Arhive categorie: Cronici

Iubirea și frumosul – Răzvan Mazilu și Tudor Cucu-Dumitrescu în ”De Profundis”

Îți dorești să fii tu însuți iubit așa cum Răvzan Mazilu a creat acest spectacol – cu patimă, luxuriant, decadent, ardent, cu eleganță, rafinament, îmbătător de frumos, fără să își ceară scuze pentru opulența, barocul și excesele sale

Am avut un vis: “Notre Dame de Paris”

Am rămas, însă, cu o dorință nespusă și o promisiune către mine însămi: dacă vreodată o să am posibilitatea să văd live spectacolul ”Notre Dame de Paris”, o voi face.

Tăticule, de ce există “Tristețe și bucurie în viața girafelor”?

E tristă viața oamenilor; și a girafelor, probabil. Dar, din când în când, există câte o bucurie – și pentru oameni și pentru girafe. Trebuie doar să mai ai pe undeva o jucărie de pluș pe care să o îmbrățișezi cât să îți aduci aminte cum era înainte ca omul mare care ai devenit să o ucidă.

”Improbabil”, dar atât de real

Savoarea vizionării constă tocmai în această concentrare constantă pe care o presupune dialogul pe parcursul căruia primești fragmente de informații pe care, inevitabil, ești tentat să le configurezi personalizat pentru a crea o imagine de ansamblu cât mai clară.

O ”Lirda” și ”Trei femei înalte”

Între premierele toamnei din București, două spectacole cu distribuție feminină, montate de două regizoare, duc, parcă, între oglinzi paralele, un dialog artistic între interogațiile feminine de la sfârșitul secolului XX și cele ale prezentului

„Macbeth” – un frumos tablou kinetic cu ramă scumpă

Contextul pare a fi o interpretare a întâmplărilor din piesa lui Shakespeare într-o zonă religioasă; costumele și decorul indică drept spațiu al luptei sângeroase pentru putere un cler ipocrit, dedat unor pacturi cu vibrațiile joase ale unei credințe răsturnate.

Zvon de pași pe lemnul Livezii de vișini

Sonoritatea cadenței acestor pași personalizează fiecare prezență și ritmul atingerilor de toc, de talpă de cizmă, de pantof de lac, de papuc, de picior gol, de cârjă, sau de roată descrie viața interioară a casei-personaj ce își trăiește ultima vară de însuflețire înainte să fie ucisă în numele viitorului.

“Nunta lui Decebal”, loteria vizelor și eclipsa

O familie modestă, dar unită, cu un fiu adolescent în căutarea fericirii, trăiește realitatea gri dintr-o tranziție atât de cunoscută oricărui spectator cu ă vârstă mai mare de 30 de ani.

„Anticlimax” – pro-performance

Anticlimax” nu e un  eco-spectacol care dezbate pericolul schimbărilor climatice, la fel cum nu este încă o meloc-dramă auto-referențială care ridică un colț de cortină pentru a putea privi în culisele vieții în teatru.