Aproape iubiri. Aproape dezamăgiri. Aproape noi.

Ce se mai poate spune despre iubire? Din câte unghiuri să mai fie privită și analizată, descrisă, măgulită? Despre câte forme de iubire să se mai vorbească altfel? Ca în orice alt subiect și domeniu – totul s-a spus deja. Nimic nu e nou sub soare. Nu mai e demult. Și uneori ne face bine să acceptăm acest lucru şi să nu ne propunem să facem demonstrații utopice și încrucișate pentru a demonstra că vedem lucrurile, de fapt, din alt unghi, cum nu au făcut-o alții. Cel puțin așa se simte propunerea făcută de Teatrul Excelsior odată cu premiera spectacolului Aproape de John Cariani, în regia lui Eugen Gyemant. O propunere de spectacol interesantă, care nu se vrea a fi mai mult decât este – un spectacol sincer, simplu, despre mai multe feluri de a iubi, de a suferi, de a căuta iubiri, într-un limbaj scenic simplu și foarte aproape de tineri.

Odată cu această stagiune, Teatrul Excelsior și-a propus un repertoriu nou și foarte aproape de căutările tinerilor de azi. Până acum, pare că se apropie de ceea ce și-a propus, deși ar fi câteva lucruri de menționat. Iar cum acest secol înseamnă  mai mult despre identitate vizuală, branding și mult marketing, putem observa cu ochiul liber refresh-ulTeatrului pe acest palier. Abordarea într-o viziune cinematica a elementelor vizuale ale spectacolului (afișul, fotografiile) anunță deja o schimbare în această strategie, dar care riscă să neglijeze așteptările dacă nu păstrează ceea ce teatrul îl face să fie teatru, iar filmul, film. Luând ca exemplu afișul spectacolului Aproape (absolut superb, iar fotografiile, poate, de pus într-o expozitie separată), respectiv cromatica aleasă și toată atmosfera, te fac să te astepti la un cu totul și cu totul alt tip de spectacol decât ceea ce vei vedea în sală. de spectacol. Primul gând spus – un spectacol aproape erotic, aproape thriller, aproape dramatic. Iar spectacolul este despre orice altceva, decât ceea ce anunță afișul că ar fi. Este o comedie light cu nuanțe realiste. Nu spun că abordarea vizuală aproape cinematică este greșită, ci, doar că ar trebui atent aleasă, în așa fel încât să fie potrivită tipului de spectacol pe care publicul urmează să-l vadă, respectiv să fie parte din spectacol, așa cum sunt și scenografia, muzica, lumina, actoria, etc. Cred că acum, mai mult ca oricând, alegerea identității vizuale a spectacolului, în afara scenei, este la fel de importantă precumc spectacolul, iar împreună, creează un tot unitar.

Trecând peste acest aspect și întorcându-ne la o posibila întrebare – „De ce să văd acest spectacol?”, aș răspunde – „Pentru că ne este aproape”. Poveștile despre iubiri sunt mereu plăcute și chiar căutate, mai ales de tineri. Este un sentiment dorit a fi înțeles, iar spectacolul „Aproape”, prin 9 povești-spectacol ne arată în 9 situații diferite mai multe fațete ale acestuia. Trecem prin momente în care fie aproape râdem, fie aproape plângem. Sunt sentimente care înainte să fie exteriorizate, sunt neutralizate, deoarece începe următoarea poveste.

Într-un „aproape oraș” cu oameni simpli și visători, iau naștere, trăiesc sau aproape se destramă iubiri. Alții sunt cu gândul la cât de aproape suntem unii de alții, atunci când sunt cel mai departe, alții la împăcare și remușcare, alții sunt geloși ori nu vor să accepte pe cine iubesc, iar unii pur și simplu așteaptă Aurora Boreală. Toate aceste povesti se întâmplă într-un aproape decor, semnat de Sabina Veșteman, care nu este nici departe de a reprezenta o casă, dar nici aproape de ea. Eugen Gyemant găsește locul pentru ca fiecare poveste să se întâmple, într-un fel mai mult sau puțin aproape de realitate. Sunt scene în care nu știi unde se află personajele – înăuntrul casei ori afară, cât de frig este de fapt și de ce unii sunt îmbrăcați mai gros, alții mai subțire. În plus, „marele efect” scenic, respectiv Aurora Boreală este doar o bucată de celofan subțire care nici nu rezistă până la final? Poate că nu a fost cea mai bună alegere, deoarece nici vizual nu se creează efectul pe care, poate, regizorul și l-a dorit.

Pe de altă parte, spectacolul când nu este privit atât de îndeaproape, rămâne unul pe care nu ai avea de ce să nu-l vezi. Prin punerea la un loc a 9 povești în care publicul din sală să se regăsească în cel puțin una dintre ele, prin curățenia spectacolului care nu obosește cu multe efecte ori foarte mult dialog fără sens, dar și a echipei tinere de actori, „Aproape” rămâne un spectacol care nu inovează, dar care te poate face să te simți bine în orice seară ai alege să-l vezi.

Din punct de vedere al actoriei, am putea observa un actor tânăr pe numele său Alex Popa, care, timid, dar sigur, impresionează prin carismă. Chiar dacă nu este prezent în foarte multe dintre scene, pune un pilon important în construcția spectacolului și rezistența lui. Loredana Cosovanu este o altă actriță tânără care cu precizie știe cum să-și cucerească publicul de partea ei și să intre în poveste odată cu ea, la fel ca Pamela Iobaji. Când excesul de zel nu se face simțit, ar putea și Radu Micu să fie cu personajul său atât cât trebuie, la fel cum Mihai Mitrea ar trebui să aibă puțin mai mult curaj pe scenă. Bogdan Nechifor este un actor de comedie, iar la fel ca Alex Popa, oferă spectacolului zvâcul de energie și zâmbete atunci când este nevoie, cu multă finețe. Despre Ana Udoriu și Dan Pughineanu nu se pot spune alte lucruri decât cele care s-au mai spus deja, și, chiar dacă nu este acesta spectacolul în care să arate fiecare cât este de talentat, adăugă în distribuție un alt exemplu de actori tineri care promit multe lucruri frumoase în viitor. Mai puțin fericită, Iulia Samson caută în scenă încă de la început ceva ce pare că nu găsește, o căutare continuă și multe replici întrebătoare, fără vreun răspuns.

Spectacolul propus de Teatrul Excelsior în această nouă stagiune, promite multe lucruri frumoase care ar urma să se întâmple (unele deja au început să-și facă apariția). Cum am spus și la început, nu este inovator, dar este despre ce ne interesează, despre ce am vrea să vedem pe scenă. Nu este un spectacol de la care să plecăm învățați ori cu cine știe ce descoperiri despre viață, ci un spectacol după care ne vom simți bine, vom avea despre ce să vorbim și pe care nu vom regreta că l-am văzut.

Teatrul Excelsior

Aproape (titlu original „Almost, Maine”) de John Cariani

Traducerea: Cristi Juncu

Regia: Eugen Gyemant

Scenografie: Sabina Veșteman

Lighting design: Costi Baciu

Cu: Loredana Cosovanu, Pamela Iobaji, Radu Micu, Mihai Mitrea, Bogdan Nechifor, Alex Popa, Dan Pughineanu, Iulia Samson, Ana Udroiu