Lumea se schimbă. Oamenii, valorile umane, relațiile, modul de a trăi, plăcerile, mediul; aproape tot. Nu am putea da vina pe noile tehnologii, deoarece datorită acestora s-au întâmplat și multe lucruri bune. Pericolul se declanșează când oamenii ajung să le venereze în locul realității. Și e mai pronunțat la adolescenți, lucru ce afectează negativ și relația părinte-copil.
„Neighborhood 3”, spectacolul produs de hub-ul cultural Point, în regia lui Eugen Gyemant, e despre o realitate alternativă. Acesta pune în fața publicului o problemă care până acum puțin timp părea că se aproprie inevitabil: meta-realitatea care vine să înlocuiască realitatea prezentă. Cel puțin asta reiese la suprafață, însă, în subtext, se citesc și teme mai profunde, precum relațiile tot mai defectuoase cu părinții, liberul-arbitru, forța omului de a da naștere unui lucru imaginar.
Într-un complex rezidențial în care fiecare casă se aseamănă cu cealaltă, construite în oglindă, cu reguli clare, scrise negru pe alb, despre când și cum trebuie tuns gazonul, liniștea și ordinea locatarilor se perturbă atunci când apare jocul „Neighborhood 3”. Jocul care are mapa construită identic cu cartierul, casele la fel, până și caracterele se aseamănă cu vecinii, urmează să fie o lecție învățată prea târziu pentru „playerii” care aleg să-l joace; ori mai bine zis: să-l trăiască.
Din punct de vedere vizual se observă un teren verde vertical, care se întinde și orizontal, ca o reflexie; un gazon, mai exact, conturat de un gărduleț mic alb cât să separe doar granița casei. Se disting astfel două planuri: cel al realității imediate și cel care se reflectă în mediul al doilea, cel al imaginației, respectiv al jocului. Eugen Gyemant alege să pună în oglindă și rolurile actorilor, existând o unitate între conceptul scenografic, semnat de Maria Nicola, și cel regizoral. Actrița Irina Antonie interpretează roluri de mamă; Cabiria Morgenstern este pe rând fiică și soră; Dan Rădulescu are rolurile de fiu și frate, iar lui Lucian Iftimie, pentru a acoperi membrii unei familii, îi revin personajele tatălui. Pe rând, fiecare prezintă o versiune de mamă, fiică, fiu și tată. Sunt clare două tabere: părinții îngrijorați de viitorul copiilor și copiii care se distanțează de părinți.
Irina Antonie este mama îngrijorată, neputincioasă, terifiată de neputința de a comunica cu propriul fiu. Este mama care joacă și rolul de tată. Este mama care încearcă să fie prietenă cu copilul său, chiar dacă uneori poate părea băgăcioasă. Deși tânără, actrița, reușește să transmită iubirea fără limite față de copilul său. E dureros de văzut cum are loc distanțarea dintre mamă și fiu, cum abia la final, când e totul prea târziu, se realizează cine este real și cine nu.
Dan Rădulescu este de mai multe ori fiul care pare că nu are o viață. Închis între patru pereți, retras de tot ce înseamnă relații interumane reale devine caracterul ideal pentru un joc: fără sentimente. Alteori, deși reușește să scape de nevoia de a juca, sfârșește tot prin a lua maneta de joc în mână. Un puști cu hanorac cu glugă, captiv în propria lume, dă curs imaginației sale, până aceasta devine reală. Abia în ultima secundă descoperă că mult căutata ușă de evadare din labirint era în casa lui adevărată, nu în ecranul cu pixeli. Actorul, deși nu are vârsta apropriată de cea a unui adolescent se joacă foarte frumos cu acest rol. Poate pentru că nu e vorba de vârstă, ci de maturitate, nevoia de a sublinia cât de repede își doresc să crească adolescenții – să devină sau să nu devină ca părinții lor. Cert este că în ambele cazuri nu vor să fie ceea ce sunt: copii.
Cabiria Morgenstern este fiica ce se transformă: de la fetița cu două codițe, cuminte și ascultătoare la tânăra rebelă, cu un comportament ușor masculinizat, puternic. Vrea să demonstreze că și fetele pot fi ca băieții. Ceea ce este corect. Adevărata luptă nu trebuie să o ducă, însă, cu ea însăși, ci cu tatăl sau fratele ei, pe care, mai mult sau mai puțin îi înfruntă. Actriței i se potrivesc aceste roluri, iar interpretarea este, astfel, naturală.
Lucian Iftimie, tatăl: cel blând și grijuliu vs. cel rău și crud vs. cel neutru și invizibil. Acestea sunt cele trei poziții pe care un tată le-ar putea avea într-o familie. Nu toate împreună, ci, doar separat. În această realitate alternativă tatăl pare fie caracterul bun dintr-un joc, fie caracterul „robot”, fie răufăcătorul care urmează să te omoare. Iar fiul și fiica trebuie să se descurce cu el. Lucian Iftime conține câte puțin din fiecare personaj, dar excelează în personajul crud și nebun, respectiv vecinul absurd. Odată cu el, ca un punct culminat, toată tragedia se îndreaptă spre final.
Toate aceste personaje, în ciuda străduinței, pierd în fața libertății de a alege. Ce anume? De a trăi. Este aproape absurd să te gândești că într-o zi nu vom mai distinge realitatea de imaginar. Așa cum a fost absurd să ne gândim că oamenii s-ar mai întoarce în trecut, pe vremea când pușca și sulița făceau legea. Și totuși: „Dacă ți-e frică de ceva, o să apară.”
POINT
Neighbourhood 3.
de Jenifer Haley
Regia: Eugen Gyemant
Scenografia: Maria Nicola
Light&sound design: Dragos Petrisor
Artwork: Irina Bako
Fotografii: Hruby Carol
Distribuție: Irina Antonie, Cabiria Morgenstern, Lucian Iftime, Dan Rădulescu
d'E-pîn-geac 