Un critic de teatru român la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională din Varşovia

prof. Artur Grabowski. Photocredit: Maciej Czerski

Călătoriile pot fi drumuri iniţiatice. A parcurge un drum cu un anumit scop implică o intenţie, un orizont de aşteptare, emoţie şi un deznodământ care adună laolaltă impresii, gânduri şi amintiri. Aşadar, o călătorie seamănă foarte mult cu un spectacol de teatru. Iar actorul şi personajul pricipal eşti tu, cel care te miri, te impresionezi sau, dimpotrivă, eşti dezamăgit în dorinţele care nu îşi găsesc corespondentul în realitate. Şi, poate mai frumos şi mai de preţ decât orice alte calităţi, e prilejul întâlnirii – cu oameni noi, cu locuri noi, culturi diferite, obiceiuri, curiozităţi pentru tine ce pentru alţii sunt mod de viaţă, o sumă de mici sau mari detalii şi diferenţe ce îţi stimulează deschiderea către un Celălalt ce îţi devine Aproape.

            M-am numărat printre cei patruzeci de participanţi la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională a Institutului de Teatru Polonez din Varşovia intitulată „Wojtyła-Grotowski &. Orizontul religios în dramaturgia şi teatrul modernă în Polonia şi în lume”. Cele trei zile pline de prelegeri academice au însemnat experienţa interacţiunii cu o comuntate eterogenă reunită în jurul schimbului de idei concentrate în jurul a două peronalităţi universale: Karol Wojtyła şi Jerzy Grotowski. Înainte de a fi Papa Ioan Paul al II, preocupările tînărului teolog Karol Wojtyła s-au îndreptat spre sfera filosofiei non-canonice, a studiat cu interes fenomenologia lui Husserl şi a jucat teatru şi a scris el însuşi piese în zona dramei rapsodice. Aşadar, personalitatea sa de factură umanistă, solară, pare a se opune ermeticului Grotowski, cel care e de multe ori perceput într-un mod lipsit de nuanţe şi obtuz ca fiind reprezentantul unui teatru cu precădere anti-religios.

            Ascultând prezentările amănunţite, documentate şi extrem de riguroase ale profesorilor din Polonia, Italia, Spania, Statele Unite ale Americii, Malta, Marea Britanie, Islanda, Cipru, Canada şi România ţesătura fină de interpretări, interdisciplinaritate şi sensuri s-a îndesit. Asemănările au început să iasă la iveală, punctele comune s-au dovedit a fi noduri din sfera intelectuală ce aduc împreună mai mult decât dezbină divegenţele, iar îndrăzneala profesorului Artur Grabowski – iniţiatorul i curatorul acestui eveniment – s-a dovedit a fi nu doar de bun augur, ci un adevărat fervent pentru un subiect academic valid.

prof. Marco de Marinis. Photocredit: Maciej Czerski

            Lucrarea pe care am propus-o a gravitat flexibil între sfera universitară şi cea aplicată – o identificare a influenţei moştenirii lui Grotowski în teatrul românesc de azi, privită din perspectiva a trei numitori comuni conţinuţi de „teatrul ca vehicul”. Sub titlul „Experiment, intimitate, emoţie: O religie a Teatrului de Artă” am ales ca studiu de caz pectacolele semnate de Andrei şi Andreea Grosu şi Andrei Şerban la Unteatru, în spiritul elementelor comune atât cu „Teatrul sărac”, dar şi cu acea convenţie specială generată de spaţiu ca element definitoriu al unei arte poetice regizorale.

            Şi pentru că din nicio călătorie nu te poţi întoarce cu traista goală, în Polonia am umplut geacul doldora de frânturi de gânduri, întrebări deschise, mirări intelectuale şi descoperiri personale – food for thought cât pentru un festin. Şi pentru că cele peste douăzeci de ore ale conferinţei ar fi greu de rezumat în câteva paragrafe, un stream of counsciousness selectiv al notiţelor mele poate reda o parte din mişcarea browniană de idei.

            Ritmul e cuvântul în legătură cu gestul. Cuvântul e conţinut numuritor. „A da naştere înseamnă mai mult decât a crea” – Papa Ioan Paul al II-lea. Poţi exprima artistic doar ceea ce eşti ca om. Întâlnirea înseamnă mai mult decât a lua la cunoştinţă, e o stare. Meditaţia criptică devine meditaţia aprinderii la Grotowski, iar prin ea poţi ajunge la adevărul interior profund ce relevă expresia personalităţii. Se pune întrebarea eticii utilizării experienţei personale ca sursă pentru dramaturgie. Defragmentarea interdependenţelor din drama clasică are un substrat fenomenologic. Importanţa martorului, a receptorului, prezenţa lui dă consistenţă şi credibilitate actului artistic. Ritualul teatral înglobează spectatorii, îi transportă, iar informaţia ucide ritualul. În teatru nu e important factorul biologic din om, cu umanul. Actorul deţine calităţi precum: umanitate, talent, sensibilitate, sinceritate, instinct ascuţit. Cogniţia autentică este manifestarea artei actorului şi o continuă acumulare a condiţiei de a fi actor.

prof. Yanna Popova, Iwona Rusek, prof. Józefa Zając-Jamróz. Photocredit: Maciej Czerski

            Doar cei care ştiu cine sunt ei înşişi pot juca teatru. Cuvintele acţionează prin expresivitatea dată de actor. A vorbi cu cineva e un act hermeneutic. Pronunţia, rostirea conştientiată, e cu mult mai puternică decât simpla vorbire; e nevoie de o precizie în articularea cuvintelor. Teatrul lui Grotowski e o filosofie a vieţii ce ţine de fenomenologie. Ritualul propus de el e o trecere ce presupune trei stadii: separarea, transmiterea (pragul), agregarea. Teatrul e o liminalitate publică, socială. Liminalitatea tradusă în termeni teatrali, pentru spectator, înseamnă însuşi actul receptării. În teatru trebuie căutat esenţialul nu doar necesarul. Gnoza omului răspunde la întrebarea „Cine sunt?”. Omul viu, preocupat de sinele interior, total, spiritual cel care a găsit calea spre aflarea motivelor sale profunde înglobează trăsăturile umanului superior. Teatrul ca gnoză e o experienţă nemijlocită, nu e un scop, ci o modalitate de a ajunge la acea umanitate. Textul e finit, e un monument mortuar al ideii, iar actul teatral e o „profanare”, o desacralizare ce scoate viul la lumină pentru a-l arăta şi a-l releva. „Nu autorul scrie un text, ci inspirarea sub Duhul Sfânt” Grotowski. Ritmul dă măiestria actului artistic. Valul melodic dă sensul intenţiilor. Spaţiul devine semn al reflecţiei Celuilalt.

            E reconfortant şi onorant să faci parte dintr-o comunitate academică de un înalt nivel profesional. În Polonia, în mijlocul unui parc, la Institutul Polonez de Teatru, sala şi foyerul s-au transformat dintr-un loc de întâlnire într-un spaţiu vibrant în care ideile au traversat culturi şi tradiţii şi preconcepţii şi limbă şi au devenit motiv de celebrare a unei călătorii, mai lungi sau mai scurte, în numele cunoaşterii şi al teatrului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: