Bucuriile Alinuţei. Astăzi: vacanţa

            Şi strângi din măsele până le spargi, şi mai numeri cu pupilele dilatate datele din calendar, şi mai consulţi, încă o dată, doar ca să fi sigurissim, contul bancar, şi mai oftezi puţin – AMR puţine zile până la vacanţă. O lună şi gata – paradisul achitat integral pe post de cadou de Crăciun e la o aruncătură de băţ. Şi, vai, ce relaxare, şi, vai, ce desfătare va mai fi să fie! Mai e o săptămână şi vei purta în sfârşit rochiţa înflorată şi vaporoasă. Mai sunt câteva zile şi vei face snorkelingul mult-visat, şi te vei bălăci cu peştişorii, şi vei sorbi cocktailul ăla scump care îţi va aduce dulceaţă pe buze şi fericire în suflet cât să îţi ajungă până la feeria luminiţelor şi a vinului fiert cu scorţişoară din decembrie.

            Vacanţa este evenimentul din an anticipat şi pregătit – acea speranţă miraculoasă care îţi înviorează zilele când plouă şi de sus şi de dinăuntrul tău. Ştii că ai puse de-o parte câteva zile de fericire plătită. Ai muncit pentru acest dar pe care ţi-l faci, ai îndurat şi ai avut răbdare să meriţi beatitudinea adusă de soare şi activităţi despre care deja ştii totul din site-urile răs-vizitate. Ai făcut planul în toate detaliile, ai cumpărat bilete online pentru toate locurile pe care trebuie musai să le vizitezi, ai totul calculat pe zile şi ore şi nu mai rămâne nimic de făcut decât să înceapă mica ta bucăţică de minciună binefăcătoare – pauza de la realitatea care nu pleacă nicăieri, ci te aşteaptă la fel de cinică imediat după ce sună alarma primei zile de după cele înconjurate cu markerul în calendar. Ca pentru premiera unui blockbuster eşti gata cu bagajele înşirate mai ceva decât cu popcornul, nachosul şi paharul XXL de suc. Nimic nu te poate opri din a fi fericit preţ de 7 zile, 128 de ore, 10 080 de minute aşa cum ţi-ai dori să îţi fie toată viaţa.

            Şi începe „raiul”. Mai întâi cu un drum în creierii nopţii, la supra-preţ la aeroport. Nu-i nimic, ştiai că aşa va fi. Erai pregătit. Apoi cu haosul cozilor şi al înghesuielii de la Plecări – turişti, ca şi tine, deja nervoşi, cozi ce par veşnice, bagaje care zboară în toate direcţiile, proceduri standard, vuietul unei săli de aşteptare imense şi perpetue, zbucium, panica de a pierde avionul, fuga pe culoare aglomerate, îmbrânceli, impoliteţe, stres, dar…ajungi pe locul tău, la geam, în dreptul aripii, aşa cum l-ai vrut şi l-ai cumpărat. Eşti safe. Respiri prin mască aerul filtrat şi bine presurizat. Gata, nu-i nimic. De acum  doar zen şi linişte. Doar copiii care ţipă la decolare şi aterizare, vecinul de scaun care profită cam mult de băuturile spirtoase şi vrea cu tot dinadinsul să facă şi puţină conversaţie libidinoasă, şi puiul cu orez care s-a terminat deja, drept care mesteci cam fără avânt din lasagna vegetală şi cârceii care se instalează în cele 6 ore de zbor. Dar e minunat, e drumul spre libertatea dorită peste an.

            Şi ajungi. Şi bagajul apare pe bandă, după aproape o oră, dar respiri uşurat, scade în sfârşit şi tensiunea care îţi cam pulsa în tâmple. Of şi ce cald e aici – umezeală peste 80%. Noroc cu aerul condiţionat. Curge puţin nasul, strănuţi. Nu-i bai. Ăsta să fie tot disconfortul. Şi iar iei un taxi scump spre hotelul pe care l-ai admirat luni în şir pe booking-com. Nu-i nimic că e scump, o dată pe an pleci în vacanţă. Şi la hotel camera nu are chiar balcon, doar un grilaj care înţărcuieşte uşa care se deschide peste o străda cam gălăgioasă. Şi wi-fi-ul gratis e cam plăpând, pentru semnal decent e extra-cost. Nu-i nimic, plăteşti şi asta, doar nu îţi strici vacanţa pentru net. Micul dejun nu e inclus în preţ? Cum aşa? A, scria mic, undeva în josul pagini de unde ai făcut rezervarea. Ei, bine, mai pui câte 20 de euro/zi şi pentru micul dejun; doar ai citit în reviews că este excelent. Nu-i nimic, e perfect, e minunat, e ce ţi-ai dorit un an de zile.

            Începi să vizitezi punct cu punct lista de obiective – şi sunt o grămadă. Dimineaţa mergi la piscină; în fine, cada aia puţin mai mare de pe acoperişul hotelului unde îţi înmoi picioarele, tu şi alţi 7-8, de jur împreujur, şi faci poze cât să arăţi unde ai ajuns şi cât de bine îţi e. Apoi fugi că ai multe de bifat pe listă şi timpul e scurt. Şi alergi din muzeu în muzeu, din catedrală în catedrală, din bazar în bazar, din parc în parc, din castel în castel, iei la rând toate locurile instagramabile şi foloseşti toate #-urile care să arate lumii unde eşti tu şi cât de bine îţi e. Faci poze, multe poze. Vezi totul mai mult pe ecranul telefonului decât cu ochiul liber. Şi schimbi ţinutele – că doar nu poţi să postezi pe reţelele de socializare acelaşi tricou zilnic. Scade reach-ul şi e păcat. Şi încerci câte ceva de la toate caşcaravetele cu mâncare de pe stradă – trebuie. Guşti toate felurile „tradiţionale”. Normal că îţi plac. Fac parte dn experienţa ta ideală. Te doare puţin stomacul, dar ai cu tine punga cu medicamente. Nu îţi strici vacanţa din atâta lucru. Şi cumperi suvenire. Magneţi musai. Şi şapcă şi tricou şi breloc şi album – câte ceva pentru fiecare. Toţi colegii şi prietenii ştiu unde eşti; nu poi să te întorci cu mâna goală. Le arăţi cum te-ai gândit tu la ei pe acolo pe unde ţi-au luminat ţie ochii. Încarci plase, plase şi le duci târâş la hotel.

            Şi asta zilnic până când dai gata tot ce îi propuseseşi să vezi, ba încă şi ceva în plus. Ai mângâiat şi tigrul, ai înotat şi cu delfinii, ai mâncat şi la restaurantul cu stele Michelin, ai băut poşirca specifică, ai stat la toate cozile la toate marile moschei, ai mers prin tunelul din cel mai mare acvariu de pe continent, ai văzut-o pe Mona Lisa peste capetele tuturor asiaticilor cu Polaroidul de gât, ai respirat aerosolii de la Marea Nordului, ai dansat în cel mai crazy club din Peninsula Iberică, ai pupat pinguinii lui Moş Crăciun, te-ai spălat de păcate în Gange, ai băut ayahaska de la mama ei, din mâna celui mai şaman din tot Amazonul, ai sărit cu paraşuta de pe braţul lui Jesus în Brazilia, ai făcut ce ai vrut tu mai mult şi mai mult. A costat ceva-ceva, mai mult decât calculasei euro cu euro când punei în tabel, minuţios, bugetul pe care ţi-l poţi permite. O să te împrumuţi, asta e. Doar nu era să ratezi plimbarea pe cămilă prin deşert sau să spui pas tocmai la safari.

Şi apoi te întorci iar, pe acelaşi loc de la geam, cu paşaportul colorat cu încă două ştampile roşii. Geamantanul de la cală e pierdut de data asta – o să vină mâine-poimâine acasă. Nu-i nimic. Bine că ai luat la bagajul de mână suvenirele. În taxi te uiţi încă o dată la poze, eşti răpus de oboseală şi tristeţea că s-a terminat. Aprinzi lumina, dai drumul la aerul condiţionat şi te întinzi în patul tău. Un pic mai bogat în amintiri şi un pic mai debusolat că mâine îţi vei fierbe singur două ouă moi la micul dejun şi vei pleca la job cu metroul. Reality check. Minciuna s-a terminat. Viaţa vine peste tine şi deadline-ul nu s-a amânat. A meritat? O, da! Te gândeşti deja cât trebuie să pui de-o parte pentru vara viitoare. Sau faci un împrumut. Până atunci termini ratele şi, oricum, ai şi tichetele de vacanţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: