„Fete și băieți” pe care i-am pierdut

Atenție, „Fete și băieți” de la Teatrul Act este un produs artistic feminist în măsura în care înțelegem, prin feminism, nu termenul umbrelă sub care se ascunde misandrinie și radicalizare, ci realitatea inegală, tragedia sistemică în modul crunt de diferit în care suntem educați, noi, fii și fiice ai acelorași oameni. Nu ne place întotdeauna subiectul, dar încă ne aflăm într-o societate în care femei și fete construiesc familii și, în joacă, blocuri din noroi, iar bărbați și băieți nu respectă regulile jocului – până în grotesc. Generalizarea este periculoasă, însă generalizarea este statistică. Iar partea de adevăr greu de înghițit este cea mai importantă de digerat.

Este trist și bine punctat că montarea a trebuit să precizeze că nu este o opinie, ci o realitate în cifre a faptul că, în procent de peste 90%, anihilarea familială este un impuls masculin. Nu-i ficțiune că mai mult tații – bărbații, băieții cărora le dăm puști și săbii de jucărie din copilărie (și impresia că orice li se cuvine, și siguranța unor fapte oribile) – sunt cei care sunt mai târziu în stare să scoată cuțitul și să îl înfigă în cei pe care îi iubesc.

Spectacolul, un one-woman-show care debutează drept sesiune de stand-up acustic, în picioare goale, în blugi deschiși la culoare cu un croi lejer și glume calde, nu dă semne că ar avea colții pe care și-i arată, până la. Gradual, se plonjează din comedie romantică (presărată cu accente pragmatice, de femeie independentă și de gașcă), în știrile de la ora 5 – explicit, tulburător, grafic și aproape matematic din prea multă durere.

Raluca Aprodu își varsă sufletul cu maturitate artistică și șarm așezat, neintenționat, pe care doar îl emană. Cu durere conținută, pe care o deduci doar din tăceri, fără traduceri exacte și îmbibate în suspans subtil, actrița își dă măsura (cu măsură și simplitate). Se simte ca momentul ei de glorie, ca acea partitură mult așteptată, în care, în sfârșit, are loc tot potențialul.

Numai ulterior înțelegem de unde provine senzația de gol în stomac pe care o produc momentele frustrante și duioase, pe întuneric, în care aceasta încă își permite să se joace de-a mama cu fantome pe care aproape reușește să ne facă să le vedem. Nespusul, acest actor plătit care coase cu ață transparentă inciziile pe care spectacolul urmează să le producă, este cel mai mare atu – și curge și din jocul actoricesc al Ralucăi Aprodu, și din regia lui Cristi Juncu, și din scenografie.

În calitate de mix armonios dintre teatru cu o vedetă și proiect de suflet care chiar înseamnă ceva, montarea lovește cu un oarecare catharsis social fără a vira în tezist, fără a lăsa loc de  contraziceri. Această puritate a argumentului se naște natural, dintr-o pasiune care se vede, ba chiar iese în întâmpinare și pornește conversația. Nu se scandează motto-uri ideologice, nu se urmăresc agende politice – așadar, nu se contestă.

„Fete și băieți” devine pe neașteptate un spectacol ca o înjunghiere pe la spate, cu toate premisele inițiale ale unei comedii pe care numai flerul de chick-flick-eriță protagonistă al Ralucăi Aprodu îl poate disimula. Dozează suspansul fără a mistifica, fără a ascunde dinadins de specatori detalii semnificative. În schimb, dezvăluie încă puțin, și încă puțin, din sufletul ei, treptat și organic, cu un simț incredibil al măsurii.

Cu aceeași măsură și simț, o oră și jumătate se strecoară pe nesimțite pe la spatele spectatorilor. Nici nu sunt necesare decoruri și proiecții complicate când, în fața audienței este un om viu, într-o stare de înțelegere reală a situației, de asimilare a problematicii. Aparenta simplitate regizorală și scenografică doar încununează prestația, și o îmbracă subtil, accentuând dedesubturile actoricești.

Decorul se rezumă la șifonierul cochet în care protagonista și-a clădit familie cu acest bărbat intrigant, cu fler real pentru afaceri cu piese de mobilier vintage – șifonier care devine, plasat orizontal, și sicriu, și groapă. Cu accente de loc de joacă într-o groapă cu nisip, aspectul de șantier are mai mult de a face cu urmările unui măcel din care n-au rămas decât cocoloașe de nisip ud, pe care Raluca Aprodu le ține matern și le modelează compulsiv în copii.

Cu luciditate de documentar (în spiritul profesiei protagonistei), se face precizarea seducătoare – un real trigger warning – „Trebuie să vă amintiți că nu se întâmplă acum și că nu vi s-a întâmplat vouă”. Replica asigură distanțarea necesară pentru acest hibrid de public service announcement și strigăt de ajutor umanitar; iar deși știi că urmează, șocul te prinde complet dezarmat.

Montarea este zguduitoare; și, în calitatea spectatorului nenorocos care a fost introdus în convenție și scuturat bine de umeri (ca și cum aș fi fost fiica pe care Raluca Aprodu a pierdut-o prin magazin), experiența a fost la propriu zguduitoare. Deși un astfel de gest devine real deranjant, tensiunea de a-ți fi pierdut copilul, chiar și simulat, și chiar și pentru câteva minute, justifică și cere o reacție fizică, nu mâini pe lângă corp și declamație. Și oricât sens ar avea soluția găsită, fără o avertizare sau consimțământul persoanei zgâlțâite, nu se numește decât un microabuz față de public.

Agresivitatea masculină face trecerea șocantă și firească de la a strica jocurile și jucăriile care nu le convin, la violență și crimă. Fără umflături, este necesar de văzut și asimilat, și de băgat la cap fără ofensă – iar Raluca Aprodu este mesagerul ideal. Livrează cu acuitate și toate punctele pe i-uri – frumoasă, factuală, sinceră și nepărtinitoare – și pune spectatorii față în față cu un argument inconfortabil, de neignorat și mult prea nod în gât (nu, junghi în inimă) pentru a fi negat.

Astfel, „Fete și băieți” devine vivisecția contemporană a sufletului unei mame care spune lucruri de neauzit și fapte incredibile, de care nu te îndoiești nicio clipă. Creația nu face referire la celebrul flori, fete și băieți – florile s-au dus și, din jocurile de copii a mai rămas doar războiul dintre sexe, în care unii suntem înarmați cu gloanțe și testosteron, și unora ne sunt băgate sub preș strigătele de ajutor că sunt prea pițigăiate.

Teatrul Act

Fete și băieți

Autor: Dennis Kelly

Distribuţie: Raluca Aprodu

Traducerea: Raluca Aprodu și Cristi Juncu

Regizor: Cristi Juncu

Lighting design: Bogdan Gheorghiu

Restricție vârstă: 16 ani

Durata: 1 h 30 min (fără pauză)