O casă plină de copii spânzurați de ghilimele.  „Cartea cu poze a copiilor cuminți”

„Cartea cu poze a copiilor cuminți” defilează, în programul ediției cu numărul 32 a Festivalului Național de Teatru, în pantofi destul de mari, care îi scapă, din păcate, cu brio din picioare. Împiedicată și monotonă actoricește, punerea în scenă de la Sf. Gheorghe este, conceptual, o delicatesă de nișă a umorului negru și a grotescului derivat din copilării. Firul roșu din spatele montării pornește de la „Der Struwwelpeter”, culegere de basme educative pentru copii, scrisă în 1845 de Heinrich Hoffmann, demonstrație exagerată a lucrurilor teribile care li se pot întâmpla celor mici dacă nu ascultă.

Conceptul este citat sărac și preluat de la o producție de referință Leeds Playhouse, mutată mai apoi la Lyric Hammersmith, marca The Tiger Lillies. În acest caz, se pun obligatoriu doi de „după” între „Cartea cu poze a copiilor cuminți” și „Shockheaded Peter”-ul semnat de The Tiger Lillies, Phelim McDermott și Julian Crouch. Cea din urmă, pe lângă uzul șarmant de marionete, și o scenografie ceva mai complexă, își poate atribui, totuși, calitatea de musical: lipsă principală a montării Teatrului „Tamási Áron”.

Mai mult, într-o manieră nenecesară, cu funcție de ghilimele-caricatură, actori ai teatrului apar în cosplay deplin al trio-ului de bufoni brechtieni (dar sunt patru), și mimează cântatul la instrumentele pe care le cară după ei. Momentele muzicale nu sunt susținute de abilități, deși intuiesc că tocmai acestea ar fi trebuit să fie dinamita spectacolului, cel puțin în original. Dar comparația pornește de la o inegalitate de resurse și o lipsă de stăpânire a esenței spectacolului, iar „Cartea cu poze a copiilor cuminți” își are, până la urmă, propria autonomie, așa că propun convenția de a scoate Tiger Lillies-ul din ecuație.

Unde s-a autosabotat producția lui Máté Hegymegi trebuie să fie însăși anatomia spectacolului: pierzând din vedere componenta sa de show energic, dozând la minim umorul și dinamicul, și punând accent pe dogmatizarea și construirea unei culegeri ironice de educare a celor mici, cu fapte scoase din basmele cele mai sângeroase, înșiruite demonstrativ și fără prea multă susținere actoricească. Astfel, grotescul scapă de sub control, și încurcă punerea în scenă în intenția sa de a face cu ochiul, jucăuș, în crăpăturile dintre abuz, mutilare și toxicitate familială.

Introducerea și intervențiile didactice, a’la TED Talk, ale lui Tibor Pálffy (Prof. Îţi-spune Sándor) nu îi pun în valoare eforturile și flexibilitatea mimicii, și îl duc într-o zonă de prima mână. Acesta rămâne la nivelul de Einstein impostor care apasă pedala caricaturii un pic prea tare, mai ales în măsura în care poartă un costum ieftin de Halloween. Alternativ, părinții neglijenți, anti-exemple flagrante (și care ar fi putut fi deosebit de spumoase), Zsuzsa Gajzágó și Gábor Erdei, constituie un peisaj demn de „Curaj, câinele fricos” prin felul în care se prezintă, dar sunt despărțiți de discrepanțe în energie. Chiar dacă actrița nu își controlează stridențele astfel încât ele să fie strict intenționate, are mai mult zvâc, mai multă prezență scenică și chiar și ocazionale sclipiri, spre deosebire de jocul tern al partenerului ei.

În interpretare, singura notă nimerită o face Levente Nemes, în ciuda celor maxim cinci minute de lumină de reflector care îi sunt încredințate. Fără necesitatea replicilor, construiește suspansul din simplul gest de a-și aproape băga degetul în gură – exact ceea ce un copil cuminte nu ar trebui să facă niciodată, că vine Bau-bau și i-l taie (iertare pentru spoiler). Actorul reușește să pună punctul pe i-ul umorului pe care montarea (intuiesc că) îl intenționa, cu seriozitate și simplitate, dar și cu o înfățișare de efect, subțire și îmbrăcat într-o vestă croșetată cu glugă cu urechi de ursuleț. O apariție la fel de inspirată o face Ágnes Benedek, dar, în rest, nici măcar travestiul lui László Mátray nu convinge sau contribuie prea mult la această serie de wannabe copii ciudați.

Sigur, Áron Beczásy și László Szakács în parafraza hazlie a celor două gemene în rochii albastre, ținându-se de mână, din „The Shining”, mai animă spațiul înfricoșător intenționat de „Cartea cu poze…”, însă, trăgând linie, aceasta rămâne doar o colecție de imagini colorate, cu tentă expresionistă, reușite scenografic, dar care se întind aproape obraznic pe un pic sub două ore.

Meritul spectacolului este că, vizual, putem vorbi despre un univers scenografic cel puțin intrigant: cu ascensorul pentru mâncare, care adaugă o doză de dramatism atât de necesară; cu fereastra supradimensionată, poziționată mult deasupra capetelor actorilor; cu ușile anapoda, cu praguri foarte înalte. Chiar și nuanța de albastru insistentă de pe pereți sugerează un aer de casă de păpuși gone wrong, pe care puteau, totuși, să îl potențeze cu mai multă vervă.

În sfârșit, concluziile spectacolului tind mai mult spre pildă religioasă, în felul în care finalul a fost construit. La nivelul la care a fost jucat în cea de-a treia zi a Festivalului Național, acesta cade într-o prăpastie a tezismului copilăresc de „personajele negative sunt pedepsite”, diferită de ce ar fi putut fi dacă propunerea ar fi fost dusă până la capăt și dacă ar fi sărit de această gaură neagră a neajunsului. În fapt, întregul spectacol este împânzit de intenții bune, de inventivitate și soluții ingenioase – toate cu o executare care lasă de dorit. Prea cuminte pentru a fi psuedo-basmul horror care își propune să fie, și prea „poză” nemișcată pentru a-și anima real spectatorii, „Cartea cu poze a copiilor cuminți” este și aproape, și foarte departe de aspirațiile sale.

Teatrul „Tamási Áron” Sf. Gheorghe

Cartea cu poze a copiilor cuminți

De: The Tiger Lillies, Phelim McDermott, Julian Crouch

Traducerea: Lajos Parti-Nagy

Dramatizarea: Komán Attila

Regia: Máté Hegymegi

Decorul: Botond Devich

Costumele: Ilka Giliga

Muzica originală: The Tiger Lillies

Light design: Sándor Baumgartner

Sound design: Bence Kónya-Ütő

Distribuția:

Prof. Îţi-spune Sándor: Tibor Pálffy

Mamica noastră: Zsuzsa Gajzágó

Tăticul nostru: Gábor Erdei

Petike: Dezső Derzsi

Auguszta: Ágnes Benedek

Frici: Janka Korodi

Henike: László Mátray

Rebike: Gyöngyi Pál Ferenczi

Konrád: Levente Nemes

Janika: Áron Beczásy, László Szakács

Fülöpke: Zsuzsanna Vass

Huligani: Bence Kónya-Ütő, József Kolcsár, Magor Bocsárdi, János Kertész