Sfera din ce în ce mai diversificată și generoasă a formelor de artă spectaculară își mărește volumul și consistența sub aceleași legi ale acceleraţiei tot mai lipsite de frâne. Formele de spectacol testează fel de fel de mijloace de a comunica publicurilor tot mai specifice, tot mai bine ţintite, în timp ce receptarea se specializează „la locul de muncă”. Teatrul şi-a deschis nu doar porţile, ci şi acoperişul, a demolat pereţii şi se adaptează, flexibil din fire, la opţiunile de reprezentare personalizate, revendicate la intersecţii de domenii şi ştiinţe. E cu adevărat foarte viu fenomenul teatral în toate căutările şi remodelările lui.
Spectacolul „Koulounisation”, invitat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, produs de Habemus papam, Cora-Line Lefèvre și Julien Sigard (Belgia) este un eseu aproape teoretic dedicat studiului personal asupra unui fenomen: colonizarea. Salim Djaferi porneşte de la un interes autentic pentru Războiul din Algeria, într-o căutare sinceră, pe calea resorturilor lingvistice care definesc un concept atât de vast. Întrebarea care se repetă cu răbdare şi constanţă de-a lungul celor 80 de minute ale discursului e cât se poate de simplă: „Cum spui colonizare în limba arabă?” Varietatea de cuvinte şi sensuri care denumesc un cuvânt unitar în limbile europene oferă premisele unui parcurs atistic elegant, ponderat şi cu potenţial emoţional şi empatic.
Aflând de la un tip foarte simpatic şi bine intenţionat variaţiile dintre franţuzescul „koulounisation” şi formele compuse „istiamar” cu o serie întreagă de semnificaţii – „a ordona”, „a goli”, „a ocupa fără drept”, „a distruge” – primeşti o lecţie prietenoasă de lexicologie aplicată. De la Platon citire ştim că lucrurile îşi poartă intrinsec denumirea şi încredinţăm cu aplecare academică teoria lui Cratylos. Cu mult mai relaxat e parcursul documentar propus de Salim Djaferi care îşi foloseşte drept material de studiu propria familie şi metamorfozele de identitate repetate prin care bunicul şi mama sa au trecut odată cu procesul de asimilare culturală – benevolă sau impusă.
La o primă vedere pare foarte puţin tearal acest monolog spus pe-ndelete, explicat în cuvinte simple, ca pentru elevi silitori dar neomogeni ca pregătire sau calităţi cognitive. Cuvintele cheie sunt repetate sistematic, exemplificările sunt sugestive şi ritmul e cât se poate de aşezat – te simţi participant la un seminar care îţi oferă puţine informaţii/ şedinţă, tocmai pentru a-ţi da timp să asimilezi cât mai complet lecţia. Şi când ştii bine de tot de ce e diferit cuvântul „colonisation” de „koulounisation” putem trece cu toţii mai departe. Inserturile de supape de umor, micile interacţuni cu un „vountar” din public care pe parcurs capătă tot mai multe sarcini până la integrarea propriu-zisă în demonstraţia concretă a efectelor colonialiste transpuse în semn teatral, elementele de spectacol ce par sărăcăcioase şi puerile iniţial, cu toate fac parte dintr-o gradare extrem de fină a conceptului regizoral.
Te simţi în siguranţă, totul pare o prezentare solară a unui concept teoretic, iar până la final, cu paşi mici, ajungi pe nesimţite să asişti la transfigurarea artistică a ideilor abstracte. Cu câţiva bureţi, plăci de polistiren prinse în cuie şi vopsea roşie violenţa unui fenomen care a ucis la propriu şi a anihilat culturi poate fi sugerată extrem de sugestiv; o rupere de ritm şi o tăcere cu sens – de atât e nevoie pentru a înnoda emoţia în gâturile unei săli întregi de spectatori atenţi care vor pleca acasă gândindu-se la lecţia de istorie atât de clară pe care au primit-o. Eficienţa acestui spectacol este spectaculoasă. Dacă povesteşti, doar, ce se întâmplă pe scenă poate părea un monolog tezist, anti-teatral, plicticos chiar; fiind martorul acestui gest atât de personal şi atât de bine calibrat artistic, însă, apreciezi impactul exponenţial pe care măsura justă îl provoacă asupra sensibilităţii şi raţiunii spectatorului emoţionat şi stimulat intelectual.
„Koulounisation” e o întâlnire onestă cu o poveste, cu un interes profund personal transformat în pretext artistic şi reconvertit în material scenic foarte valid. Carisma şi prezenţa plăcută a lui Salim Djaferi sunt atuu-uri care contribuie, desigur, la reuşita emterii performante a unei poveşti atât de complexe, spuse simplu. Saltul calitativ e făcut odată cu adăugarea straturilor proprii convenţiei teatrale; forţa semnului ridică la cub importanţa cuvintelor şi plus valoarea artistică justifică scenariul construit cinstit şi fără artificii. Primeşti o lecţie, primeşti o temă pentru acasă pe care aproape că nu poţi trişa să o laşi nerezolvată. „Pentru tine ce înseamnă colonizare?” – şi fiecare ne răspundem în dreptul liniei noastre punctate. Salim Djaferi ne-a oferit o perspectivă obiectivă filtrată prin sensibiitatea sa, prin experienţa ea, prin priceperea sa, prin sinceritatea de a-şi arăta cu vulnerabilitate istoria sa personală. Putem, la rândul nostru, să răspundem la fel?
Festivalul Național de Teatru 2022
Koulounisation
Concept și interpretare: Salim Djaferi
Colaborator artistic: Clément Papachristou
Consiliere dramaturgică: Adeline Rosenstein
Texte adiționale: Marie Alié și Nourredine Ezzaraf
Texte scenă: Delphine De Baere
Scenografie: Justine Bougerol și Silvio Palomo
Lumini și regie tehnică: Laurie Fouvet
Producător: Habemus papam, Cora-Line Lefèvre și Julien Sigard (Belgia)
Photocredit: Adi Bulboacă
d'E-pîn-geac 