Copiii nu mai vor să copilărească, iar adulţii fug de responsabilităţi. Puşti de 9-10 ani explorează beneficiile investiţiilor în bitcoins, copile care abia dacă au făcut cunoştinţă cu primele coşuri îşi exersează tehnicile de make-up şi îşi amplifică potenţialul de atracţie cu fiecare postare pe Tik-Tok, iar oamenii maturi mai copilăresc la 30-şi-treaba-lor de ani cu controler-ul de la consola PSP în mână. Adolescenţii trăiesc periculos la mari festivaluri şi sunt încurajaţi să îşi satisfacă mai toate curioziăţile testând substanţe şi experienţe, iar părinţii lor primesc sfaturi specializate şi deloc ieftine, în cabinete, despre cum să îşi redescopere inocenţa colorând dragoni drept terapie. Ne grăbim cu toţii să fim ceea ce credem că ne-ar fi mai bine să devenim; dar nu prea mai avem răgaz să aflăm cine ne-ar plăcea să fim, de fapt. Proiecţiile unor dorinţe sugerate de lumea din jur ne sunt realitate şi fie galopăm spre o maturizare forţată, fie prelungim un infantilism care nu ne apără, de fapt, de frici.
Spectacolul „NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși)” de Donald Margulies, regizat de Andrei Huţuleac la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila este o şansă de a fi sinceri: cât de viu, de generos, de cald, de receptiv, de senin, de copil ţi-e sufletul? Simţurile tale astupate etanş cu responsabilităţi şi asumări şi planuri mai pot reacţiona firesc, degajat, spontan, uman şi dezinteresat la o poveste spusă frumos de naiv, cu tandreţe, simplu şi cu o iubire nedeclarată ţanţoş, ci şoptită timid lacrimii din colţurile ochilor? Cât de inteligent şi sensibil mai e copilul din tine? Mai ştii să te bucuri de o poveste? Dacă preţ de două ore urmăreşti cu sufletul la gură isprăvile de acum o sută şi ceva de ani ale unui domn cu imaginaţie bogată şi un apetit formidabil pentru aventură şi creativitate debordantă, dacă te emoţionează o prietenie cu un câine devotat a cărui ieşire din scenă e acompaniată de cea mai densă tăcere cu valoare artistică, dacă simţul umorului te ajută să râzi la mici poante isteţe livrate după formula de aur a comediei, cu precizie şi măsură, subtil, cât să te surprindă şi să îţi pună la treabă muşchii zâmbetului multă vreme, înseamnă că ai, cu adevărat, un suflet care mai ştie ce înseamnă speranţa, bucuria, empatia şi, poate, într-o zi, chiar fericirea.
Construcţia minuţioasă a spectacolului, bogăţia de acţiuni inventate cu aparentă uşurinţă, fantezia, imaginaţia, spiritul profund ludic al acestei propuneri ce pare atât de lejeră; o joacă drăguţă de-a teatrul pentru copii mici şi mari – tot caruselul de situaţii simpatice, de rezolvări inedite, densitatea de semne teatrale cu efect imediat şi sugestii clare venite cu fiecare transformare de obiect, abundenţa de inteligenţă scenică vioaie pusă în slujba unei emoţii atât de candide, toate la un loc formează ghemul ca de lână pufoasă din care se ţese o poveste cu farmec. E confortabilă şi îţi rămne dragă întâlnirea cu acest domn locvace care deapănă pe nerăsuflate cea mai abracadabantă biografie pe care chiar dacă o ştii a fi inventată, o asculţi cu plăcerea unui preşcolar ce se lasă adormit de basmele bunicii. Câteva cufere pictate, câteva instrumente de percuţie, un celofan în loc de Marea de Corali, o plapumă albastră, o coroană de linguri şi imaginaţia stârnită de un povestitor entuziast – gata aventura! Scenografia pe care Maria Nicola o asamblează din câteva elemente care îşi schimbă funcţia perpetuu şi puterea de convingere a convenţiei teatrale ce schimbă la secundă identitatea actorilor doar prin câte un accent de costum îţi iau prizonieră concentrarea şi o hipnotizează astfel încât vezi şi corabia, vezi şi insula, vezi şi vulcanul care erupe dintr-un banal tun de confeti, iar câteva lovituri metalice de ciocan îţi sunt suficiente pentru a vedea întreaga Londră în perioada de glorie a Erei Industriale.
Simplu şi elegant, inteligent şi eficient – aşa este acest spectacol pe care îl savurezi redevenind copil. Sau învăţând să fii copil – fără gadgeturi, fără widgeturi, fără apps, fără bluetooth, fără, fără, fără…doar cu imaginaţie, într-un univers interior plin doldora de posibilităţi. E foarte inimos acest spectacol. Întreaga distribuţie are energia unui clocot neobosit care pune în mişcare o lume din nimic. Se simte pe dedesubt un mare drag – de oameni, de teatru, de copilărie, de celălalt, de poveşti, de nevoia de a merge cu toţii undeva departe, în imaginaţia care ne poate aduce pe toţi împreună, într-o poveste frumoasă, chiar dacă o ştim a fi mincinoasă. Minciuna lui Louis de Rougemont are ceva din candoarea minciunii teatrului. Ştim că nu e adevărat ce vedem pe scenă, ştim că actorii nu sunt personajele, dar continuăm să aplaudăm această joacă de-a adevărul trucat. Aceeaşi nebunie o împărtăşeşte Louis cel care îşi plăsmuieşte viaţa din nevoia de a fi trăit puţin mai cu sens, puţin mai viu. Iar la final, o metaforă de o emoţie atât de curată şi de înduioşătoare lasă deschisă coperta unui drum iniţiatic parcurs mână în mână cu un visător bonom.
Cei patru actori sunt o echipă acordată pentru a face performanţă din precizie şi comunicare. Blanca Doba şi Corina Borş trec prin personaje episodice sau secundare cu multă atenţie pentru detalii; individualizează chiar şi prin câte un cuvânt sau un tic de vorbire fiecare apariţie şi menţin intactă linia de demarcaţie dintre comic şi caricatură. Nicholas Caţianis JR. delimitează foarte precis, decupează clar trecerile de la un personaj la altul, intră şi iese din convenţie foarte exact, iar Bruno, câinele pe care îl interpretează din câteva gesturi-stereotip perfect citate, onomatopee şi multă personalitate, are cea mai multă carismă şi duioşie. Ciprian Chiricheş îl face pe Louis de Rougemont un veritabil amfitrion al propriului destin inventat. Are elanul unui prezentator de talent show-uri, are vioiciunea unui copil care îşi adună publicul fidel la groapa cu nisip din curtea grădiniţei, ritmul istorisirilor sale nu oboseşte niciodată, pare de neoprit în convingerea sa de a ne transporta pe toţi pe insula sa pustie. Cu o sensibilitate autentică şi o sinceritate scenică pe care nu se fereşte să o depună în braţele spectatorilor, vulnerabilitatea sa devine expresia unei profesiuni de credinţă din care nu ascunde nimic. Îi îndrăgeşti invenţiile acestui vânzător de iluzii pentru că îl crezi pe ce care îl interpretează; tocmai pentru că el crede în personajul său, pe care îl apără până la ultima emoţie.
„NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși)” este un spectacol ce emană drag de teatru, de poveşti, de oameni-copii şi o speranţă tonică. E duios şi blând, e răbdător cu graba noastră şi ne vorbeşte pe limba timpului cel grăbit despre un timp al imposibilului devenit posibil. Imaginaţia noastră ruginită, hrănită cu junk food via Netflix & Disney+ se dezmorţeşe cu băgare de seamă şi e primită cu generozitate pe tărâmul fanteziei unde se poate bucura în voie de hârjoane cu poveşti spuse frumos, pe-ndelete, cu tâlc şi candoare.
Teatrul „Maria Filotti” Brăila
NAUFRAGIAT!
Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși)
de Donald Margulies
Traducerea – Corina Moise
Regia artistică – Andrei Huțuleac
Scenografia- Maria Nicola
Light design- Lucian Moga
Distribuția: Ciprian Chiricheș, Nicholas Cațianis JR., Blanca Doba, Corina Borș
d'E-pîn-geac 