Carisma şi personalitatea ţin de multe ori locul unor calităţi profesionale. Încrederea în sine poate fi mai de preţ decât abilităţi tehnice sau cunoştinţe studiate cu migală. Ambalajul vinde! Un slogan isteţ poate convinge pe oricine să cumpere orice. Iar noi cu toţii ne-am devenit tarabe cu oferte 2+1. Dacă nu ştim să ne promovăm propria persoană, dacă nu suntem entertaineri înnăscuţi, nu prea avem nicio şansă de ascensiune în labirintul relaţional numit networking. Dacă nu captezi atenţia de cum intri într-un birou, dacă nu te recunoaşte nimeni când treci pe hol, dacă doar stai cuminte şi îţi vezi sârguincios de treabă, eşti cam lame, bro. Şi ce dacă eşti performant? Pe cine interesează că dai ramdament dacă nu ai un vibe bun şi strici zenul echipei.
Spectacolul „Bull” de Mike Bartlett, în regia lui Silviu Debu de la Teatrul Mic este o metaforă evidentă a acestei lupte continue pentru relevanţă în micro-cosmosul etanş al culturii de corporaţie. Piesa pare scrisă cu dedicaţie pentru un public adus în sală cu voucherele primite odată cu Secret Santa-ul organizat de cei de la HR. Şi miza pare a fi recunoaşterea şi aprobarea fiecărei situaţii, fiecărei interacţiuni, fiecărei replici şi stoarcerea unui picur de empatie din humanoizii scoşi pentru o seară din birourile lor cubice de unde lucrează pentru a-şi îmbunătăţi mereu şi mereu statisticile cu speranţa unei avansări şi a unei măriri consistente a pachetului de bază.
Dar cât miez artistic poate conţine această machetă 1:1 a unei lumi atât de lipsite de afecte, în care contează doar cifrele din tabele şi feliile din grafice? Montarea cât de poate de naturalistă a acestui text care exagerează şi hiperbolizează voit o situaţie recognoscibilă din viaţa de zi cu zi pare o caricatură căreia îi lipseşte, însă, umorul. Situaţia în care din trei angajaţi unul trebuie concediat, iar doi se aliază pentru a-l destabilza emoţional pe cel mai performant pare foarte ofertantă pentru scenă. Doar situaţia. Textul, însă, merge brutal într-un crescendo de situaţii absurde, care ar trebui să deraieze la un moment dat atât de violent încât să existe acea extrapolare artistică.
Montarea de la Teatrul Mic rămâne, însă, cuminte şi liniară; are conştiinciozitatea unui elev silitor care nu iese din litera manualului. Bazându-se exclusiv pe relaţiile dintre parteneri, cu prea puţină imaginaţie şi rezolvări scenice fade, toată posibila spectaculozitate revine în sarcina actorilor. Gabi Costin (Thomas) are energia şi carisma necesare pentru a deveni punctul de interes al spectacolului şi simte foarte just această structură concentrică din jurul lui. Concentrat şi cu măsură, încasează şi acumulează motive pentru a răbufni în momentele cheie cu diferite intensităţi. Reuşeşte să rămână nu doar credibil, ci adaugă un strat personal dramei acestei victime a unei metafore crude.
Partenerii săi, Diana Cavallioti (Isobel) şi Virgil Aioanei (Tony) au precizie în joc şi menţin acea mască monoton-relaxată a răufăcătorului desemnat. Egali, fără să trădeze emoţii, cu o jovialitate exersată, personajele lor sunt exact cum ţi le-ai închipui la prima lectură a textului şi îşi îndeplinesc fără dificultate funcţia în desfăşurarea acţiunii. Vlad Corbeanu (Carter) e ajutat de un aspect excentric pe care îl pune, însă, excesiv, în evidenţă. Îşi joacă apariţia şi creează o imagine stereotipă a acestui influent om de afaceri, fără a-i găsi o caracterizare dincolo de haine, gesturi şi recuzită.
„Bull” e un spectacol fără culmi şi fără prea multe surprize. Acel al doilea final pe care textul îl conţine, acel monolog în plus care explică încă şi mai ostentativ şi mai expoziţiv şi trage nu numai de guler, dar şi de urechi spectatorul care se presupune că încă nu a înţeles mesajul destul de evident dealtfel, e păstrat şi în această montare. Devine o coadă mult prea lungă, obositoare şi inutilă, al cărei singur merit e acela de a explica şi titlul: Thoms cel hăituit devine un bull în arenă hăituit ca de o toreadoare de Isobel. Tautologic şi cu nicio altă funcţie conotativă sau estetică decât aceea de spectaculozitate forţată.
Bulling-ul e un fenomen cu adevărat îngrijorător. Abuzurile şi hărţiurea nu sunt doar subiecte bune pentru încă alte multe povestiri şi nu au fost inventate la Hollywood. Pe lângă campaniile de conştientizare şi luările de poziţie necesare actele artistice care se concentrează în jurul acestor probleme riscă să devină afişe unidimensionale dacă nu reuşesc să adauge un strat artistic mai consistent decât simpla citare. Nu e suficient să mă impresioneze doar tema unui spectacol. Nu e suficient să empatizez şi să mă identific numai cu situaţia. Pentru a-şi păstra în continuare relevanţa şi pentru a nu deveni doar o unealtă boantă, spectacolul de teatru trebuie să îşi păstreze mijloacele şi să le combine fericit cu povestea şi mesajul.
Teatrul Mic
Bull
de Mike Bartlett
Traducerea: Ilinca Hărnuţ
Regia: Silviu Debu
Consultant scenografie: Ioana Pashca
Distribuţie:
Thomas – Gabi Costin
Isobel – Diana Cavallioti
Tony – Virgil Aioanei
Carter – Vlad Corbeanu
Durata: 1h10m
d'E-pîn-geac 