„Îndoiala” care umbreşte bunele intenţii

Finalurile fericite sunt tare frumoase. Când se lămuresc toate şi personajele îşi împlinesc scopurile şi dorinţele şi muzica e zglobie şi volumul din ce în ce mai tare şi zâmbetele bine-voitoare acompaniază aplauzee sacadate – un tablou bucolic atât de duios. Mai apăsătoare şi mai puţin entuziasmante sunt finalurile care îţi dau temă de gândire pentru acasă. Iei cu tine în buzunar un semn de întrebare pe care să îi porţi ca breloc până când îi dai de capăt sau găseşti un altul care să îi ia locul: „Ce a vrut să spună autorul?”. O interogaţie care ne bântuia temerile copilăriei în care poeziile se rezumau la răspunsul acestei întrebări, notat ca atare. La teatru, însă, notele nu au prea mare importanţă. Gândurile şi emoţiile noastre, însă, da.

            Spectacolul „Îndoiala” de John Patrick Shanley, în regia Dianei Mititelu, de la Teatrul de Stat din Constanţa îţi oferă premisele unei decriptări personalizate a unui text deschis. Limitele interpretării sale sunt generoase, iar montarea din noua sală studio amenajată ad hoc, în timp record, perfect funcţională şi încăpătoare, le menajează pentru ca fiecare spectator să profite la maxim de liberul arbitru. Vinovăţia intuită, dar nedovedită, întrezărită, subînţeleasă, ori, poate, mai degrabă obsesia unei dreptăţi unilateral-personale devine subiectul unui spectacol aşezat, echilibrat, în care miza e aceea de a păstra relatarea într-o zonă gri, de obiectivitate cum se poate mai pură.

            Nu sunt prea dese ocaziile când structura şi intenţiile unui regizor se pot decupa foarte clar din spectacolul prezentat publicului. Pe de-o parte e de bun augur această limpezime a firului roşu generator al întregului parcurs; e important să poţi remarca măsura în care un rol e conturat de voinţa regizorală şi apoi construit după capacităţile de expresivitate şi experienţa actorilor. Acest desen iniţial e cât se poate de evident în spectacol. Calea de mijloc pare a fi motto-ul, iar grija pentru măsură e constană. Din păcate, însă, aceste bune intenţii nu îşi găsesc împlinirea prin jocul actorilor.

            În centrul acestei poveşti despre suspiciune, vină, demersuri de anchetă, reguli şi, mai ales, îndoieli, personajul Părintelui Flynn e cheia care deschide calea spre adevărul personalizat. El e cel supus privirii prin lupa mărită sub care orice detaliu poate fi un indiciu în favoarea acuzării. E necesară o mare capacitate de a glisa între planuri, de a conţine mereu un fir interior care să dubleze ceea ce se vede pentru a putea rămâne până la final în dubiu. Iulian Enache nu reuşeşte să aducă pe scenă nici măcar o sinceritate altfel decât formală. Jocul său demonstrativ, cu o frazare mereu egală şi aceeaşi intonaţie nu umple nici până la jumătate forma complexă necesară pentru ca întreaga structură să reziste. Explicativ şi neconvingător, lipsit atât de calităţile unui mare manipulator, dar şi de carisma unui profesor care să capete cu uşurinţă simpatia elevilor, personajul său rămâne doar o prezenţă modestă, un om de bine, care nu reuşeşte să acopere sarcina scenică ce poate fi intuită doar în cheia regizorală. De cealaltă parte a barei din sala de judectă, pledoaria acuzării îi revine Dana Dumitrescu – Sora Aloysius. Aceeaşi notă unilaterală se regăseşte şi în această directoare-zbir, mereu în control, severă şi egală cu sine însăşi. Lipsesc, însă, nuanţele, lipseşte motivul acestei preocupări aproape obsesive. Pe lângă enunţarea corectă şi pragmatică a replicilor, nu există un plan doi care să ducă mai departe de suprafaţa a ceea ce ne spune textul. O interpretare cât se poate de eficientă, dar care nu permite nicio apropiere de personaj, nici măcar atunci când situaţia presupune tonuri mai variate decât albul şi negrul de până atunci.

            Laura Iordan Adrian în rolul doamnei Muller are credibilitate şi, în acelaşi timp, ambivalenţa necesară pentru a creiona un personaj pe muchia dintre empatie şi repulsie. Îi înţelegi motivele, dar decizia sa e greu de acceptat. Scena în care mama consimte indirect la molestarea fiului de 12 ani, doar pentru a-i asigura o şansă la un viitor mai bun e cea mai şocantă. Emotivitatea aleasă pentru a reda frica acestei femei, energia sa interpretată cu sinceritate artistică şi gând limpede pun în lumină faţetele personajului cu o aşezare în care se intuiesc intenţiile, dar se întrevede şi aportul din interpretare.  Cristiana Luca, sora James, este singura care îşi conduce personajul prin modificări de gând, stare şi intenţii. E foarte prezentă în scenă, încearcă, aproape de una singură, să menţină relaţiile cu celelalte personaje, îşi să timp pentru reacţii, procesează informaţiile pe care le primeşte şi merge din aproape în aproape în descoperirea nu doar a exteriorului, ci şi a forului interior al personajului său – prin comparaţie cu ceilalţi care par că ştiu deja finalul, încă din prima scenă.

            „Îndoiala” de la Teatrul de Stat din Constanţa rămâne un spectacol la jumătatea distanţei dintre dorinţe oneste rămase neîmplinite de posibilităţi de interpretare mai puţin performante. Într-o scenografie care găseşte soluţii inventive pentru a crea o dinamică la fel de echilibrată, dar şi imagini sugestive pentru acest spaţiu bine delimitat în care controlul şi regulile pot ascunde orori, tensiunea creată de un univers sonor ce jalonează suspansul rămâne densă. Pe cât de ofertantă e propunerea, pe atât de banală rămâne, însă, povestea, spusă cuminte şi sârguincios, fără aportul necesar de ambivalenţă şi duplicitate care să menţină semnele de întrebare până la final.

Teatrul de Stat din Constanţa

Îndoiala

de John Patrick Shanley

Traducere: Eugen Gyemant

Regia: Diana Mititelu

Decor: Andreea Săndulescu

Costume și asistent decor: Ioana Ungureanu

Ilustrația muzicală: Adrian Piciorea

Distribuţie:

Părintele Brendan Flynn: Iulian Enache

Sora Aloysius Beauvier: Dana Dumitrescu

Sora James: Cristiana Luca

Doamna Muller: Laura Iordan Adrian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: