WILL. Voiţa de a fi a unui festival într-o Craiovă eternă

Photocredit: Anamaria Mirea

Voinţa înseamnă mai mult decât o vrere; nu e o toană trecătoare în virtutea căreia muţi un grăunte de nisip cu energia unui impuls. Voinţa poate muta, într-adevăr, munţi. Cu răbdare, cu încăpăţânare, cu sârguinţă şi modestia maestrului care îşi pune priceperea în slujba ucenicului rebel pe care îl transformă în erou. Această subtilă calitate de a continua, de a strânge pumnii fără mânie şi de a pune capul în pământ, atunci câne este nevoie, pentru a putea face încă un pas spre un nici-nu-contează-unde pe care doar îl bănuieşti e, poate, cea mai mare dovadă de iubire; demonstrată şi nu declarată.

            Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova a avut drept moto călăuzitor „There is a WILL so there is a way”. Foarte fresh, foarte cathcy, foarte instagramabil. Dar cârligul ascuţit al marketingului e doar momeală lucitoare. Acest WILL – Shakespeare însuşi, testament şi voinţă – acoperă cu adevărat palierele pe care s-au desfăşurat cele unsprezece zile de festival care au adus din nou împreună oameni din lumea largă. Shakespeare a fost iarăşi celebrat cum se cuvine – cu spectacole-eveniment, cu întâlniri academice la nivel înalt, cu dialoguri, cărţi, conferinţe, spectacole itinerante, spectacole în parcuri şi locaţii cel puţin neconvenţionale, cu câte ceva clasic, cu câte ceva nou, ritmuri de muzici din toate timpurile, gălăgie, tăceri, uimiri, imagini de neuitat, priviri cu larimi în dar… ca într-o tolbă fără fund a unui Puck-matur, motivele de bucurie întru teatru s-au adunat doldora, ca pentru copii cuminţi.

            Dorinţa declarată de directorii festivalului, Vlad Drăgulescu şi Ilarian Ştefănescu, de a extinde zona de interes a festivalului în încercarea de a implica mai mult comunitatea, de a activa zone ale oraşului amorţite cultural şi de a dedica în primul rând locuitorilor Craiovei acest festival s-a împlinit. Spectacolele stradale, locaţiile noi, tir-ul itinerant prin pieţe şi cartiere, au fost primul pas spre non-spectatorii care se trezeau dintr-o dată luaţi de braţ de un personaj bizar cu mustaţă, pantaloni bufanţi, guler alb scrobit, cârlionţi şi frunte înaltă – văru’ Shakespeare. „Much ado and all the jazz”, al Romeo & Julia  Kören, Stockholm, Suedia, recitalul atât de elegant, cu o chimie perfectă între cei doi interpreţi şi publicul din Parcul Romanescu şi cu o atmosferă densă, în lumina de apus filtrată de copaci, „Kill Will” al Companiei Told by an Idiot, Marea Britanie, „On the move” – o instalaţie de păpuşi, muzică şi improvizaţie al Street Theatre Band, Italia, „Doamnele lui Shakespeare” în regia lui Alexandru Boureanu, spectacolul realizat de studenţii Departamentul de Arte și Media al Universității din Craiova în colaborare cu Teatru Național „Marin Sorescu” Craiova, care a strâns în fiecare zi de la câteva zeci de spectatori la câteva sute şi a bucurat locuitorii cartierelor din tot oraşul,  „Vertical Romeo and Mercutio”, o reprezentaţie cu elemente de circ dată la 12 metri înălţime deasupra Pieţei William Shakespearea de către Eventi Verticali, Italia sau „Shakespeare’s fool”, monologul amuzant-emoţionant al lui Ben Humphery de la Tortive Theatre, Marea Britanie sunt doar câteva exemple de reprezentaţii care au animat străzile Craiovei în săptămâna ce tocmai a trecut.

Photocredit: Andrei Mustafa

            Evenimentele conexe au fost la fel de variate şi dense; expoziţii de fotografie semnate de Florin Ghioca şi Mihaela Marin, expoziţia de costume elisabetane a studenţilor secţiei de secografie a UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti, o abundenţă de lansări de carte, lucrările Conferinţei Internaţionale Shakespeare a Asociaţiaei Europeane de  Cercetare Shakespeare – ESRA şi Sesiunea de shakespearologie organizată în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru – A.I.C.T., decernarea titlului de Doctor Horonis Causa lui Robert Lepage de către UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti şi a unor premii de prestigiu, acest mix cu înaltă ţinută academică a mai adăugat un strat denotativ sensurilor festivalului.

            Inaugurarea noului spaţiu al festivalului, Valletta Towers, o hală de patrimoniu echipată pentru a putea găzdui evenimente culturale a însemnat debutul unui centru de interes de socializare. Un veritabil hub, un club al festivalului unde invitaţii, artiştii, spectatorii au putut să fie împreună în jurul unor mese improvizate, la un pahar de vin sau împărţind felii din aceeaşi pizza, pe ritmuri care pân la urmă te convingeau să dansezi. Concertele şi spectacolele din acest spaţiu hibrid au însemnat mai mult decât orice, adunarea laolaltă a celor plecaţi în toate zările oraşului în căutarea evenimentelor de peste zi.

Photocredit: Anamaria Mirea

            Principalul atu peste ani al Festivalului Internaţional Shakespeare a fost dintotdeauna selecţia spectacolelor din program. Nefăcând rabat de la calitatea superioară a producţiilor invitate festivalul de la Craiova şi-a dobândit acest rang înalt în rândul manifestaţiilor din Europa şi lumea largă. Spectacolele de top, regizorii cei mai titraţi ai momentului, companiile de teatru cele mai premiate – garanţii veritabile ale unui succes. În acest an numele care au atras cel mai mult atenia în program au fost Robert Lepage, Oskaras Korsunovas, Silviu Purcărete, Martin Tulinius şi Tiger Lillies. Şi e fost aşa cum ne-am dorit cu toţii – spectacole de la care pleci puţin mai altfel, puţin mai aproape de tine însuţi. Fie că este vorba de emoţia surprinzătoare a emoţiei intelectuale din „887” al lui Robert Lepage, unde simplitatea perfecţiunii îţi copleşeşte percepţia, ori despre amalgamul de imagini poetice, în care frumosul estetic se mulează peste reinterpretări socio-culturale, din „Othello” a lui Oskaras Korsunovas, sau de umorul cinic-inteligent şi comentariul ironic şi autoreferenţial din „Macbett”ul semnat de Silviu Purcărete la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, sau de clasicul reconvertit pe note muzicale cu tonalităţi de cabaret interbelic, pigmentat cu puţine nuanţe dark şi puţine rezonanţe expresioniste de operetă decadentă din „The Tiger Lillies perform Hamlet” – colaborarea dintre Theater Republique din Copenhaga şi The Tiger Lillies, în regia lui Martin Tulinius, numitorul comun al bornelor aacestei ediţii a fost consistenţa artistică. Nimic superficial, nimic comercial. Spectaolele mari au fost într-adevăr mari nu doar datorită numelor de pe afiş. Forma teatrală, expresivitatea originală, acel filon profund autentic şi interesul pentru acel nature of man pe care de prea multe ori îl trecem cu vederea astăzi, sunt coordonatele care susţin structura masivă a marilor spectacole din festival.

Photocredit: Anamaria Mirea

            După unsprezece zile aproape că văzui şi făcui toate cele, fel de fel, în Craiova la Festivalul Internaţional Shakespeare. Poate, cumva, mai eclectică decât ne-a obişnuit, mai risipită geografic şi generatoare de mixed feelings, ediţia din acest an a fost un test drive cu o maşină cu motor de colecţie şi caroserie nouă. Încă se mai pot face ajutări la ambreiaj, frânele trebuie rodate, vopseaua nu s-a uscat, încă. Dacă această combinaţie îndrăzneaţă de vechi şi nou va funcţiona –  de focus pe calitate absolută şi dispersare în comunităţi din ce în ce mai bine definite – doar la ediţiile viitoare o putem afla. În 2022 ghinioanele numărului 13 au existat cât să confirme superstiţiile cunoscute în lumea teatrului, însă nu au putut umbri caracteristica majoră, probată în timp: calitatea spectacolelor şi înalta ţinută nu pot fi doborâte nici de furtuni, nici de accidente, nici de greşeli sau organizarea din când în când dezorientată.

Nu durerea de spate cauzată de scaune de stadion–ustensile de tortură va fi amintirea rămasă peste ani despre Shakespeare la Craiova din 2022, ci Robert Lepage povestind despre cum îşi aştepta tatăl să vină seara acasă atunci când era copil şi locuia la 887 Murray Avenue, Quebec, Canada sau scena de dragoste dintre Othello şi Desdemona sub o bastistă imensă de plastic ce le ascunde şi prezervă iubirea suspendată pe un mosor uriaş din care s-a depănat un destin tragic sau Hamlet şi Ofelia plutind acompaniaţi de un clown burlesc la acordeon, într-un vis care le vindecă singurătăţile ucise de o lume coruptă – memoria ne-a fost răsfăţată de astfel de întâlniri, iar durerile trec.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: