Arhive categorie: Fel şi fel

Exercițiu de anul I, semestrul 2: “Concesie și cooperare” pentru Cultură – o propunere

Vizibilitatea de care se bucură e atomizată. Fiecare ”își vede de treabă”, dar sunt prea multe treburi personale și niciun scop comun.

Iubirea și frumosul – Răzvan Mazilu și Tudor Cucu-Dumitrescu în ”De Profundis”

Îți dorești să fii tu însuți iubit așa cum Răvzan Mazilu a creat acest spectacol – cu patimă, luxuriant, decadent, ardent, cu eleganță, rafinament, îmbătător de frumos, fără să își ceară scuze pentru opulența, barocul și excesele sale

Am avut un vis: “Notre Dame de Paris”

Am rămas, însă, cu o dorință nespusă și o promisiune către mine însămi: dacă vreodată o să am posibilitatea să văd live spectacolul ”Notre Dame de Paris”, o voi face.

Tăticule, de ce există “Tristețe și bucurie în viața girafelor”?

E tristă viața oamenilor; și a girafelor, probabil. Dar, din când în când, există câte o bucurie – și pentru oameni și pentru girafe. Trebuie doar să mai ai pe undeva o jucărie de pluș pe care să o îmbrățișezi cât să îți aduci aminte cum era înainte ca omul mare care ai devenit să o ucidă.

Lumea mea în Universul Till Lindemann

Visul treaz horror-pornografic al unei minți perverse cu suflet introvertit de copil obraznic care face prostii pentru a se feri de lumea largă arătând tot ce poate imagina mai respingător ca pe un ecran de protecție în spatele căruia își ascunde fragilitatea.

FOMO de Teatru. Frica de a nu (te) rata

Antrenamentul spartan de vizionare-maraton poate duce la o epuizare a receptării și există posibilitatea de a ți se toci și entuziasmul, dar și busola estetică. Obosești

”Improbabil”, dar atât de real

Savoarea vizionării constă tocmai în această concentrare constantă pe care o presupune dialogul pe parcursul căruia primești fragmente de informații pe care, inevitabil, ești tentat să le configurezi personalizat pentru a crea o imagine de ansamblu cât mai clară.

O ”Lirda” și ”Trei femei înalte”

Între premierele toamnei din București, două spectacole cu distribuție feminină, montate de două regizoare, duc, parcă, între oglinzi paralele, un dialog artistic între interogațiile feminine de la sfârșitul secolului XX și cele ale prezentului

„Macbeth” – un frumos tablou kinetic cu ramă scumpă

Contextul pare a fi o interpretare a întâmplărilor din piesa lui Shakespeare într-o zonă religioasă; costumele și decorul indică drept spațiu al luptei sângeroase pentru putere un cler ipocrit, dedat unor pacturi cu vibrațiile joase ale unei credințe răsturnate.