„Trădarea lui Einstein” de către artă

Materialul pe care ni-l pune la dispoziţie realitatea e bogat, divers, ofertant şi ispititor. Cu toţii ştim măcar două-trei poveşti care şi-ar merita faima între copertele unei cărţi sau în decorurile unui spectacol de teatru. Ce se întâmplă, însă, când scena încearcă fără niciun succes să adauge acel strat spectacular atât de necesar pentru ca faptul de viaţă să devină artă?

„Bull”ing sau auto-promovare?

Situaţia în care din trei angajaţi unul trebuie concediat, iar doi se aliază pentru a-l destabilza emoţional pe cel mai performant pare foarte ofertantă pentru scenă. Doar situaţia. Textul, însă, merge brutal într-un crescendo de situaţii absurde, care ar trebui să deraieze la un moment dat atât de violent încât să existe acea extrapolare artistică.