Educaţia şi civilizaţia merg mână în mână. Cu cât mai multe cunoştinţe dobândite, cu atât mai mari şansele de a duce mai departe moştenirea secolelor. „Învăţati, învăţaţi, învăţaţi!” îndemna un celebru conducător cu şapcă şi barbişon. Da, să învăţăm, unchiule, să învţăm, aş parafraza un alt concetăţean al ilustrului mobilizator de mase; cu încă o completare personală: Să învăţăm…mai întâi din greşelile trecutului! Dascălii regizi şi autoritari care ameninţau degetele tremurânde cu rigla de lemn şi genunchii zgâriaţi de cojile de nucă au fost înlocuiţi cu suspinele afectate ale unui răsfăţ antrenat de o sensibilitate exacerbată şi încurajată pas cu pas. Am ajuns de la extremele unei memorări condiţionate de note şi gura lumii la un tupeu hrănit cu şabloane revărsate din broşurile menite a facilita aşa-numita dezvoltare personală. Performanţa nu mai e cool. Calitatea e relativă. Demne de a fi celebrate sunt toate încercările izbutite sau nu; a fi special a devenit o normă.
Piesa „Lecţia” de Eugène Ionesco privită prin sistemul de lentile al politicilor prezente poate servi drept pretext pentru orice lamentaţie pufoasă care să apere femeile ostracizate de bărbaţi mereu violenţi. Sau, poate, o disertaţie despre drepturile elevilor dintotdeauna asupriţi de o cantitate mult prea împovărâtoare de informaţii ce par, nu-i aşa, atât de inutile. În montarea semnată de Felix Alexa la Teatrul Nottara, „Lecţia” este un spectacol în care mesajul nu ştirbeşte cu nimic meritele estetice şi artistice. Niciun deget care să zgândăre obraznic retinele spectatorilor nu anunţă trâmbiţat teza pentru care ne adunăm cuminţi în sala de spectacol. Convenţia clară, universul logicii aparte a unui text ce aparţine Teatrului Absurdului, punctele de reper recognoscibile care conduc ritmat către o demonstraţie ce îmbină semnalele de alarmă subliniate discret cu un act artistic împlinit sunt motivele pentru care spectacolul funcţionează rotund şi deplin.
Într-un spaţiu claustrant şi uşor de asimilat unei temniţe, cu sentimentul unui subsol umed, camera de tortură a spiritului încă ne-educat e înţesată de colivii cu huse grena. Scenografia Carmencitei Brojboiu contribuie consistent la instalarea unei convenţii uşor de urmărit. Profesorul cel bipolar care nu îşi poate reprima pornirile sadice tezaurizează copile în colivii aurite – trofee ale izbânzii ştiinţei asupra minţilor slabe, obţinute cu preţul asasinării spiritului. Pereţi metalici ruginiţi închid ca într-un container ermetic faptele criminale, iar glisarea uşilor grele mereu acompaniată de sunete ascuţite ne plasează definitiv în această zonă ca de film noir în care personajul principal e mereu prins oricât ar încerca să fugă de pericol.
Cheia pe care o propune Felix Alexa nu se aliniază tradiţiei montărilor cu textul ionescian – nu există acel balans interşanjabil între Profesor şi Elevă; puterea nu e transferată de la unul la celălalt odată cu afundarea în absurdul unor lecţii de artimetică şi filologie. Profesorul devine un arhetip al Binelui în luptă interioară cu Răul – un Doctor Jekyll care îl stăpâneşte cu greu pe un Mr. Hyde ce are răbufniri la intervale inegale. Eleva e întruchiparea ambiţiei nedublate de posibilităţi intelectuale, care păcăleşte, face impresie bună şi papagaliceşte memorând sinistru pe de rost asemeni mai tuturor absolvenţilor posesori de diplome. Un raport bine echilibrat, motivat prin acţiuni previzibile, dar eficiente, e menţinut în tensiune până la final. Montarea nu îşi asumă prea multe riscuri. Chiar dacă ai impresia unei familiarităţi cu imaginile din spectacol, sentimentul că ai mai văzut deja aceleaşi rezolvări, succesiunea de acţiuni funcţionează motivat în această alegere safe.
Camera de filmat care surprinde în gros-plan chipul victimei supuse la tortura ştiinţifică e un artificiu care face trimitere imediată la situaţia ultimelor luni în care ecranele au ţinut loc de întâlniri şi săli de clasă. Altfel, un adaos care nu îmbogăţeşte substanţial universul spectacolului. Accentele aproximativ comice aduse de inserturile unor arii celebre din opere arhi-cunoscute ajută la fixarea şi mai clară a Profesorului în zona de snob cult care devine penibil şi maniac în trista lui încercare de a impresiona şi demonstra superioritate intelectuală. Nu e de fapt decât un farseur care se supune cu bucurie unei figuri feminine maternale, cu statură de dominatoare, Menajera Marie, care îl struneşte cu uşurinţă pe acest impostor al propriilor cunoştinţe.
Cei trei actori intră lejer în convenţie şi exprimă foarte clar funcţiile personajelor. Catrinel Dumitrescu (Menajera) are o prezenţă care conţine ameninţarea la fiecare pas. Cuvintele bine drămuite şi nuanţate sonor portretizează din câteva tuşe această femeie-simbol al unei maternităţi ce secătuieşte de voinţă, o maşteră de rău augur care deţine controlul cu sânge rece. Ioana Calotă (Eleva) alege o singură faţetă a acestei copile silitoare şi neputioncioase. Exagerează pe de-o parte cu expresivitatea figurii şi foloseşte obositor câteva măşti de încordare şi mirare. Energia pe care o transmite, însă, înţelegerea situaţiei şi ascultarea partenerului compensează acea senzaţie artificială pe care o imprimă interpretării sale. Gabriel Răuţă (Profesorul) este centrul de greutate al spectacolului. Conduce cu mână sigură ritmul în scenă, e ludic şi stăpân pe câeva artificii tehnice de efect. Echilibrul dintre precizie şi naturaleţea jocului său e bine ponderat, iar reuşita cea mai evidentă a acestui spectacol e rolul pe care îl construieşte din reacţii, surprize şi intensităţi pe care le variază bogat.
„Lecţia” în regia lui Felix Alexa la Teatrul Nottara e un spectacol în care artisticul şi mesajul fac o casă bună şi deloc muzeală. Nimic expozitiv, nimic plicticos. Firul atenţiei rămâne mereu întins, curiozităţile sunt satisfăcute, iar suspansul bine gradat jalonează cu farmec o metaforă uşor de asimilat a cruzimii unui sistem educaţional desprins dintr-un film horror.
Teatrul Nottara
Lecţia
de Eugène Ionesco
Traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi
Regia, ilustrația muzicală și light-design-ul: Felix Alexa
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Distribuția:
Profesorul – Gabriel Răuță
Eleva – Ioana Calotă
Menajera – Catrinel Dumitrescu
Durata: 1h30m
d'E-pîn-geac 