Bani şi sănătate – Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Photocredit: Peter Dazeley, Getty Images

Suntem fiinţe hyper-sociale. Apartenenţa la grup este o necesitate; iar validarea de către ceilalţi o încununare a statutului. O mângâiere pe cap venită de te-miri-unde îţi poate însori ziua. O încruntare a unui străin îţi poate pune moralul la pământ pentru câteva ore bune. Cu cât eşti mai angrenat în roata dinţată a vieţii co-dependente cu beneficiile şi neajunsurile ei – cam aceleaşi de când lumea – cu atât vei alerga mai repede, şi mai repede, mereu mai repede, în bucla pe care o recunoşti a fi nesfârşită, dar din care îţi e frică să ieşi. Frica de a rămâne singur şi de a trebui să îţi asumi in real life cam tot ce postulezi cu litere majuscule în virtualul care te îndeamnă să „fii tu însuţi” – acel sine construit minuţios din mici detalii dinainte prevăzute de alţii pentru tine. Şi asta din motive cât se poate de pragmatice, ce ţin de o ierarhie, de roluri sociale, de câştiguri economice şi nu au prea multă legătură cu sensibilitatea, emoţia, poezia ori umorul vieţii. Suntem ceea ce suntem.

            Şi pentru joaca asta de-a grupurile şi grupuleţele, din libertatea dirijată spre o apartenenţă cât mai potrivită pentru setul nostru de calităţi şi defecte care să ne aducă la maximum nostru de eficienţă într-un anume slot, ne antrenăm cu fiecare interacţiune. Cu fiecare conversaţie. Cu fiecare discurs. Cu fiecare Like şi fiecare Share. Nu întâmplător subiectul intitulat generic, sec „vremea” este punctul zero unanim recunoscut al unei relaţionări civilizate. Dacă poţi să faci afirmaţii neutre despre o banalitate evidentă fără să îţi tremure niciun muşchi de pe faţă în acest context ce frizează absurdul, eşti un adaptat, un cetăţean decent, gata să îi fie încredinţată încrederea de a dezvolta şi subiecte mai puţin stupide.

            Interesant, în cazul celor mai mulţi interlocutori, e saltul mortal pe care îl reuşesc fără nicio clipire din ochi de la „Se pare că azi nu va ploua, totuşi. Sunt câţiva nori, dar e cald. E o vreme plăcută” la curiozităţi de ordin personal şi, câteodată, chiar intim. Dacă în alte culturi poţi ofensa de moarte discutând despre sănătate şi bani, în micro-climatul nostru danubiano-orientalo-pontic, unde de câteva decenii bune, deja, am înlocuit viaţa la comun cu o simulare a unei libertăţi degenerate în lege a junglei, totul e permis.

            Cu cât mai necunoscut îţi e interlocutorul şi cu cât mai de scurtă durată urmează să fie interacţiunea, cu atât mai mare şi mai bogată va fi curiozitatea. „Cât a costat?” şi „Da’ de ce suferiţi?” ţin loc de „Pare că va ploua astăzi”. Orice izbândă mai mult sau mai puţin notabilă se contorizează în cuantumul ei pecuniar. Ai câştigat un concurs; Bravo, felicitări, cât a fost premiul? Te-ai angajat. Ce salariu îţi dau? Ai cumpărat o garsonieră, o maşină, un ibric, un breloc – nu contează nicio altă calitate, niciun alt defect. Doar Preţul. Şi, invariabil, el va fi considerat exagerat de către interlocutorul curios care precis, dar precis, ştie un alt loc de unde găseai la fel, doar că mai ieftin. Poţi să descoperi şi leacul pentru cancer. Prima întrebare va fi – Cât ţi-ai luat pe treaba asta? Nu contează munca depusă, efortul, bucuria, ce reprezintă pentru tine evenimentul. Doar preţul. Iar sub zâmbetele lărgite întru aşteptarea răspunsului, ce afişează o bunăvoinţă familiară chiar dacă omul din faţa ta ţi s-a iţit în viaţă acum 5 secunde şi va dispărea în următoarele 5 minute, mocneşte un ciob de invidie. Simţi cu fiecare semn de întrebare ridicat spre a afla un amănunt de acest tip cum dinţii scrâşnesc a rosătură – şi nu neapărat din sărăcie sau lipsă. Nu. Din simplul motiv că nu prea ştim cum să ne bucurăm de binele altuia. Nu ne vine natural. Şi atunci ne rezumăm la cifre. Şi când le aflăm ne mirăm, suntem obligaţi, parcă, să şi comentăm şi rămânem aşa cu un iz de, „’tui mama mă-sii, ce s-a ajuns şi ăsta de are aşa breloc scump”.

            În schimb, orice semn de beteşug e întâmpinat, parcă, drept sărbătoare. Orice grimasă de durere de măsele, orice mână în ghips, picior sprijinit în cârjă, deget mic în atelă e investigat cu maxim de interes, aidoma studioşilor cursanţi ai doctorului Tulp din tabloul lui Rembrandt – subit ne pricepem şi, normal, sfătuim. Am avut şi noi o mătuşă de gradul al multelea care fix la fel a păţit şi ştim pe de rost o reţetă care a salvat-o de chinuri pe ea şi precis, dar precis, va funcţiona şi pentru necunoscutul din faţa noastră. Spitalele au de 10 ori mai mulţi doctori decât o arată ştatele de funcţii. Fiecare pacient aflat în sala de aşteptare îşi consultă vis-a-vis-ul şi îi spune înainte cu mult de a păşi în cabinet cum stă treaba după câteva simptome descrise sumar. Dar, de această dată, nu mai asistăm doar la un tir de întrebări personale ca în cazul banilor. Nu. Acum avem un dialog în toată regula. Răspundem bucuroşi. Cu voluptate. Ne descriem istoricul medical în cele mai mici detalii de la scarlatina bunicului şi până la constipaţia de săptămâna trecută. Pentru că şi noi, cei întrebaţi, abia aşteptăm să sporovăim pe teme absolut neutre, precum cele mai intime stări ale propriului trup. Pentru că şi noi, nu-i aşa, ne pricepem.

            Sănătatea şi banii – aceşti doi coloşi de interes care ne polarizează curiozităţile cu efect magnetic. O reală plăcere să discuţi despre ele. Iar dacă cel întrebat tace sau se fofilează absolut inexplicabil, ne ofuscăm grav. „Da’ ce-am zis, dragă? Ce eşti aşa secretos? Doar nu ţi-am rupt vreun picior. Ce, ţi-am băgat mâna în buzunar? Nu vrei să spui, nu spui şi gata. Făceam şi eu conversaţie”. Şi când te gândeşti că unora ni se pare absurd să discutăm despre vreme. Prin comparaţie, poţi găsi mai mult sens şi politeţe în „soare, nori şi un vânt recişor” decât în energia consumată aberant în curiozităţi ce atrag oprobiu – căci răspuns corect nu există când e vorba despre bani, iar când vine vorba despre sănătate devine epuizant să ţii şirul sfaturilor. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: