„Dragoste şi alte crime” – forme şi alţi monştri

Fiecare conţinut îşi are forma lui. De la sine înţeles, desigur. De ce mai e nevoie să o spunem; să o mai şi scriem, mai exact? Pentru că, de multe ori formele se extind în jurul unui sâmbure de conţinut şi se expandează până când se revarsă diform. Şi nu toate conţinuturile suportă orice tip de formule magice. Unele poveşti, unele mesaje, unele informaţii sunt pure şi simple, iar extravaganţele grefate pe constituţia lor firavă par excrescenţe maligne ce sufocă un organism care oricum respiră greu. Când un conţinut complex are o formă simplă estetica minimalistă devine performantă. Când, însă, un fapt de viaţă banal primeşte o atenţie disproporţionată prin complexitatea formei ce vrea a suplini lipsa consistenţei cu creativitate de efect, performanţa, oricât de validă altfel, devine risipă de talent.

            Spectacolul „Dragoste şi alte crime”, bazat pe scenariul filmului cu același titlu al lui Stefan Arsenijević, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe e pe cât de elaborat în formă, pe atât de mărunt în conţinut. Povestea unei tinere care preţ de o zi fuge din propria viaţă dintr-un Belgrad violent, decrepit şi controlat de găşti mafiote de duzină nu are nici poezia, nici forţa necesară pentru a susine un demers teatral atât de ambiţios. Scenariul de film de împrumut, golit de orice pitoresc local, transpus într-o convenţie alambicată în care naraţiunea neutră la persoana a treia se îmbincă cu gros-planurile proiectate live şi interpretarea întru distanţare post-brechtiană, post-dramatică şi voit intelectualizată, pare un pretext glorificat pentru expunerea unui tip foarte pretenţios de teatru.

            Atmosfera densă, tensiunea întreţinută de universul sonor creat de Andrei Raicu şi glisarea între prezentarea la rece a situaţiilor narate de personaje vidate în mod deliberat de expresivitate, ţinute departe de orice internalizare a emoţiei şi imaginile foarte concrete şi plastice redate video concură către o estetică bine articulată. Tot acest concept pluristratificat, atent construit şi executat foarte minuţios din punct de vedere tehnic nu se pliază, însă, pe drama simplistă a unei poveşti de cartier. Destine mizere care comunică fără pretenţii neputinţe şi ratări, într-o expresivitate sterilă rămân într-un no man’s land între forma elitistă şi substanţa lor diluată de dragul unui efect mult supraestimat. Viaţa aşa cum e ea îşi are virtuţi artistice care ot fi speculate performant atunci când sunt lăsate în acel lichid amniotic al senzaţiilor. Odată realizat acest transplant între organisme incompatibile, mutaţia nu poate însemna mai mult decât o demonstraţie septică a unor intenţii ce nu au cum să îşi găsească împlinirea într-o întâlnire prea puţin fericită cu mize ale tramei cu mult inferioare.

            Distribuţia numeroasă ce cuprinde douăzeci şi şapte de actori, funcţionează foarte precis în limitele restrictive ale convenţiei. Ritmul răbdător al descrierilor lipsite de afecte se instaurează de la bun început şi e păstrat cu atenţie replicăde replică. Cu puţine contrapuncte şi câteva explozii personale permise, această lectură seacă, însoţită de priviri intense, dar lipsite de emoţie, concentrate şi foarte disciplinate, dar lipsite de un plan secund mai bogat decât grija pentru importanţa acestei propuneri inteligente, trupa funcţionează la unison şi nu iese din conturul trasat cu fermitate. Pálffy Tibor (Milutin) are carisma care îl ajută să devină un pic mai prezent, puţin mai mult decât un actor-marionetă care transmite informaţii despre un personaj ce evită cu orice preţ empatia. Kónya-Ütő Bence (Stnislav) are o căldură personală, o sinceritate a gândului, care îl ajută să se apropie de curiozitatea şi emoţia ce îl individualizează şi îl ajută să se remarce. Korodi Janka (Anica) are o execuţie limpede şi foarte eficientă a unui personaj principal ce respectă întru totul intenţiile de uniformizare a unui gând cu raţiunea cinică de a-l vida emoţional. Gajzágó Zsuzsa (Mama) are auto-ironie şi tipologia kitsch pe care o poartă personajul devine o pată de culoare cu umor ponderat şi parfum desuet.

            „Dragoste şi alte crime” e un spectacol lipsit tocmai de dragoste şi orice afecte. Prezintă doar fapte şi destine ca într-o dioramă împăiată dintr-un muzeu proaspăt renovat, fresh, contemporan, dar cu exponate ce prezintă prea puţin interes. Când viaţa pestriţă şi dramele de fiecare zi ale unor vieţi contorsionate sunt prinse ca într-un insectar digital doar pentru a fi expuse strict ştiinţific, poţi admira doar cunoştinţele acumulate, documentarea, tehnica, dar nu şi împlinirea acestor unelte ordonate expozitiv într-un act artistic deplin.

Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe

Dragoste şi alte crime

bazat pe scenariul filmului cu același titlu al lui Stefan Arsenijević,

de Stefan Arsenijević, Srđjan Koljević, Bojan Vuletić

Distribuție

Milutin: PÁLFFY Tibor

Anica: KORODI Janka

Stanislav: KÓNYA-ÜTŐ Bence

Ivana: BOCSÁRDI Panna, KURKÓ Karolina

Mama: GAJZÁGÓ Zsuzsa

Nikola: KOLCSÁR József

Nikolija: VASS Zsuzsanna

Buca: BECZÁSY Áron

Mama-mare: D. ALBU Annamária

Tihomir: ERDEI Gábor

Marina: SZALMA Hajnalka

Zoran: DERZSI Dezső

Fostul: PIGNITZKY Gellért

Bozana: PÁL FERENCZI Gyöngyi

Tanja: BENEDEK Ágnes

Proprietar: MÁRTON Lóránt-László

Miki: FEKETE Zsolt

Radovan: SZAKÁCS László

Puștiul: NAGY-KOPECZKY Kristóf

Vecin / Sora: FEKETE Mária

Gong Yang: BOCSÁRDI Panna, KURKÓ Karolina

Domnul în vârstă: NEMES Levente

Băieți: CSORTÁN Géza, PRÁZSMÁRI Magor, HUBBES Mátyás, KISS Péter, SÁNDOR Mátyás

Regizor: Theodor-Cristian POPESCU

Dramaturgia: KILITI Krisztián

Scenografie și concept video: Mihai PĂCURAR

Muzică și Sound design: Andrei RAICU

Light design: Cristian NICULESCU

Regizor tehnic: V. BARTHA Edit

Sufleor: DOBRA Mária Magdolna

Durata spectacolului:  2 ore