Lecţia poloneză de generozitate, omenie şi profesionalism. Festivalul „Laleknielalek” din Białostock

Călătoriile sunt, poate, ocaziile cele mai de preţ pe care le avem să învăţăm câte ceva despre noi şi despre ceilalţi. Ştii când pleci la drum, poate şi unde anume, dar experienţa ce urmează să devină parte din memoria depozitară a fiinţei tale e frumoasă încă înainte de a începe tocmai pentru că nu e predefinită. Curiozitatea, spiritul practic, puţină aventură, puţine emoţii, necunoscutul, acest mix de situaţii mereu gata să schimbe perspective stă mereu în centrul bucuriei de a cunoaşte locuri şi oameni noi.

            Una dintre cele mai frumoase, nobile şi constante meniri ale artei, ale teatrului, a fost şi va rămâne aceea de a aduce oamenii împreună. Ochi în ochi, suflet lângă suflet, într-o sală de teatru întunecată sau sub cerul liber, în jurul unei mese, indiferent de forma ei, împărţind şi împărtăşind acelaşi spaţiu şi oferindu-ne reciproc – spectatori şi artişti – timp unul celuilalt, odată cu atenţia atât de greu încercată de prezentul bezmetic, reînvăţăm să privim, să ne lăsăm priviţi şi să ne bucurăm de întâlniri. Festivalul „Lalkanielalka” (Puppetnouppet) organizat de Akademia Teatralna im. Aleksandra Zelwerowicza w Warszawie z Filią w Białymstoku, Białostocki Teatr Lalek , Białostockie Stowarzyszenie Artystów Lalkarzy, ajuns la cea de-a zecea ediţie, este un loc şi un timp al unor asemenea întâlniri. Într-o săptămână, la Białostock, în Polonia, şcoli de teatru de prestigiu din Europa, au prezentat spectacole de păpuşi şi marionete…sau nu; aşa cum o spune şi numele foarte ludic al evenimentului. Pentru prima dată un workshop al tinerilor critici dedicat teatrului de păpuşi şi marionete a fost iniţiat şi găzduit în cadrul acestei sărbători a creativităţii şi seninătăţii artistice. Tineri critici din Hong Kong, India, Taiwan, Brazilia, Ucraina şi ţara gazdă, coordonaţi de tutori din România şi Polonia s-au întâlnit în spiritul atât de complex al discuţiilor profesionale axate în jurul gândirii critice aplicate asupra acestui gen atât de ofertant şi mereu surprinzător.

            Un asemenea cadru generos precum cel creat în jurul acestui festival nu poate rămâne niciodată doar o platformă exclusiv formal-academică, în care gândurile riguroase, dar reci, curg unilateral de la un mentor către cei care, cuminţi, joacă de această dată, rolul de cursanţi. E imposibil şi e o fericire că se întâmplă aşa. Atmosfera pe care am găsit-o în Białostock, atât de plină de omenie, drag de profesie şi oameni, grijă şi respect pentru fiecare participant în parte, acest simţ atât de bun al colegialităţii şi profesionalismului niciodată forţat, ci, dimpotrivă, dublat de o căldură sufletească atât de necesară în mediul artistic, a fost marele cadou primit în călătoria poloneză. Konrad Szczebiot, Vice-preşedinte al board-ului Asociaţiei Internaţionae a Criticilor de Teatru – Polonia, iniţiatorul şi coordonatorul workshopului, şi Marta Rau, Pro-rectorul filialei din Białostock a Academiei Teatrale din Varşovia sunt cei datorită cărora acest binom de emoţie şi gând, de profesionalism şi prietenie a însoţit fiecare invitat.

            Cel mai bine înveţi tu însuţi încercând să împărtăşeşti altora câte ceva din ce ai învăţat. Şi ascultând. Ascultând mereu curios, cu reală deschidere şi fără încrâncenări sau convingeri absurd-fixate. Lecţia generozităţii e foarte bine ştiută de fiecare dintre cei care am discutat preţ de câteva zile ore în şir despre spectacole, teatru, cultură, critică, şi prezentul acut al vieţilor noastre legate indisolubil de mediul teatral. Indiferent de colţul de lume din care ne-am reunit în mijlocul Europei, în cea mai înverzită regiune a Poloniei, bucuria de a descoperi puncte comune şi de a primi teme de gândire pentru acasă ne-a ţinut companie în sala de spectacol, pe străzile oraşului, la masă, în sala atelierului, la hotel. A fi împreună, a-l asculta pe celălalt, a-i respecta punctul de vedere argumentat, a găsi noi şi noi interpretări şi conotaţii, a descifra sensul unui spectacol a cărui limbă îţi e străină prin intermediul sensibilităţii artistice aplicate limbajului teatral universal – o adevărată delectare pentru spirit şi suflet, ce a făcut ca orele să pară mereu insuficiente. Între cele 4-5 spectacole ale zilei, fie oficial în cadrul workshopului, fie la pas, fie la micul dejun, fie în foyer, dragul de a discuta, de a ne asculta, de a împărtăşi colegilor impresii şi gânduri a fost motorul care a transformat tinerii critici din toată lumea în buni prieteni.

            Călătoria în Białostock, profesinală mai ales, a devenit motiv de bucurie personală – o întâlnire cu oameni care m-au adus mai aproape de mine însumi prin darul lor de omenie şi spirit, prin empatie şi colegialitate dincolo de formalism. Iar imaginea care mi-a adus lacrimi în ochi şi care m-a învăţa, încă o dată, ce înseamnă cu adevărat să fi lider e un gest pe care cu respect şi recunoştinţă îl descriu acum: la ceremonia de închidere a festivalului, Pro-rectorul Marta Rau, o femeie mereu zâmbitoare, foarte naturală şi emoţionată, a numit fiecare membru al echipei festivalului şi fiecare student voluntar, în aplauzele continue; iar când toţi au fost pe scenă, a făcut un pas în spate şi a făcut o reverenţă largă, înclinându-se în faţa lor. Iar preţ de o secundă, la fel ca la marile spectacole, respiraţiile tuturor au fost în sincron, simţind lacrima ce urca spre ochi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: