Nu îmi celebrez defectele şi îmi asum!

Să ne asumăm, unchiule, să ne asumăm! De câţiva ani buni toată planeta pare că a avut o revelaţie: când faci/ zici ceva nici nu apuci să termini bine ce ai moşmondit, bălmăjit tu acolo, că trebuie să sari numaidecât şi cu un „îmi asum” din partea casei, la pachet. Dacă nu spui că eşti asumat, practic, nu exişti. Nici nu trebuie să pricepi prea bine ce înseamnă aceea „a fi asumat”, ci doar să fluturi energic ca pe o batistă înmuiată în sinceritate şi sensibilitate sintagma acestui gest. Aproape că ne-am tatuat pe frunte asumarea sau o purtăm la rever pe post de cocoraţie ţanţoşă la adăpostul căreia putem fi noi înşine – aşa cum ni se dictează silabisit că se cade a fi, desigur.

            Şi ce ne mai place să ne bălăcim în asumare. În stânga şi-n dreapta, de-a curmezişul şi în formă de pom de Crăciun, ne asumăm aşa de multe şi din toate, încât ajungem a ne asuma şi ceea ce nu ne e propriu. Din reflex. După ce a trecut moda asumării sexualităţii şi a feminismului e timpul ca şi corpurile în toate formele lor lăsate de divinitatea la alegere pe care ne-o asumăm, desigur, să devină motiv de expunere, Like-uri şi bănuţi făcuţi din mai nimic.

            „Sunt slabă-moartă, aş vrea din suflet să nu fiu la fel de plată precum clătitele bunicii din care mă înfrupt doar-doar să pun şi eu pe mine o curbă, cât de mică. Dar îmi asum că sunt sfrijită şi îmi celebrez cele 40 de kilograme pe care le am îmbrăcată cu haine ude”.

            „Am doi colăcei şi pistrui şi mă iubesc aşa cum sunt, port haine măsura L şi nu îmi e ruşine de coşurile care îmi apar pe nas, pe care le tratez cu această cremuţă-minune pe care o puteţi comanda şi voi cu reducere folosind codul 10Mirabela”.

            „Îmi place să gătesc şi să mănânc şi îmi asum toate kilogramele în plus pe care le celebrez cu o shaorma cu de toate. Nu încap în oglindă, dar sunt superbă şi port colanţi care să mă arate în toată splendoarea. Vă pupic dulce cu gust de zahăr vanilat de pe această gogoaşă uriaşă pe care o savurez pentru voi!”

            Şi acum varianta asumată a cuiva care nu are doar doi colăcei şi care nu îşi umflă burtica pentru a părea că e mai puţin perfectă decât standardele Instagramului. Din perspectiva asumată a cuiva cu multe kilograme în plus peste sută nu e nimic cool şi de celebrat când gâfâi după ce ai urcat două etaje, ai de ales doar din 2,3 modele de tricouri care îţi vin onorabil şi preferi să nu faci follower-şi decoperindu-ţi „burtica” vălurită mai ceva decât dealurile molcome ale Moldovei. Nu e nimic sexy în a obosi dând cu aspiratorul. Te simţi prost când rupi la propriu un pat pentru că te-ai aşezat pe marginea lui pentru a te lega la şireturi. A fi gras pe bune – şi asumat – înseamnă a avea decenţa de a nu te văita pentru problemele pe care singur ţi le-ai creat pentru că dintr-un motiv sau altul nu te-ai putut abţine să mănânci mai mult şi mai prost decât îţi permite metabolismul tău şi nu ai fost în stare să faci niciun efort să scapi de surplus. A fi asumat în această privinţă nu înseamnă să îţi arăţi ca un martir plângăreţ purtător de Mc’Donalds în dreapta-ţi şi Coca-Cola în stânga-ţi trupul pe care eufemistic îl numeşti „plinuţ”. A fi asumat înseamnă să ai atâta bun simţ încât să îţi mănânci liniştit şi BigMc-ul şi să să îţi bei şi cei 2l de Coca-Cola pe zi fără să te crezi erou.

            Domnişoarele cu câteva kilograme în plus care se chinuie să pară grase pozând în lenjerie intimă şi care îşi acceptă corpul nu sunt modele în viaţa nimănui. Le e şi lor la fel de foame ca oricui şi încearcă să îşi vândă şi decenţa în încercarea de a monetiza impostura. Când respiri greu închizându-ţi pantofii sport – pentru că doar pantofi sport mai poţi purta – şi tragi de tine să urci câteva trepte în plus nu îţi mai vine nici să te pozezi în chiloţi, nici să celebrezi nimic pe Insta. Te aşezi bucuros pe primul scaun şi tragi asumat câteva guri de aer ca un om nesănătos ce eşti.

            Realitatea nu e pe Instagram şi Youtube. Formele multe şi felurite există în viaţa de zi cu zi fără să aibă nevoie de nicio influenceriţă plângăreaţă care să ne atragă atenţia cât de diferiţi suntem şi că ar trebui să mai fim şi mândrii de asta. Asumarea haotică şi fără substanţă a tot şi toate a devenit monedă forte într-o lume virtuală în care mai nimeni nu pare a mai face diferenţa dintre evidenţe şi excepţii. Sensibilităţile sunt mai gingaşe ca oricând şi pudibonderia soră cu interesul devine un teren minat de unde puţini şi isteţi fac un bănuţ mai mult sau mai puţin cinstit propăvăduind pentru cei mulţi şi grabnic impresionabili.

            Aşadar, îmi asum toate cele multe kilograme în plus, nu simt nevoia să le celebrez, decid în nume propriu ce am de gând pentru ele şi mă simt „ofensată” de femeile normale care se prelevă de un defect pe care nu îl au spre a-l folosi drept calitate de pe urma căreia obţin câştiguri materiale. Dacă ne-am asuma ceva mai mulţi dintre noi bunul simţ, poate nu am mai avea nevoie de atâtea explicaţii şi ne-am plânge mai puţin. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: