La malul unei mări liniștite un biet bătrân singur își căuta gândurile printre sutele de file nescrise din povestea sa. Pe o plajă pustie a unui loc inexistent, un bătrân așteaptă pe cineva nenăscut. Pe marginea unei mări, un bătrân invocă fantome ale unui trecut incert. Într-un loc de nicăieri, un bătrân așteaptă răspunsuri la întrebări nepuse de nimeni. Pe o scenă, într-o sală pustie, un actor își trăiește rolul mai mult ca oricând. Când ochii sunt închiși, tot ce se vede e un mare pustiu, iar tot ce se aude este o mare înfiorător de liniștită.
Actorul Gheorghe Visu, în spectacolul „Cenușa”, după piesa omonimă scrisă pentru teatrul radiofonic de Samuel Beckett, de la Hub-ul cultural Point, regizat de Toma Dănilă, ne spune și arată un poem despre bătrânul-om și bătrânul-actor. Nu e un regal al actorului, ci, mai degrabă, un poem al bătrânului singur, spus de un actor în mijlocul unui public aproape inexistent, într-o seară de primăvară. 8 perechi de ochi și respirația comună au fost punctul de sprijin al actorului spre a spune povestea personajului său. La un moment dat, erau unul și același lucru. Doi bătrâni singuri care-și caută povestea.
Singurătatea este cea mai dureroasă moarte, mai ales dacă este rezultatul unor traume trăite în trecut. În singurătate, omul ajunge nebun de cele mai multe ori. În singurătate, omul nu se are decât pe el. Henry se află și el în această condiție de autoizolare în propriul coșmar trăit și retrăit la infinit. Ca noi toți, uneori. Tot ca noi, Henry ajunge să caute mântuire și iertare. Povestea lui de pe scenă recitată și trăită de actorul Gheorghe Visu naște sentimente și gânduri pe care, de rușine, ai vrea să le ascunzi uneori. Viitorul e, oricum, incert; dar ce să mai simți când nici propriul trecut nu este prea clar? Te întrebi: oare cine ai fost, ce ai făcut, unde ești acum? Pe o plajă de nicăieri căutând scopuri existențiale îndreptare spre nicio finalitate.
Interpretarea lui Gheorghe Visu capătă un dublu sens când numeri pe degetele de la o mână oamenii din sala de spectacol. Un spațiu aproape gol și un actor sincer. Toată povestea e trăită mai intens, deoarece, exact ca povestea lui Henry, nu e nimeni în jur să audă. Și totuși, pentru acele suflete, actorul joacă şi devine una cu personajul. Dar nu ca la școală, ci, mult mai profund. De parcă sutele de partituri de până acum nu au fost de ajuns, iar cea primită acum este cea așteptată și găsită.
Povestea celor doi – bătrânul-om și bătrânul-actor, se găsește din ce în ce mai rar la teatru. Simplitatea a devenit ignorată și privită drept greșeală. Emoția, dacă nu e urmată și de divertisment, este ocolită. Iar de poezie, nu mai zic. Spectacolul „Cenușa” merită văzut deoarece nu este un teatru mort, ci un teatru al emoției, despre poveste, personaj și actor. Și ar trebui văzut, pentru a nu se transforma și el în cenușă.
POINT
Cenușa
de Samuel Beckett
cu Gheorghe Visu şi Ana-Ioana Macaria
Traducere: Ania Tudoran-Dănilă
Regia: Toma Dănilă
d'E-pîn-geac 