Unele povești sunt pur și simplu povești, iar altele sunt ceva mai mult de atât. De ce spunem că „viața bate filmul”? Poate pentru că în viață nu ai parte de un singur gen – comedie sau dramă; SF sau documentar. Ai câte puțin din toate. Până și cel mai trist om din lumea asta a zâmbit cel puțin odată la o ființă gingașă ori a râs la o glumă banală. Iar pentru ca filmul, ori hai să-i spunem povestea din film, să fie cât mai aproape de oameni, trebuie să fie cât mai aproape de viață și de întâmplări reale, sincere – pe cât posibil de umane.
Despre viață, în toată anatomia ei, este vorba și în spectacolul „Chapter Two”, realizat de Asociația Sirius Art, regizat de Vlad Trifaș, jucat de Șerban Gomoi, Ela Prodan, Dana Marienci și Cosmin Teodor Pană. Cu umor de calitate, deloc forțat prin alte tehnici de a-l stârni, dar și cu emoție care nici nu te forțează să-ți scoți batista, dar nici nu te lasă nepăsător, spectacolul „Chapter Two” realizat după textul scris de Neil Simon, te invită în două mici apartamente, la o poveste despre frica de a iubi și bucuria de-a o face, totuși, din nou.
În spațiul mic, intim al celor două apartamente construite în oglindă, un scriitor marcat de o suferință și o actriță bucuroasă de scăparea unei suferințe, trăiesc în liniște, frica de a începe un nou capitol. Vlad Trifaș, cu ajutorul celor patru actori, construiesc și deconstruiesc zidurile relației dintre cei doi, fără a utiliza o scenotehnică specială, ci, una umană. Trei acorduri de pian, un gând, o stare, o glumă și o lacrimă la momentul potrivit sunt mai reale și necesare omului decât, poate, orice scenografie conceptuală ori decor cubist (nu că ar fi o problemă pentru alte spectacole, dar aici simplitate și jocului actorului pe scenă sunt cheia în care spectacolul a fost scris). Iar acest lucru nu este doar o soluție pentru a diminua costurile unei producții mai mari, ci, sunt gândite și create pentru a fi simple și bazate pe relația dintre un actor și alt actor, poveste și adevăr.
Din acest motiv, actorii din spectacol nu au cum să treacă neremarcați pentru seriozitatea și plăcerea de a fi pe scenă și a spune această poveste oamenilor din sală. Șerban Gomoi, în rolul scriitorului văduv, George Schneider, reușește, cu puțin efort, să te țină atent și de-a dreptul captivat de această poveste, de acest personaj relativ ciudat, care suferă pentru că iubește din nou, care nu poate fi trist pentru că e fericit și care e trist, pentru că este fericit. Un personaj complex, care jucat de Șerban Gomoi atât de curat și simplu, fără șarm-uri false cu zâmbet în colțuri gurii – jucat onest, este cel mai mare câștig pe care îl are spectacolul. Desigur, vin în completare și restul personajelor, actori, dar Șerban Gomoi este cel care ridică spectacolul la nivelul la care orice spectacol de teatru ar trebui să fie.
De cealaltă parte a scenei, în același tip de apartament – cochet, dar pustiu, Jennie Malone, interpretată de Ela Prodan, încearcă să se regăsească pe ea, prin aceeași metodă pe care și George ar dori să o practice, și anume, să stea departe de alți oameni. Ela, cu seriozitate, dar și cu gingășie, îi oferă personajului său toate armele cu are trebui să lupte unui om atât de complicat cum este George Schneider. Împreună, cei doi actori, Șerban și Ela, creează un cuplu scenic perfect echilibrat, așa cum ar trebui să fie.
În alte apartamente mici, dar nelipsite de frici, Leo și Faye, interpretați de Cosmin Teodor Pană și Dana Marineci, reconstruiesc imagina cuplurilor frânte și nefericite cu foarte mult umor, dezinvoltură și carismă. Cosmin, în imaginea sa de om serios cu multă treabă și doritor de noutate și aventuri, nu-și lasă personajul doar cu această caracteristică, ci, îi adaugă și grija, îngrijorarea, dar fără melodramă. Îi pasă, dar fără să ofere afecțiune fizică, ci o face prin gesturi mici. Dana Marineci, în aceeași notă de aparentă lipsă de suflet, plictisit și conservare a sentimentelor reale, ne prezintă personajul nefericitei Faye, fără să arate că ar fi nefericită. Un cuplu scenic tragi-comic atât împreună, cât și individuali în relație cu celelalte personaje.
Și pentru a fi spectacolul descris complet, ar trebui menționată și unitate care se simte din poziția de spectator, față de rezultatul final. Nu este un spectacol prin care regia poate fi descrisă mai importantă decât actoria, dar nici actoria mai importantă decât regia. Cred că este un spectacol egal cu sine însuși, în care se simte o muncă în echipă, atât de necesară scenei. Pe lângă poveste, actori, umor, emoție și empatie, spectacolul „Chapter Two” este despre bucuria de a face un spectacol, a-l face bine, a-l juca și a te bucura de el din nou, împreună cu spectatorii.
Asociaţia Sirius Art
𝐂𝐡𝐚𝐩𝐭𝐞𝐫 𝐓𝐰𝐨
de Neil Simon
Regia și muzica originală: Vlad Trifaş
Traducerea: Bogdan Budeş
Distribuția:
George Schneider – Şerban Gomoi
Jennie Malone – Ela Prodan
Faye – Dana Marineci
Leo – Cosmin Teodor Pană
Proiect finanțat din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului București prin Legea 350/2005 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”.
Găzduit de 𝐮𝐧𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮
d'E-pîn-geac 