„Dual, un performance despre prietenie” – bucătăria murdară a sufletelor noastre

Zona de confort e un loc priculos. Acolo unde îţi e cald şi convenţional, unde nu rişti mare lucru, îţi cunoşti bunele şi relele şi reiei rutina convenţiilor care te recomandă drept om bun. E comod să fii de treabă, să zâmbeşti politicos şi, bne-crescut, precum eşti, să mulţumeşti, să dai bună ziua şi să deschizi uşa de la lift vecinilor. Când simţi un ceva care nu e din lista de emoţii prestabilite ca fiind acceptabile te scuturi puţin şi îţi găseşti ceva de făcut până trece. Şi aşa rămâi bine-mersi în bula atoate protectoare de obiceiuri uniforme şi conforme.

„Dual, un performance despre prietenie” este o experienţă artistică îndrăzneaţă, care, cu siguranţă, te smulge din balamalele ruginite ale confortului. Conceptul semnat de Leta Popescu, Bogdan Spătaru şi Florin Fieroiu, inspirat din opera lui Erwin Wurm și a Csillei Klenyánszki, are îndrăzneala de a contesta sinceritatea prieteniei şi candoarea repunerii în dicuţie a limitelor comunicării profunde dintre cei care formează cercul cel mai strâns de încredere. Contextul e simplu: într-o bucătărie, trei persoane fac ceai şi clătite. Acţiunile fizice pe care le presupun aceste reţete devin declanşatorii unei coregrafii complexe, impulsionate de sentimente nerostite.

Cât de sincer eşti cu tine însuţi? Cât de sincer îţi permiţi să fii cu ceilalţi? Performanţa incontestabilă a acestui demers curajos e sinceritatea artistică şi vulnerabilitatea folosită drept canava pentru un tablou kinetic zguduitor de impactant. Cei trei performeri – George Albert Costea, Mihaela Velicu şi Vlad Udrescu – transformă paradoxal o înşiruire de acţiuni nu întocmai confortabil de receptat ca spectator-martor, cu o estetică mai degrabă deliberat respingătoare, într-un eseu despre frumuseţea sufletului împărtăşit cu cel căruia îi încredinţezi încrederea ta. Ceea ce ar trebui să fie revoltător, absurd, poate chiar dezgustător dacă ar fi povestit strict din punct de vedere al acţiunilor obiective, se transformă într-un ghem de trăiri pulsând a fragilitate, umanitate şi asumare artistică de cea mai înaltă puritate a calităţii.

Gustul clătitelor nu va mai fi niciodată la fel după această întâlnire cu sufletele expuse atât de frapant. Frici intime, frustrări, dorinţe nu din cele mai ortodoxe, ruşine, învinovăţiri, resentimente, furii, plăceri, fantezii, tristeţi, durere, împăcări, un întreg univers de emoţii sunt amestecate în bolurile de inox îmreună cu făina, laptele şi ouăle din aluat. Un trup care tânjeşte la o altă identitate, un suflet care îşi caută chirie într-un corp mai generos cu sensibilitatea lui, nevoia de a fi prins din zborul inconştient şi disperat, grija de celălalt, sinele interşanjabil ocrotit de învelişuri pe măsura just, frumosul urât de alţii care ţie îţi întregeşte sufletul, instantanee ale unor ipostaze ce presupun sinceritate absolută şi o vulnerabilitate exploatată cu voluptate.

Reuşita acestei oglinzi deloc flatante pe care performance-ul o ridică spre a reflecta imagini sincere ale forurilor interioare cocoloşite în zonele de confort mincinoase constă în intensitatea prezenţelor celor trei artişti. Dacă ai vedea doar un tip care îşi toarnă frişcă şi cacao pe cap, altul care alăptează un bol de sticlă şi o tipă care îşi pune coşul de gunoi pe cap te-ai uita ca la nişte ciudaţi care se dau în spectacol, ţi-ai face cruce cu limba în cerul gurii dacă eşti credincios, şi ai privi circumspect o expunere exhibiţionistă de acţiuni bizare. Densitatea de gânduri care pun în mişcare aceste acţiuni, dialogul continuu dintre cei trei, lipsit de cuvinte, dar asurzitor de bogat în expresivitate şi intenţii, ochii lor în care citeşti oricând motivaţia şi sentimentele care legitimează orice gest, relaţia dintre ei, măsura justă a tututor acestor exagerări, încrederea, adevărul fiecăruia, asumarea până la capăt a unui credo artistic şi estetic, umorul şi sensibilitatea, inteligenţa scenică, şi, mai ales, caliatea umană a fiecăruia în parte alcătuiesc un micro-cosmos în care urâtul estetic devine frumosul conotativ al unei expresii depline.

E foarte personală vizionarea acestei propuneri de sinceritate absolută. Îţi e şi ţie greu să priveşti efortul fizic, durerea şi pericolul nu mai fac parte din „minciuna” teatrului, iar convenţia presupune această stare constantă de alertă. E foarte concentrată experianţa vizionării, nu ai momente de respiro aşa cum nici pe scenă nu e timp pentru odihnă; cum nici în suflet nu e. Expresia contorsionată a unei seri între prieteni, când sentimentele se simt în siguranţă să o ia razna, iar conformismul e pus la colţul infamiei, e foarte fidelă imaginii necosmetizate a spaţiilor noastre inerioare. Sentimentele care ne vizitează orele în care insomnia ne ţine de mână sau anxietatea ne fură din respiraţii nu arată ca un desert savuros. Fricile nu sunt dulci. Safe space-urile noastre sunt bucătării murdare în care scrumierele se umplu până la refuz, chiuvetele sunt gropi comune ale farfuriilor pe care s-au dat lupte grele cu junk foodul, iar sunetul sticlelor care se rostogolesc pe gresie ne acompaniază paşii târşiţi în şosete murdărite de praful care nu a mai fost şters de la ultima tentativă de mimare a fericirii.  Aşa suntem, pe dinăuntru, când nu ne împopoţonăm cu zâmbetele ok-ish care răspund stereotip la şi mai stereotipa interogaţie retorică „ce mai faci?”. Clătite amestecate cu sudoarea corpului spasmotic, din făină cernută cu efort supraomenesc faci când eşti gumă de mestecat în gura cu dinţi stricaţi a contradicţiilor dintre adevărul tău şi cel care ţi se pretinde.

„Dual, un performance despre prietenie” spune povestea acestei bucătării sincere, în care trei prieteni îşi scot la propriu hainele curate şi îşi cântă şoptit un şlagăr siropos, în timp ce au grijă unul de fricile celuilalt. „Fată dragă, nu fii tristă fiindcă e păcat!” murmură ca pentru sine, în timp ce îşi oblojesc rănile proprii cu tandreţe şi afecţiune pentru celălalt. Camaraderia dintre trei perechi de ochi blânzi, trişti şi nespus de frumoşi cuprinde toată emoţia care transformă mizeria în bucurie. Nu e uşor, nu e ok, nu e drăguţ; e sincer, uman şi foarte curat sufleteşte.

Teatrelli

Dual, un performance despre prietenie

Concept: Leta Popescu, Bogdan Spătaru, Florin Fieroiu

Performeri: George Albert Costea, Mihaela Velicu, Vlad Udrescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: