„Rosmersholm” – salt cu ochii larg deschişi în golul sufletesc

„Să mergem la teatru!”. Adică să ne îmbrăcăm frumos, să ne facem poze pe treptele de marmură, şi în sala cu scaune pluşate, să râdem, să aplaudăm în picioare şi să postăm insta-story cu actorii la final de spectacol. A doua zi povestim aproiximativ că un tip şi o tipă, tare simpatici, păţeau ceva şi mai era şi un vecin haios şi o tanti enervantă şi nu mai ştiu exact cum îi zicea piesei, dar ne-am distrat tare mişto la teatru, „să te duci şi tu, dragă!”. Suntem superficiali, cei mai mulţi dintre noi, chiar şi atunci când ne bucurăm. Trecem prin sala de spectacol şi prin viaţă fără să ne udăm penajul cu amănunte şi nuanţe şi ieşim uscaţi-lună din orice interacţiune sau experienţă. Ne ferim cu mare precauţie de profunzimi pe care ne e frică să le testăm măcar.

            Într-un spaţiu de joc aflat într-un corp dosnic al Casei Presei Libere, la etajul cinci, la Let It Go Acting Studio, Alexandru Nagy a creat un performance ce nu îţi dă voie să rămâi superficial şi senin. „Rosmersholm” după Henrik Ibsen e o experienţă foarte personală care îţi dă şansa de a ieşi, măcar pentru scurtă vreme, din tipicul relaxării mimate. Teatru de artă, teatru cu gând, cu emoţie, cu sens, cu performanţe actoriceşti, cu miză, teatru serios, teatru frumos, cu metaforă, teatru sincer, cu ochi ce îţi vorbsc prin tăceri, teatru pe bune nu se face doar în sălile mari, cu scaune pluşate. De prea multe ori tocmai acolo găseşti surogatul. E nevoie de un leap of faith pentru  a alege să vezi un performance, cu nume ciudat, cu o distrbuţie mereu interşanjabilă, cu actori pe care, cel mai probabil nu îi cunoşti, undeva la o adresă îndepărtată. Odată ce ai găsit, însă, locul şi te laşi condus de o prezenţă fantomatică pe scările slab luminate, la apus, începi să înţelegi de ce a meritat să îţi dai şansa de a crede într-o promisiune. Iar la final, când cobori treptele şi revii în timpul mundan, respiri altfel, priveşti altfel, ţii altfel spatele şi, poate, ţi-ai recăpătat un colţ din umanitatea cheltuită pe deadline-uri, task-uri şi to-do-list-uri.

            E foarte intimă această întâlnire cu personajele lui Ibsen. Într-o atmosferă gravă, de doliu, câţiva martori iau parte la purgatoriul a două victime-ucigaşi. Fantoma lui Beate cea care a ales abisul în numele tuturor revendică şi viaţa celor pentru care ea a ales să moară. Rosmer cel vlăguit de voinţă şi Rebekka cea vitală, senzuală şi lucidă încearcă să reziste în faţa seducţiei unui sentiment de vinovăţie ce le mutilează sufletele. E foarte pervers acest triunghi între viaţă-moarte-alegere. Ne aflăm în anticamera destinului acestor damnaţi, unde se duc ultimele negocieri între vină şi acceptare.

            Alexandru Nagy a jalonat această cădere în golul sufletesc intim cu un întreg alai de semne, simboluri, acţiuni, gesturi, arhetipuri şi imagini. Aparent fără efort, cu minimul de elemente de scenotehnică şi decor, personajele există împreună cu spectatorii într-un spaţiu claustrant ce se deschide printr-o fereastră spre prăpastia înaltă din spatele unui pervaz. Simţi pericolul foarte acut. Ameninţarea e constant prezentă. Ochii acoperiţi de o pojghiţă albă ai Beatei – Paula Elena Trifu – te privesc şi îşi cer dreptul la moarte. Mâinile expresive ale Doamnei Helseth – Carmen Ionescu – pipăie un rozariu în timp ce în spatele ochilor săi mari, ce acuză cu spaimă, se ascunde cheia descifrării acestei tragedii nesfârşite, încă. Privirea-vid a lui Rosmer – Raul Păcurar – glasul moale şi statura de uriaş blând ce abia mai are suficientă viaţă pentru a-şi şuiera, doar replicile, se topesc într-o frică ce miceşte respiraţie cu respiraţie o prezenţă spectrală. Vocea masculină şi privirea gri-albastră a lui Kroll – Dorin Enache – sunt accentele de culoare ale unei vieţi care se precipită în afara cercului magic de disperare, aduse cu multă sinceritate scenică în acest cavou de familie de la Rosmersholm. Brendel – Shahbazimoghadam Jawad Mohammad – aduce contrapunctul agitaţiei joviale purtate în rostire şi gesturi dezarticulate şi sparge morga, aproape ritualică, pe care o tulbură atât cât să ne dea şansa unei ultime guri de aer înainte de saltul final.

            Performanţa pe care Iulia Alexandra Dinu o face interpretând-o pe Rebekka West este un recital de mijloace, gând, emoţie, tehnică şi expresivitate. Cu răbdare şi mereu în controlul unor intenţii foarte clare îşi dă voie să experimenteze limitele psihologice nedepăşind niciodată conturul trasat de necesitate şi sinceritate în relaţie cu partenerii şi mereu în acord cu funcţia în totalitatea arcului personajului său. Aparenţele sunt dublate de o viaţă interioară mobilată baroc; excesele sunt motivate de un întreg univers de gânduri. Nu poţi să o priveşti, doar, analitic şi să rămâi martor al unei reprezentaţii teatrale. Când te priveşte în ochi şi îţi spune ţie, cu lacrima de rimel cursă pe obraz, cu vocea tremurată de sinceritatea unui personaj cu sufletul schingiuit pe un pat al unui Procust din infern, nu mai poţi să rămâi contemplativ şi senin. Te costă şi pe tine, odată cu ea, viaţa pe care ea o trăieşte; şi, poate, înveţi să te coste şi propria viaţă mai mult decât un late macchiato to go. Tocmai pentru că o actriţă, într-o seară, în faţa a 16 spectatori, sus într-un corp lateral al Casei Presei Libere, joacă pe viaţă şi pe moarte şi face, poate, cea mai mare performanţă actoricească dintr-o stagiune întreagă.

            Alexandru Nagy a ales cu multă băgare de seamă ritmul, cadenţa şi atmosfera acestei întâlniri pe marginea prăpastiei dintre fiinţare şi nefiinţă. Cu câteva acţiuni poetice, cu imagini percutante, gesturi precise şi simboluri plasate economic, atât cât să rămână în memoria afectivă a spectatorilor-martori, tabloul acestei apocalipse a sufletului vinovat de neiertare e pe cât de emoţionant, pe atât de viguros. „Rosmersholm” e un performance de artă. O experienţă care te scoate din tine şi din timp şi te provoacă să te arunci şi tu în golul propriului suflet până când ajungi pe fundul unui lac întreg de emoţii şi gânduri pe care doar aşa le poţi curăţa.

 

Let It Go Acting Studio

Rosmersholm

Performance după Henrik Ibsen

Regia: Alexandru Nagy

Distribuţia (11.05.2022):

Doamna Helseth: Carmen Ionescu

Rosmer: Raul Păcurar

Rebekka: Iulia Alexandra Dinu

Beate: Paula Elena Trifu

Kroll: Dorin Enache

Brendel: Shahbazimoghadam Jawad Mohammad

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: