„Matilda și groparii” este un spectacol peste care s-a cernut praful a doi ani de pandemie, un spectacol pustiit, dar care totuși pulsează, pentru un sfert de sală ocupată. O mână de oameni se adună într-o marți (zi prin definiție nefericită pentru teatru) ploioasă în Sala Atelier a Teatrului Național din București – majoritatea înghesuiți în primul rând.
Montarea – o casă fără etaj, cu fundația șubredă a unui text premiat ca piesă a anului 2018, oscilează între lipsă de subtilitate nevinovată și o necizelare esențial umană. Concentrându-se pe trei surori care nici Moscova nu o mai au în orizont, izolate pe terasă ca să nu deranjeze cadavrul din casa cosciug, „Matilda și groparii” abordează (ușor superficial) arhetipuri de femei chinuite, într-o situație inedită și destul de spumoasă, situată între dramă de familie cu iz de telenovelă și „Gaițele” fără umor.
Acțiunea se întinde leneș și melodramatic, fără ritm chiar și pentru durata modestă de 1 oră și 15 minute, iar nu performanța actoricească, și nici structura magistrală nu reprezintă puncte forte. „Matilda și groparii” seamănă, în schimb, printr-un ambient fermecător, de casă în paragină și croncănit de ciori a mahala. De viață irosită și nedemachiată, de singurătate de pisică maidaneză, de mizerie a serviciilor funerare, de banalizare resemnată a morții, provenită din obișnuința de gropar, lumânăreasă, îmbălsămătoare, femeie abuzată.
Mai șarmantă simplitatea ligheanului din curte și a cănii pentru rom decât găselnițele scenice menite să fure ochii – mai o proiecție cu umbre păsărești, mai o mașină de fum, mai un dormit în sicriu doar de dragul factorului de șoc. Cert este că scenografia de la „Matilda și groparii”, realizată de Gabi Albu, este, în sine, spectacolul, cu un aer steampunk și utilitar pe de-o parte, și de terasă de vară uitată în ploaie toată toamna pe cealaltă.
Sigur, textul are accente căutate, voit poetice – „bietele furnici” – și simboluri care îți bagă degetele în ochi (ciori care înlocuiesc turturelele de odinioară, putregai, sicrie în loc de paturi), iar prima parte a spectacolului durează, fără temei, considerabil mai mult decât intriga, propusă și rezolvată în 10 minute. Matilda apare târziu, nu ca protagonista aspirațională sau ca verdictul de iertare conștientă și mult așteptată, ci ca figura inertă pe care toți o protejează și pe care toți o mint până la final. Accentele de dramă de idei a’la Camil Petrescu și Horia Lovinescu nu sunt duse până la capăt, însă rămân marcate.
Poate că nici nu ar trebui adus în discuție momentul provincial de dans din mijlocul spectacolului, atât de plasat și de căutat, și într-o notă atât de chinuit de veselă, încât parcă cerșește indulgență și se străduiește să mai umple câteva minute. Și, culmea, devine oarecum simpatic, chiar dacă lipsit de vreo valoare artistică. Despre perspectivă regizorală nici nu se poate vorbi.
Sonia (Amalia Ciolan), gravă și cehoviană, este mama Matildei și creierul din spatele crimei, o femeie înghețată între disperarea de a-și proteja familia și neputința de a schimba trecutul, cu limitele lui. Răceala maternă și ambiția de a vrea mai mult pentru fiica sa, traduse până aproape spre duritate militară sunt prezentate cam tehnic pe-alocuri, însă nu strident, și nici fals. Amalia Ciolan își duce partitura până la capăt cu demnitatea și rigoarea caracteristice, chiar și într-un spectacol care nu se ia în serios nici pe jumătate cât se ia ea ca artistă.
Cesonia Postelnicu, actriță în plină oftare demonstrativă, interpretează cu veselie convențională de Coana Chirița și cu zel de cuscră curioasă. Olga este un respiro comic în animal print, cu papuci cu ștrasuri și o problemă cu alcoolul adresată cam prea simpatic și hazliu. Totuși, conferă o neseriozitate care nu mai e nici simpatică, nici hazlie întregului context de surori exilate în propria curte pentru a face loc, în casă, cadavrului pe care îl ascund. Spectacolul ia turnura unui segment de cooking la o emisiune matinală, doar din atitudine și din curățat de cartofi. Profunzimea care îi lipsește este înlocuită aproape exclusiv cu șarm personal și un zâmbet orbitor, numai bun de scenă. Probabil că și de aici răsuflă gravitatea neîmplinită a spectacolului. Astfel, temele sunt mai mult bifate – violență domestică, o viață de chin, moarte, crimă, cadavre puse la păstrat în sufragerie și cimitire moștenite.
O Blanche Dubois după ce au uitat-o internată câțiva ani, după o viață de abuz fizic și psihic, Nora (Erika Băieșu) este prezența diafană care aduce echilibru în dinamica yin și yang a surorilor mai mari. Este contrapunctul de blândețe senilă de care are nevoie montarea atât de forțat criptică și de tăioasă. Între maimuțăreală duioasă și neverosimilitate pe care n-ai cum să n-o crezi până la urmă, Erika Băieșu face o partitură care animă un cadru sumbru ca de înmormântare.
Mai mult, monologul Norei (sora copil, rătăcită în lumea ei, fără contact cu realitatea), dintr-o dată lucidă și didactică, explicativă, vine ca un Deus ex machina – și nici măcar nu are impact de deznodământ. Intriga este descâlcită tot de logodnicul Matildei. Lari Giorgescu rămâne surprinzător de stăpân pe partitură, cu o prezență de spirit care, la rândul său, reîmprospătează caracterul tern al spectacolului, pesemne obișnuit să fie descurcătorul de situație din mai multe comedii românești destul de convenționale.
Astfel, „Matilda și groparii” servește un final fericit grăbit și care se împiedică ușor de logică – iar o astfel de rezolvare miraculoasă nu face decât să sublinieze toate discrepanțele de ton, în care ba vorbim despre monștrii care le-au fost soți celor trei surori, ba integrăm stângaci jocuri de cuvinte care trimit spre un entuziasm trivial pentru rom. Neunitar, incert și deșănțat, spectacolul mizează mult pe iluzia unor psihologii profunde, însă nu reușește mai mult decât să facă o mână de propuneri îndrăznețe, pe jumătate neîmplinite.
Teatrul Național „I. L. Caragiale” București
„Matilda și groparii”
de Stela Giurgeanu
Regie: Mircea Rusu
Scenografie: Gabi Albu
Coregrafie: Lari Giorgescu
Regia tehnică: Silviu Negulete, Paul Tănase
Distribuția:
Sonia: Amalia Ciolan
Olga: Cesonia Postelnicu
Nora: Erika Băieşu
Matilda: Fulvia Folosea
Peter: Lari Giorgescu
d'E-pîn-geac 