutia cu salate ofilite. Se pierde undeva în zarea rafturilor preț de zece secunde. Apoi, aceeași mână fermecată, prin dreapta-mi de această dată, aruncă la punct fix, dibaci, două banane bine pârguite pe tejghea și, cu o tehnică perfecționată… puf…se materializează ca un ninja un boț de duduie cu băscuță de blugi și mască sub bărbie în fața mea, scoate dintr-un foc suma fixă calculată cu formule cuantice și se face că nu aude vocea vânzătoarei care îi spune: “era doamna înainte”. Trecem peste apelativul “doamna” de care nu mă consider a fi demnă.

Ei bine, cred că de la baston mi s-a tras. Cred că așa semi-dizabilitată și cu mască am fost confundată ca făcând parte din frăția de “zombi care fentează cozi” și am declanșat instinctul de conservare ce apără specia de orice concurență. Feriți-vă, cetățeni! Zombi care fentează cozi sunt printre noi și atacă. 

Nu trece o săptămână şi:

Se ia această prezență deloc neglijabilă, volumetric vorbind, cu părul vâlvoi, privire ușor strabică, dar șugubeață, masca regulamentară și o fermă întreagă de Donald Duck pe tricou. Poți să nu vezi așa ceva fix în fața ta într-un Mega mititel de cartier? Că nu poți. Decât dacă, Doamne ferește, nu vezi neam. Păi și atunci cum, calendarul ei de viață civilizată, tu băiat spilcuit de vreo 14-15 ani, cu iubita din dotare aranjarisită cum se cere, te strecori pe lângă metrul cub de tricou cu donalzi ambulant? Cum? Cu nonșalanță (a se citi nesimțire).

Pe duduile pensionare posesoare de papornițe și sacoșe și cărucioare și o gălăgie de probleme și dureri și boli și necazuri, cu tocănița lăsată pe foc, cu spaima de a nu le bate pensia la ușă taman când își cumpără ele leușteanul de ciorbă, le mai înțeleg. Că… respect… că… una…că…alta. Dar pe tine, puști dependent de vlogurile lui Selly, mirosind a parfum și cu adidași scumpi în picioare, pe cuvânt de purtătoate de tricou Disney dacă pricep în ruptul capului meu cu păr vâlvoi de ce nu îți folosești gurița de sub mască să întrebi: “măi, ființă suspectă, mă lași pe mine să îmi plătesc baxul de apă înainte să plătești tu nimicurile alea din coș?” O fi greu? O fi, că presupune alcătuirea de cuvinte neabreviate și o frază coerentă, fără emoticoane și sicuri și hashtaguri si omfg și lol și “înoată cheluțu hai mai la apă mare”. Că tot tineretul-mândria patriei are buricele degetelor opozabile bătucite de atâtea păreri și comentarii și libertate de exprimare online. In real life e greuț.

Dar, trust me, e mai ușor să împingi cu vorba huiduma cu napolitane și orez cu lapte în coș, decât cu forța brațelor încă nelucrate la sală. E o chestieune de fizică și șapte ani de acasă pe care nu îi înlocuiești nici cu adidașii scumpi, nici cu machiajul perfect al iubitei.


P.S: Karma mea are umor: când eram în baston m-a fentat o doamnă în vârstă la coadă, când am tricou de preșcolar mă fentează un puști. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: