Curajul este o virtute. A fi tu însuţi este o dovadă de curaj. Suntem încurajaţi constant să nu ne fie frică să ne arătăm cât mai liberi şi mai dezinhibaţi; să ne celebrăm identitatea. Şi avem toate prâghiile laîndemână să ne descoperim. Pare a fi un deziderat nobil, cel al auto-cunoaşterii. Fără bariere, fără a fi judecat, fără cenzură – tu aşa cum eşti. Dar dacă tu, cel autentic, nu eşti neapărat nonconformist şi zvăpăiat şi nu ai nicio caracteristică flamboaiantă şi ai o cuminţenie înnăscută şi o predispoziţie spre cele mai comune preocupări şi te bucuri de liniştea şi banalitatea unei vieţi cinstite şi monotone? De ce mereu şi mereu a fi tu însuţi a devenit echivalentul extravaganţelor şi al epatărilor?
Acest sentiment al curajului artistic cu orice preţ îl conţine din abundenţă spectacolul „Talking Toilets”, semnat de Botond Nagy la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti. Un tânăr regizor care îşi expune cultura generală şi spectacologică într-un fragmentarium de scene care au ca spaţiu comun metaforic o toaletă publică, îşi afirmă căutările propriei identităţi teatrale cu multă sinceritate şi o asumare deplină. Suita de scene care cu siguranţă va intriga o parte a publicului încă neobişnuit cu forme teatrale necanonice, pare a fi inspirată dintr-un univers imagistic tributar unor mari figuri regizorale precum Robert Wilson, Pippo Delbono, Romeo Castellucci sau Andryi Zholdak. Căutarea unei voci autentice, proprii, se poate intui în acest melanj de imagini frumoase estetic, ce ţin de expresii teatrale de efect, dar, totuşi, cu o „etichetă de firmă” ataşată la vedere.
Şase actori execută foarte corect tehnic mişcări precise, într-un ritm bine alternat de lentoare şi vrie ce scurtcircuitează o atmosferă altfel densă. Scene dintr-un puzzle voit haotic se succed şi evită să spună o poveste; pur şi simplu câteva simboluri şi trimiteri culturale propun o temă de meditaţie pe teme maidegrabă sociale decât artistice. Patru femei elegante şi doi domni în smoking, ţin pahare deşampanie în mână într-o toaletă publică şi cântă imperturbabili, în ritm de cântec pentru preşcolari „Un copilaş se îneca într-un wcu’ în curta şcolii” şi tot aşa până la şapte copilaşi. O balerină în tutu albastru dansează pe poante în timp ce o femeie e violată în aceeaşi toaletă publică. O doamnă respectabilă întreţine relaţii sexuale cu mascota inimioară de la Farmacia Catena. Într-o sugestie a unei Pietà pe un vas de wcu’, în ritm de darabane şi acompaniat de bancnote care sar din teanc una câte una, un bărbat face dedicaţii la microfon pentru clerici şi oameni politici. Asemenea imagini impactante, adunate într-o convenţie teatrală funcţională, cu virtuţi estetice, rămân citate mai mult sau mai puţin frumoase în sine, cu vagi ecouri de discurs acid cu trimiteri la aberaţii recognoscibile din societate. Lipseşte tocmai acel fir roşu personal, acea identitate care să dea coerenţă, acea voce sigură care să nu caute doar rezolvări exterioare de dragul unei imagini lipsite de un substrat dens şi bine ancorat într-un univers solid.
Pare că efectul şocant şi mirarea în faţa unei propuneri curajoase a fost principalul scop; despre performanţă actoricească e greu de vorbit atâta vreme cât distribuţia e folosită în parametrii ficşi pentru a crea câteva imagini. Toţi sunt foarte riguroşi, execută conştiincios traseele şi mişcările ce se poate observa cu uşurinţă că au fost repetate îndelung, se sincronizează, sunt unde trebuie să fie când trebuie să fie şi spun cu răspundere cele câteva replici. Scenografia lui Dragoş Buhagiar are meritul de a fi pe cât de realistă la o primă vedere, pe atât de funcţională pe parcursul spectacolului; e departe de zona sa de confort, de stilistica pe care o abordează de obicei şi se pliază foarte exact pe nevoile acestui spaţiu comun şi totodată intim. Nelipsitele proiecţii nici nu aduc un plus incontestabil, nici nu deranjează şi completează previzibil această manifestare eclectică a unui spirit în căutarea libertăţii în expresie şi mesaj. Light design-ul e un punct forte care pune în evidenţă atmosfera, iar muzica şi universul sonor sunt, probabil, cele mai izbutite componente a spectacolului.
Legătura dintre acest titlu şi prezenţa în imediata apropiere a teatrului a unei toalete publice cu lift exterior şi marmură, care a costat 400 000 de euro, nu poate fi întâmplătoare. Un gest artistic ce pune în discuţie o parte a realităţii şi o reconfigurează cu mijloace estetice va fi mereu o expresie a libertăţii artei ce merită apreciat pentru curaj. Când discutăm însă, despre meritele exclusiv teatrale, făcând abstracţie de alte reverberaţii externe artei, aspectele se nuanţează şi apar diferenţele între calitatea unor scene şi inutilitatea altora, imaginile tautologice se suprapun pe cele cu potenţial de emoţie, exagerările stau lângă ironia fină şi umorul inteligent, lucrurile se amestecă şi rezultatul de la final este unul ambiguu. Dacă pe de-o parte există metafore frumoase în sine, imagini de impact şi o atmosferă bine conturată, pe de altă parte textul, rostit cu greutate în cea mai mare parte de vocea lui Constantin Cotimanis care se aude în difuzoare, e o înşiruire de vorbe ce se vor a fi poetice, dar care nu transmit prea mult fior. Asemenea contradicţii abundă în spectacol tocmai din dorinţa unui eclectism forţat în cantitate în defavoarea unui control al calităţii.
„Talking Toilets” de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti rămâne un semn de curaj într-un oraş în care teatrul are încă multe de recuperat, de testat şi învăţat pentru a exista în 2021 nu ca o continuă re-re-reamintire a unui trecut pe care îl perpetuează, ci ca o instituţie care să conteze mai mult decât pentru a bucura nostalgici. Iar această demonstraţie de posibilităţi artistice ale unui format teatral cât se poate de actual, cu toate mai bunele şi mai relele sale, e o necesitate acolo unde pare că nu există nici măcar prezent, niciun viitor, ci doar un trecut încremenit.
Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti
Talking Toilets
Un spectacol de Botond NAGY
Distribuţia:
Voce | Constantin COTIMANIS
Tatiana SERGHI
Ada DUMITRU
Gogu PREDA
Alina DIACONU
Ionuț OANȚĂ
Adriana DRUGULESCU
Performeri | Andreea DRUGULESCU, Lucreţia PREDA, Lorena COSTACHE , Maria POPA, Valentin DOBRIȚĂ, Vlad SANDU
Scenografia | Dragoș BUHAGIAR
Sound Creation | Claudiu URSE
Visuals | András RANCZ
Dramaturgia | Ágnes KALI
Lighting Design | Botond NAGY, Dragoș BUHAGIAR
Asistent de regie | Liliana DRUGULESCU
Asistent scenografie | Vladimir IUGANU
Asistent Sound Design & corepetitor | Marius BĂLAN
Photo credit | Dan ȘUȘ
Design Afiș | Cristian URSE
Edit Trailer | László EROSS | Designdropp Studio
Durata: 70m
d'E-pîn-geac 