O primă parte care îşi caută identitatea şi scopul printre frisoane ale unei ameninţări neexplicite, o continuare în care comedia se joacă cinstit şi un final cu potenţialul de a emoţiona câteva suflete sensibile
Arhive etichetă:Shakespeare
William Shakespeare: Will (,) you remember me?
E atât de faimos încât a dat peste cap și tot ce înseamnă marketing; unde te uiți, sigur zărești un tricou, o sacoșă de pânză, un pix sau o agendă pe care Will sau citatele sale să apară.
„Ian Mckellen on stage” şi în foyer cu o găletuşă galbenă în mână
În partea a doua a spectacolului scoate din „lada sa de zestre” teancuri de volume cu cele 37 de piese şi are câte ceva de spus despre fiecare în parte. Iar când poveştile se opresc şi începe monologul îl vezi cum se transformă sub ochii tăi. E acelaşi, însă trăsăturile i se modifică pentru că în acel moment gândeşte cu mintea lui Aufidius din „Coriolanus” ori cu cea a lui Romeo sau chiar a Julietei sau a lui Macbeth. E modern şi clasic în acelaşi timp. Fără vârstă. Înţelegi frumuseţea perenă a celui mai cunoscut dramaturg din lume auzind rostogolirea silabelor în cadenţa acelei şcoli de viţă nobilă, cu o voce plină de carismă pusă în slujba unui gând sincer, cu o inimă bubuind de sensibilitate şi iubire. Cu energia unui spiriduş şi forţa unui Prospero, senzualitatea unei domniţe elisabetane şi isteţimea unui Bufon şi înţelepciunea unui Rege, Ian Mckellen îţi arată de ce iubeşte el teatrul şi te face şi pe tine să te îndrăgosteşti de această artă pe care o emană cu fiecare fibră a fiinţei sale.
„Urzeala lui Prospero” – un reality check la ieşirea din bulă
Un sector întreg de spectacole pare a rămâne în mod deliberat sub radarul unei analize – evenimentele organizate de impresari, spectacole ce nu aparţin unei instituţii anume, găzduite în săli mai mici sau mai mari, care străbat ţara mai în lung şi în lat, mai pe diagonală, aplaudate de sute şi sute şi mii de spectatori plătitori de bilete deloc ieftine.