„Oameni. De vânzare” – fapt istoric, dar nu teatral

De unde până unde ţine arta şi cât de importantă sau relevantă poate fi ea când ia viaţa de guler şi o priveşte de aproape în ochi? Discuţii multe şi importante despre funcţia artei, rostul ei, implicaţiile ei politice, demersurile sociale pe care le poate genera, încuraja ori susţine, o sumedenie de ipoteze grave, serioase şi mereu necesare se pot purta oricând cu folos. În jurul unei mese, de preferat rotunde, în contexte mai mult sau mai puţin oficiale, cu dorinţa dezinteresată pentru un mai bine comun, artistic şi extra-artistic, un canal de comunicare mereu deschis de-o parte şi de alta a scenei e oricând binevenit pentru a găsi acele forme noi care se învechesc continuu deodată cu prezentul devenit material consumabil.

            Spectacolul „Oameni. De vânzare” creat de Carmen Lidia Vidu la Teatrul German de Stat din Timişoara e un demers documentar ce aduce în atenţie comerţul pe care Statul Român şi Statul German l-au precupeţit vreme de câteva decenii, al cărui obiect era alcătuit din etnici germani. Oameni. Oameni vii. Persoane tranzacţionate pe sume trecute în registre contabile ţinute cu grijă în evidenţă de un domn foarte profesionist. Fiinţe negociate şi categorisite în funcţie de nivelul lor de educaţie, pe care s-a pus un preţ mai mic sau mai mare în funcţie de criterii obiective. România voia să devină acest „rai naţionalist” populat cu geto-daci vaşnici şi, dacă Germania se arăta dispusă la discuţii în urma cărora notele de plată aveau să fie achitate, de ce să nu profite pentru a-şi reumple conturile golite de datoriile scadente? Iar Germania de ce să nu recâştige spor (ne)natural şi intelighenţia şi, şi, şi, în timp ce dă o mână de ajutor celor care vor să evadeze dintr-o societate înţărcuită absurd de poliţie politică şi frică?

            Demersul de recuperare istorică, morală şi etică propus de Carmen Lidia Vidu are toate virtuţile unei implicări active într-o problemă trecută sub tăcere, într-o uitare nepermisă. E foarte valid să faci un comentariu solid despre un fenomen complex şi problematic. Dar e şi artistic? Apelând abundent la proiecţiile cu mărturiile unora dintre cei implicaţi şi recurgând la fragmente rostite neutru în faţa unei camere ce accentuează în grosplan detalii de chipuri la fel de inexpresive în mod deliberat se realizează, într-adevăr, un efect de obiectivare necesar, dar şi o nivelare  a componentelor artistice. Materialul sceniariului de joc ar putea fi un punct de plecare onest pentru un film documentar dedicat aceluiaşi subiect. Reprezentaţia live, pe scenă, convenţia necesară actului teatral presupune, totuşi, folosirea unor mijloace mai puţin didactice.

            „Oameni. De vânzare” nu e un spectacol de teatru. E o demonstraţie. Colajul de videoproiecţii ce compun decorul e cel mai spectaculos element. Dar e singura componentă care păstrează grija şi pentru funcţia artistică. Implicarea politică, socială, scopul nobil nu poate acoperi într-o proporţie atât de copleşitoare orice interes pentru forma de expresie. Lipsa expresivităţii şi repetarea cu alte cuvinte ale aceloraşi concepte preţ de o oră şi jumătate îngreunează receptarea. Orizontul de aşteptare al spectatorului venit la teatru se confruntă cu două surprize: forma şi fondul. Forma e ostentativ sterilă şi prea puţin artistică, iar fondul care îşi propune să rămână cât mai imparţial, prezintă, de fapt, acelaşi punct de vedere multiplicat. Faptele nu sunt doar prezentate, ci şi uşor interpretate. Întrebările asupra cărora se insistă, cuvintele şi poziţiile dure ale celor care condamnă ambele ţări, unghiul subiectiv anulează şi acea panoramare care ar fi dat posibilitatea nuanţării. Spectacolul nu doar redeschide o cutie a pandorei despre un fapt istoric, ci problematizează destul de asumat  şi dă propriul verdict chiar dacă pretinde a ridica numai semne de întrebare.

            Când teatrul renunţă de bunăvoie la ceea ce îl face artă şi îmbracă hainele de împrumut ale ştiinţelor sociale riscul e mare. „Oameni. De vânzare” e un spectacol cu risc ştiut şi declarat. Face parte dintr-o saga dedicată unui credo profesional asumat şi aplicat pas cu pas, cu răbdare şi consecvenţă. Căutările şi interesul aplicat ale lui Carmen Lidia Vidu pentru implicaţiile extra-artistice ale teatrului ţin de o profesiune de credinţă şi un drum personal. Sinceritatea alegerii e oricând o virtute. Pe acest drum, însă, nu toate pietrele din pavaj sunt unghiulare sau egal şlefuite.

Teatrul German de Stat Timişoara

Oameni. De vânzare

de Carmen Lidia Vidu

Regie: Carmen Lidia Vidu (a. G.)
Multimedia: Cristina Baciu (a. G.)
Costumele şi asistenţă de decor: Ioana Popescu
Dramaturgie: Rudolf Herbert
Video live şi muzica: Ovidiu Zimcea
Ilustrații: Gabriela Schinderman (a.G.)
Asistență de regie: Richard Hladik

Machiaj: Bojita Ilici

Regie tehnică: Adrian Georgescu

Interpretează:
Ioana Iacob
Oana Vidoni
Daniela Török
Alexandru Mihăescu
Harald Weisz
Robert Bogdanov-Schein

Apariții video: Heinz Günther Hüsch,  Stelian Octavian Andronic, Johann Schaas, Germina Nagâț, Mădălin Hodor, Hanni Hüsch, Cornel Hüsch

Durata: 1h30m

Un gând despre „„Oameni. De vânzare” – fapt istoric, dar nu teatral

  1. Statul comunist își recupera banii pe școlile făcute în România. Acum pt cei 45 % din medicii romani, care profesează în Germania, nu se recuperează NIMIC! Și asta se face cu banii contribuabililor romani

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: