Primul HOP la Alba-Iulia

HOP…şi-am început. Mai întâi cu puţini nori ce pluteau cam nehotărâţi peste zidurile cetăţii, apoi cu multă căldură pe chipurile, mascate, încă, protector, ale gazdelor ce întâmpinau publicul în faţa Casei de Cultură a Studenţilor din Alba-Iulia. Odată ajunşi în sala ce s-a umplut, regulamentar deasemenea, seducătorul amfitrion al Galei HOP 2021, ediţia XXIV, curatorul şi de grijă purtătorul dansaCtorilor, metaforeograful Gigi Căciuleanu ne-a făcut pe toţi ce prezenţi să intrăm în lumea tihnită şi sprinţară a metaforelor sale. Cu un farmec de orator pasionat, nicio secundă demagog, artist plutitor printre cuvinte, gesturi, simţiri şi priviri, crezul acestui magician al plutirilor a părut o joacă frumoasă de copii puţin poznaşi, puţin curioşi, puţin îndrăzneţi şi foarte, foarte inventivi. Conceptul său de dansaCtor, cu acest „C” inserat întru contopirea artelor într-un singur trup animat de o minte ce simte enorm şi un gând ce se exprimă plenar într-o formă artistică, pare, aşa cum îl povesteşte Gigi Căciuleanu, o adevărată poezie întrupată.

            Pornim, aşadar în căutarea împlinirii acestui concept temerar şi quijotesc pentru a-i cunoaşte pe primii pretendenţi la imponderabilitatea statutului de dansaCtor. Opt nume sunt în lista ce deschide secţiunea individuală a concursului şi trei titluri la secţiunea grup. Ileana Ursu, Marin Lupanciuc, Diana Raluca Amitroaie, Andrada Oltean, Petru Marginean, Patricia Gavril, Oana Tudoran, Alina Mișoc – câte zece minute la dispoziţie pentru fiecare, aceeaşi temă a „Dansactorului ca fenomen al teatrului actual”, aceeaşi operă vastă a lui Caragiale din care să îşi construiască scenariul. Fără a denumi nominal concurenţii, încât Juriul format din Ioana Bogăţan (actriţă), Mihai Constantin (actor), Rodica Mandache (actriţă), Vava Ştefănescu (coregraf), Ala Menşikov-Vutcărău (actriţă) urmează să delibereze clasamentul şi premiile Galei, observaţiile personale la un prim contact se înscriu în aceeaşi sferă a echilibrului între calităţi şi aspecte perfectibile.

            Energia şi entuziasmul, dorinţa de a demonstra, zvâcul încă nedebusolat al prospeţimii profesiei la început de drum sunt toate la locul lor. Citind râdurile scrise de participanţi în caietul program pentru a descrie ce înseamnă Gala HOP pentru ei, dincolo de naivităţi şi epitete ca de manual, se întrezăreşte o nevoie reală de întâlnire cu un astfel de context în care să înveţe pe de-o parte, să se cunoască între ei şi să se confrunte cu o apreciere a breslei. Sunt sau nu sunt bun? E bine ce fac, e nevoie de mine, oare îmi voi găsi locul meu? Incertitudinile de tot felul sunt cu mult mai multe decât putinţa de a realimenta în fiecare zi încrederea în sine atât de necesară unui actor. Aşadar, bucuria de a fi văzuţi, de a fi în centrul atenţiei chiar şi pentru câteva minute, este combustibilul atât de necesar din care toate momentele s-au alimentat însetat şi cu folos.

            Din categoria To do list fac parte o serie de reglaje fine inevitabile unor tineri care încă învaţă să fie actori. Gândul nu mereu atent la sensuri, forma ce depăşeşte de multe ori în avânt necesitatea fondului situaţiei scenice, vocea care scapă de sub control şi lipsa de experienţă a vorbirii cu lavalieră, neconcordanţele între expresivitatea corporală şi ochii în spatele cărora singurul gând care se citeşte e acela al concentrării cu orice preţ. Sunt multe de pus la punct, sunt multe de învăţat, încă. Cele mai izbutite momente, două din punctul meu de vedere – un actor şi o actriţă – sunt cele în care gândirea regizorală a momentului a ajutat consistent dansactoria. Când ai un fir logic, atunci când spui o poveste pe scenă şi nu doar pui în şir fragmente disparate şi mişcate, ci găseşti un fir roşu pe care agăţi şi puţin umor şi faci pe el echilibristică între mijloacele de care dispui, cu inteligenţă şi consistenţă, ai mai multe şanse să îţi arăţi calităţile.

            La secţiunea grup balanţa a fost încă şi mai generoasă în dreptul performanţei. Cele trei mini-spectacole – „Memento (u)Mori (I.L. Caragiale)”, „D’ale lu’ Aghiuţă”, „Cazul Broaştelor”- au avut exact avantajul unui scenariu bine articulat care a putut pune în valoare posibilităţile de expresie şi gând scenic. Umorul a fost numitorul comun care a baleat între gag-uri, glumiţe/cioace, construcţii, structuri matematice ale comediei şi reuşite personale. Originalitatea alegerii temei şi a dezvoltării scenariilor face diferenţa între clasic şi curat tehnic, un fragmentarium haios şi destul de liniar şi o sarabandă de stări speculate pe o situaţie tragi-comică îmbogăţită de o avalanşă de detalii inventive şi de efect.

            Şi s-a lăsat seara de-a binelea şi răcoarea a coborât peste cetate, iar luminile din tunruri şi creneluri au acompaniat paşii spre odihnă. A doua zi stă să înceapă şi promite un nou început de zbor aşa cum îl imaginează tolba de metafore revărsată peste Alba-Iulia.