Am fost şi prinţ şi cerşetor…în Istanbul

Largă-i lumea. Să o tot baţi şi străbaţi, ba la pas, ba prin aer, ba pe mare şi tot nu apuci să o cunoşti. Nici pe tine, bunăoară. Vorba cântecului: „There’s more to see than can ever be seen/
More to do than can ever be done”. Dar aşa, pe dibuite, câte un colţ, câte un cotlon de lume şi de suflet tot e bine să mai descoperi din când în când. Aşa că până şi un om speriat de oameni ca mine iese din cochilia sufrageriei şi dă piept cu ochii cei mulţi şi graba celorlalţi care devin fotograme dintr-n album de vacanţă.

De această dată, curajul a fost mare – dintre toate locurile despre care ştiam câte ceva, Istanbulul a fost mereu pe lista priorităţilor de to see. Mixul de culturi, exotismul lui, poveştile, istoria, gastronomia, informaţii fel de fel puse cap la cap mă convinseseră demult că oraşul ăsta mare e o experienţă care îşi merită renumele turistic. Aşa că mi-am făcut bagajul şi, în prima săptămână liberă din vara eliberatorului an 2022, iată-mă pe malul Bosforului strângându-mi gândurile în geac.

E copleşitor oraşul ăsta; e o lume. Agitaţia care nu oboseşte niciodată şi care, deşi te oboseşte pe tine, mic şi singur într-un furnicar de voci care par că îţi vorbesc ţie toate, cerându-ţi ba una ba alta, te şi împing să mai mergi încă puin, să mai urci pe încă o străduţă abruptă, să mai verifici încă o dugheană de după încă un colţ. Viaţa gâlgâie şi în marile pieţe turistice şi pe străduţele amărâte ca vai de lume. E suficient să te abai câţiva paşi stânga sau dreapta de la artera  Iskiklal şi descoperi un lumpăn mizer şi trist, dintr-o lume încremenită într-un timp al caliciei perpetue. Pe cât de copleşitoare e imaginea moscheelor străjuite de minarete, luxul cuceritor al palatelor cu grădini şi marmură multă, cupolele aurite şi bogăţiile unui imperiu de demult expuse cu mândrie, atât de frust e şocul realitţii care pândeşte după primul colţ.

Paradoxul numit Istanbul nu e doar o ciocnire de plăci tectonice, două continente unite de poduri peste o strâmtoare cu nume sonor. Cu adevărat fascinantă e contradicţia umană; oameni locvaci, joviali, maeştrii în arta persuasiunii, ca să nu spun şarlatani la drumul mare, aparent primitori şi, desigur, cointeresaţi de buna ta dispoziţie, trăiesc dincolo de strazile aglomerate într-un univers casnic atât de gri, de sărac în toate felurile; mai puţin uman. E foarte viu acest oraş cu oamenii lui cu tot. Viaţa chiar se trăieşte şi în haosul bazarului unde te poţi minţi că poţi cumpăra fericire la fel de fake precum etichetele de firmă, şi la cozile greoaie unde reînveţi să aştepţi, fără ca niciun gadget să te mai ajute, şi la mesele joase unde carnea de miel abia dacă nu behăie încă de proaspăt-crudă ce e, şi în mijlocul celor mai fabuloase miresme de condimente şi ceaiuri, şi înconjurat de cele mai dulci culori din lume între sutele de varietăţi de rahat turcesc. Dar cel mai adevărat se trăieşte în spatele uşilor grele de metal, când negoţul oboseşte, în sfârşit după ore caniculare de convingeri şi tocmeli. Cea mai autentică viaţă se întâmplă când vocile aproape certăreţe care îţi promit marea toată cu sare câtă îţi pofteşte ţie inima se adună pe la casele lor în stup, înghesuite pe colţuri de coline, cele mai multe în paragină, cu sfori întinse între balcoane peste uliţe prăfoase, unde pisici de pripas îşi lenevesc blana smotocită.

Te uiţi la babel-ul ăsta neîmblânzit şi te miri. Deci trăieşti. Comoditatea cea occidentală, snoabă şi stupid superioară stă de vorbă cu felul de a fi şmecher şi isteţ, dar atât de seducător şi profund uman al acestui colţ de continent. Şi te tocmeşti, şi comunici, şi răspunzi şi tu cu un zâmbet puştiului ars de soare care te întreabă pe limba lui dacă nu cumva vrei să cumperi o sticlă de apă la supra-preţ. Şi vrei. Şi îi mai laşi, încă, şi bacşiş pe deasupra. Pentru că aici valoarea hârtiilor cu cifre şi figuri de domni importanţi imprimate pe ele, numite lire turceşti, e alta. Plăteşti bucuros în plus, cu bună ştiinţă, omenia pe care o regăseşti. Viaţa cu adevărat grea din spatele comerţului, eforul de a fi mereu serviabili şi dispuşi să îţi dea şi luna de pe cer – contracost, desigur, cura asta de viaţă merită măcar un efort financiar din partea ta, cel obosit de confort.

Mirările sunt multe, la fiecare pas, la fiecare nouă invitaţie amabilă sau fiecare ordin de a cumpăra marfa adresate t din toate părţile. Turcii îţi pot vinde şi ropriul păr din ca dacă le dai ocazia să îi asculţi suficient de mult. Au acest farmec al manipulării, au comerţul în sânge şi voluptatea de a comunica, de a te face să te simţi bine, pe banii tăi. Par că ştiu mai bine ca tine de ce ai nevoie. Nici nu ştiai cât de mult îţi trebuie o pereche de Dolce&Gabbana vizibil şi din lună contrafăcuţi, urâţei nevoie-mare, dar fărădecare ai fost convinsă că nu poţi trăi dacă nu îi târguieşti la preţ de chilipir, cu nici 50 de euro. Cha ching. Ba-bling, ba-bling. Dar nu ai cumpărat doar o pereche de adidaşi-şenilaţi cu şireturi duble şi plastic mult; ai cumpărat o experienţă – agitaţia băiatului care s-a dat peste cap să îi găsească numărul potrivit, degetele lui dibace ca zece andrele  are împleteau şireturile alea prin găicile cusute aproximativ, tocmela, toată regia asta de care nu ai parte când comanzi civilizat de pe site-ul oficial originalul. Într-o lume în care totul e la un click distanţă, atât de departe de fapt, interacţiunea asta care te face să simţi că trăieşti eliberat de oglinzile negre ce nu ştiu să îţi reflecte decât imaginea, nu şi sufletul, merită să scoţi banii din buzunar – până şi banii sunt adevăraţi, de hârtie mototolită, nu cifre pe un ecran.

Aşa arată prima mea întâlnire cu Istanbulul. Desigur toate obiectivele turistice sunt bifate conştiincios şi, desigur, e o bucurie să mă îmbib cu atâta cultură şi istorie. Darul pe care îl primesc însă – plătit de mine, pragmatic vorbind – se cuantifică în umanitatea regăsită în colbul maidanelor cu pisici, bătrâne cu broboade negre, ţânci desculţi şi murdărei şi caşcaravete grele doldora de sticle de plastic strânse peste zi pentru o liră în plus.

Un gând despre „Am fost şi prinţ şi cerşetor…în Istanbul

  1. Ada, nimc despre bunatatile gatite cu retete secrete pe care degeaba incerci sa le faci acasa ?? Ma bucur ca ti ai hranit mintea ochii inima . Aura

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: