Noaptea poveștilor ce nu ai vrea să existe, dar de care te bucuri că sunt

            Eroii noștri nu sunt toți scriși în cărțile de istorie și nici nu au statui în centrul orașului ori vre-o coroană înflorată permanentă pe piatra de mormânt. Unii dintre ei poate că nu au murit și poartă straie simple, merg pe stradă simplu și vor muri fără ca nimeni să-i fi cunoscut. Iar despre alții ca ei, care au murit, nu se știe nimic. Cine să fie eroii despre care nu știm? Îi mai putem numi eroi, dacă nu știm ce au făcut?

            Spectacolul „Noapte lui Helver” de la Teatrul Național „I.L.Caragiale” București, în regia lui Matei Lucaci-Grünberg e despre paginile nescrise ale istoriei. E despre oamenii care știu să aprecieze bunătatea chiar și atunci când cruzimea le strânge mâna. Spectacolul acesta nu se uită. Nu ai cum. Te trezești că mergi pe stradă după spectacol și nu știi la care momenten să te mai gândești din nou, să-l simți din nou. Peste două săptămâni te trezești că îți aduci aminte momente și îți vine să plângi, să te întristeazi, dar să te bucuri în același timp că există un astfel de spectacol. 

            Și de ce? E un spectacol simplu cu două personaje și o poveste. Despre un cine-știe-ce război, total irelevant între cine și cine. De altfel, toate sunt la fel – în toate există victime. Alte mor pe front, iar altele… Și totuși de ce? Că se atinge o temă socială despre un adult cu autism? Sau pentru că vedem durerea unei mame care-i urmează jocul de-a războiul, știind că sunetul sirenei poate începe în orice secundă? Poate că da, poate că nu. Dar nu vezi un astfel de spectacol pentru că, deși atinge o problemă atât de prezentă acum – războiul, nu îți pune degetul pe rană. Regizorul spune o poveste și punct. Alege să spună povestea personajelor, nu propria poveste și propriile păreri sociale, politice, rasiale sau altele. Ci povestea lui Helver – adult cu suflet de copil care se joacă de-a războiul, care adulează un viitor criminal și a unei mame care se joacă de-a soldatul. Povestea lor în noaptea când, la final, Helver se duce să doarmă și lumina se stinge definitiv.

            „Noaptea lui Helver” nu e despre decorul conceptualist sau despre costume de paradă. E doar despre Helver și lumea din capul lui, care oricât de defectă ar fi, e puțin mai bună decât lumea reală. Capul lui Helver nu e defect, ci, din contră, puțin mai inteligent, deoarece el nu vede răutatea, el nu vede cruzimea, el nu vede războiul ori moartea. Iar pentru cei care  conștientizează acest fapt, are un impact și mai mare.

            Andrei Huțuleac (Helver) reușește un rol care nu are cum să nu te impresioneze. Poate e mult spus, dar așa este. Rolul pe care îl joacă, dacă nu ar fi fost bine documentat, citit, cercetat, muncit, ar fi putut să cadă foarte ușor într-o parodie sau caricaturizare. Dar nu este așa, e real, e foarte real și viu și te uiți cu gura căscată întrebându-te cât de mult a muncit să joace la nivelul de energie pe care acest rol îl solicită. Există o scenă în care actorul Huțuleac joacă rolul lui Helver, un copil cu autism, care joacă rolul unui dictator. Sunt momente întregi în care te bucuri atât de mult de ce vezi, dar nu pentru subiect, ci pentru cum e spus și jucat și pentru cum te face să simți. Se vorbește în teatru despre un sentiment de catharsis. Toată lumea știe ce înseamnă, dar nu fiecare spectacol reușește să-l cuprindă ca finalitate. Iar acesta, este (poate) printre puținele care-ți purifică sufletul prin așa-zisele sentimente de milă și groază.

            Amalia Ciolan (Karla) prezintă un rol la fel de bine muncit. Are o forță de energie bine dozată și controlată, pe care și-o arată exact când trebuie și cât trebuie. În relația cu partenerul său de scenă, totul decurge foarte natural și sincer. Uneori, uiți că ești teatru și te simți stingher că ai pășit cu bocancii în viața privată a unor oameni.

            Un fel de concluzie: spectacolul trebuie văzut, având toate motivele de mai sus și multe altele pe care nu le poți cuprinde într-o pagină. Trebuie văzut pentru că e astfel, pentru că te sensibilizează și te ancorează într-o realitate provizorie de care îți vei aminti cu drag și peste timp.

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București

Noaptea lui Helver

de Ingmar Villqist

Traducere: Anton Breiner

Regie: Matei Lucaci–Grünberg

Scenografie: Gabi Albu

Sound design: Sever Bârzan

Regia tehnică: Adrian Ionescu

Distribuția:

Karla: Amalia Ciolan

Helver: Andrei Huțuleac

Gilbert (figurație): Adrian Ionescu