Stilul e o marcă ce poate deveni, sigiliu nobiliar. Dintr-o semnătură mâzgălită pe teancuri de foi în adolescenţă se poate ajunge la o caligrafie personală ce indică dintr-o singură privire rangul înalt al maturităţii sofisticate. A avea stil înseamnă a-ţi defini o identitate bine închegată în jurul unui adevăr veritabil. E din ce în ce mai greu să îţi găseşti filonul autentic şi confortul unui sine însuţi neimpresionat de variabilele mereu seducătoare. A căuta, însă, cu încrâncenare să impui un stil ca adevăr general valabil, e o capcană ce nu mai conduce către piscurile înalte ale eleganţei şi rafinamentului, ci plonjează ameninţător într-o cădere în mimetism auto-citat.
Radu Afrim îşi gestionează cu voluptate exerciţiile de stil. Uneltele sale perfecţionate descriu cu mână sigură tușele voit subţiri sau groase prin lirismul unor proze scurte acmpaniate de universul sonor dens, şoaptele tragic-senzuale în spuse în tonuri grav-lascive în microfoane ce reverberează cu efect emoţiile zdrumicate ale conştiinţelor în plină confesiune, zoomorfismele de un absurd plin de umor, ecranele pe care imaginile video încadrate şi montate în virtutea aceleiaşi sensibilităţi de calitate înaltă şi a unei incontestabile performanţe de a surprinde suflete în imagini.
„Seaside stories”, spectacolul pe care l-a montat la Teatrul de Stat din Constanţa e cel mai tânăr membru al familiei acestei saga de poveşti cu paternitate comună. Principiul puzzle-ului centrat pe o temă dată – marea/litoraul în cayul de față– poate funcţiona deja extrapolat la mai multe spectacole. Se poate aduna material suficient pentru un maraton de 12 ore, poate, însumând scenă cu scenă compoziţiile generate de aceeaşi stilistică şi aceeaşi voinţă creativă. Riscul acestui tip foarte calculat de a replica mijloace pe diverse suporturi de text este ca odată ce devine stil în sine, să îşi piardă treptat din prospeţime, din fiorul percutant al emoţiei primare şi să se transforme într-o minunată expresie estetică devitalizată, însă, de acea pulsiune autentică.
Cele nouă scene legate în scenariul-cadru scris de Radu Afrim compun o sinfonie inegală de ritmuri nu mereu armonizate. Miza e crearea unei stări, aducerea în sala de teatru a nostalgiilor noastre despre iubiri consumate în Vamă, nisipul care ne-a strâns lacrimile, ataşamentul matern ori patern spălat de valuri şi refrene celebre ale modelor de ieri şi de acum. Excesul cantitativ, însă, funcţionează în detrimentul acestei reverii estivale. Nu toate scenele au acelaşi impact, deşi mijloacele estetice sunt folosite fără economie. Poate cea mai frumoasă imagine din spectacol e tabloul în mişcare din „Frumos ca moartea surorii mele” de Nicoleta Dabija – o siluetă funebră multiplicată pe o plajă dezolantă; un suflet ţinut în frâu de o geamandură de tristeţi ce îi devine giulgiu al propriului suflet mort într-o mare ce nu poate spăla amintiri care dor, rostite cu gând articulat de către Lana Moscaliuc. Cu aceeaşi sensibilitate şi cu aceleaşi intenţii a fost construit şi monologul „Fragil” de Simona Goşu – o destăinuire a singurătăţii unei fiice pentru care mama îşi exprimă grija şi dragostea doar exersând un ritual stereotip de acţiuni materne, nebăgând de seamă moartea simbolică a sufletului său. Tema e superbă, toate piesele din puzzle la locul lor, dar dând la o parte imaginile frumoase de pe ecran, efectul cavernos al vocii prelucrate prin microfon şi sonorităţile manipulatorii ale ambientalului sonor rămâne un text rostit alb, cu puţine virtuţi.
„Toţi cerceii din Vamă” de Lavinica Mitu e cea mai funcţională dintre scene. Pe lângă povestea coregrafiată în jurul cuplului de foşti îndrăgostiţi care îşi îngroapă iubirea pe plajă în văzul tuturor, cu suferinţă şi cinism, există şi o relaţie consistentă între cei doi actori. Mihaela Velicu şi Marian Adochiţei dezvoltă în subteranul cuvintelor un labirint de trăiri, amintiri şi emoţii pe care le conţin în nuanţele cuvintelor spuse simplu. Se privesc, se ascultă şi transmit o vibraţie profund autentică păstrată în control. În „O împreunare de vis” de Dan Alexe comicul proporţiilor exagerate, umorul voit grosier, hazul de stereotipuri cu semn schimbat conduc spre caricatură şi jocul actorilor. Liliana Ghiţă şi Remus Archip par personaje din benzi desenate în mărime naturală, rămase, însă, captive în 2D şi constrânse de replicile restrictive din bubbles-urile de deasupra capetelor.
„Alerga frumos cu genunchii la piept” de Tudor Ganea e scena cea mai complexă. Recitalul pe care îl face Ştefan Mihai bine susţinut de întregul univers casnic adus pe plaja cu nisip cauciucat din Sala Studio, e impactant nu doar la nivel declarativ. Debusolarea unui puşti care se maturizează exersând acorduri de chitară pentru a impresiona fete e virată în spaima de a-şi pierde tatăl cu multă tandreţe, într-un crescendo ce te face să vezi cu ochii minţii prăbuşirea sufletească sugerată de un avion de hârtie îngropat într-o movilă de nisip. „Vieni qua” de Marius Chivu nu aduce nimic în plus în toboganul de experienţe estivale, iar Tudor Şoptelea îşi foloseşte potenţialul cu mai mult succes şi credibilitate în rolul pescăruşului Relu Pescărelu.
„Seaside stories” e un spectacol probabil voit construit ca un bufet à la „Lili aroganta” de pe o plajă de staţiune ne-europeană, încă, din capitalismul sălbatic, original românesc, al anilor 90’-2000’. Între un şlagăr al Nanei Mouskouri şi altul de la Al Bano şi Romina se suferă pe înfundate sub pumni şi picioare date pentru câţiva lei. Coca-Cola light şi Coca-Cola normal devin versurile noilor hituri certificate de Tik-Tok ale plajelor pe care minioni dresaţi să se rotiseze la soare acompaniază un dialog nevinovat ieri, dar periculos azi. Poveştile amestecate ca scoicile printre alge au gust pot avea şi gust de stridii şi gust doar de apă sărată. E inegală oda închinată litoralului, ca orice suită de valuri. Emoţia, însă, pare a se îndepărta din ce în ce mai mult de ţărmul solid, la bordul unei bărci cu vâsle cârmuite spre orizontul unui stil în zenit.
Teatrul de Stat Constanţa
Seaside stories
de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija
Regia, scenariul, universul sonor: Radu Afrim
Scenografia: Theodor Cristian Niculae
Asistent regie: Mara Oprea
Lighting design: Cristian Niculescu
Video: Andrei Dermengiu, Marian Adochiţei, Radu Afrim
Asistent scenografie: Paula Rusu
Montaj: Andrei Dermengiu
Make-up artist: Arina Cocoș
Photocredit: Radu Afrim
DISTRIBUȚIA:
ALERGA FRUMOS CU GENUNCHII LA PIEPT de Tudor Ganea
Tudorel – Ștefan Mihai
Mama – Laura Iordan
Tatăl – Iulian Enache
Cătălin – Theodor Șoptelea
Lilly Aroganta – Liliana Ghiță
Bitălz – Marian Adochiței
Golanii – Andrei Bibire, Alexandru Burcă, Cătălin Bucur
Rockeritzele – Anaïs Agi-Ali, Mihaela Velicu, Lana Moscaliuc, Alina Manțu, Cristiana Luca
FRAGIL de Simona Goșu
Fata – Cristiana Luca
Mama – Nina Udrescu
O ÎMPREUNARE DE VIS de Dan Alexe
Bărbatul – Remus Archip
Femeia arogantă – Liliana Ghiță
Pegas, Patroana, Farmacista, Bunicul – Ștefan Mihai
VIENI QUA de Marius Chivu
Ea – Cătălina Mihai/Cristiana Luca
El – Theodor Șoptelea
Paco – Ștefan Mihai
Monica – Liliana Cazan
TOȚI CERCEII DIN VAMĂ de Lavinica Mitu
Ea – Mihaela Velicu
El – Marian Adochiței
Cupluri: Alina Manțu și Andrei Bibire, Cătălin Bucur și Cristiana Luca, Lana Moscaliuc și Anaïs Agi-Ali, Alexandru Burcă si Cătălina Mihai
LA VULTURUL DE MARE CU PEȘTELE ÎN GHEARE de Marius Chivu
Băiatul – Andrei Bibire
Golanii – Cătălin Bucur, Alexandru Burcă, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Remus Archip
FRUMOS CA MOARTEA SURORII MELE de Nicoleta Dabija
Ea – Lana Moscaliuc
Ele: Alina Manțu, Laura Iordan, Anaïs Agi-Ali, Mihaela Velicu, Lana Moscaliuc
WYOMING de Marius Chivu
Cezar Dumitrescu – Cătălin Bucur
Mama – Liliana Cazan
Fata – Anaïs Agi-Ali
Minionii – Mihaela Velicu, Cătălina Mihai, Andrei Bibire, Alexandru Burcă, Theodor Șoptelea, Cristiana Luca, Ștefan Mihai
Poemul TE DEPĂRTEZI de Nina Cassian
Nina Udrescu
Alte texte de Radu Afrim:
MC Seaside Stories – Cătălin Bucur
Pegas – Ștefan Mihai
Lilly Aroganta – Liliana Ghiță
Fanele lui Bitălz – Lana Moscaliuc, Mihaela Velicu, Laura Iordan, Alina Manțu, Cătălina Mihai, Cristiana Luca
Golanul – Cătălin Bucur
Monica – Liliana Cazan
d'E-pîn-geac 