„Ian Mckellen on stage” şi în foyer cu o găletuşă galbenă în mână

Photocredit: Frederic Aranda

Legendele din teatru sunt frumoase. Poveşti nemuritoare despre mari actori în mari roluri se spun şi respun şi se adaptează uşor-uşor cu câte un amănunt schimbat până când devin istorie. Există acea fascinaţie în faţa coloşilor scenei şi ai ecranului. Dimensiunea mitologică a unora dintre actori le dă alura de eroi şi, totodată, o familiaritate caldă. Pare neverosimil să ajung să le vorbeşti şi, în acelaşi timp, ai sentimentul că îţi sunt de-ai casei. Cu atât mai nesperată e şansa întâlnirii dacă „zeul” e un star intrnaţional. Nici nu visezi să ajungi vreodată să priveşti de aproape, în carne şi oase, imaginea perfectă a starurilor care te emoţionează în sala de cinema sau în block buster-ele pe care le-ai văzut de multe ori din fotoliul de acasă.

            Unele dintre legende au, însă, o generozitate care transpun mitul în realitate. În 2019, la aniversarea celor 80 de ani, Ian Mckellen – da, da, Gandalf, Magneto, chiar el – a realizat un tur de forţă în 87 de teatre din Marea Britanie şi încă 88 în West End-ul londonez cu un one-man show: „Ian Mckellen on stage with Tolkien, Shakespeare, Other and YOU” în regia lui Sean Mathias. Cadoul pe care l-a făcut publicului şi lui însuşi a fost o întânire de mai bine de două ore şi jumătate în care s-a povestit. Şi pentru ca finalitatea să aibă un rost mai presus de frumuseţea estetică, încasările au fost donate pentru a susţine teatrele gazdă şi pentru burse oferite tinerilor artişti. Poate cel mai emoţionant şi uman rol pe care Ian Mckellen l-a avut seară de seară s-a petrecut după terminarea spectacolului, în foyer; cu o găletuşă galbenă în mâini, firesc, prietenos şi încă neobosit după o reprezentaţie lungă susţinută de unul singur, a continuat să strângă donaţii de la spectatori. Legenda îşi ştie puterea de seducţie şi foloseşte fascinaţia publicului pentru a transforma mitul în realitate, în folosul viitorului artei sale, cu generozitate şi şarm.

Photocredit: Frederic Aranda

            Mărturisirile emoţionante despre primele impresii puternice care l-au atras spre lumea teatrului, amănuntele de viaţă de familie, poveştile spuse cu umor, auto-ironie şi mereu cu câte o poantă plasată după structură clasică de stand-up, inserturile de poezie şi monoloagele interpretate cu intensitatea unei premiere sunt reunite într-un scenariu perfect echilibrat, punctat cu câteva elemente de regie care să scoată în evidenţă atuu-urile acestui show-man de excepţie. Ian Mckellen are acea calitate esenţială pentru un actor: un magnetism lejer, natural şi bucuria de a fi pe scenă. Îl asculţi cu respiraţia tăiată când îl povesteşte pe Tolkien în debutul spectacolului şi vezi înaintea ochilor scena în care Gandalf îi spune Balrogului celebrul „You shall not pass”. Ştii fimul, ai imaginea exactă a cadrelor, însă, de această dată, vocea lui Ian Mckellen, aceeaşi cu a lui Gandalf, îţi narează, în haine civile, sprijinit de o ladă mare de turneu, acelaşi moment şi fără nicio imagine adjuvantă doar din ritmul şi intensitatea intonaţiei sale Balrogul prinde viaţă şi e, parcă şi mai ameninţător decât cel pe care ti-l aminteai din film. Nu au trecut nici şase-şapte minute din spectacol şi eşti deja fascinat de puterea de seducţie a artei actorului la cel mai înalt nivel.

            Jovialitatea lui Ian Mckellen care se simte bine pe scenă povestind despre colegi actori sau despre idolii tinereţii sale, parodiind mari momente ale carierei, glumind isteţ pe teme cu tentă politică sau făcând trimiteri picante la teme delicate e molipsitoare. Acel sentiment că te afli în compania unui amic care îş aduce aminte ba una ba alta şi devine entertainerul petrecerii se instalează şi diluează încremenirea dată de starstruckul inerent. E ca o gazdă perfectă care te face să te simţi bine la el acasă. Căci măturiseşte dezarmant şi emoţionant că odată ajuns în culisele unui teatru pentru prima dată s-a simţit acasă. Şi acolo a rămas o viaţă întreagă. E savuros când îşi leagă cu nod un batic pe cap şi face un scurt moment de travesti, e rafinat în măsura versurilor când spune monologul lui us din „Cats”, îşi transmite un frison când recită poezii, dar cel mai strălucitor e când intră în carnea monoloagelor shakespeariene.

            În partea a doua a spectacolului scoate din „lada sa de zestre” teancuri de volume cu cele 37 de piese şi are câte ceva de spus despre fiecare în parte. Iar când poveştile se opresc şi începe monologul îl vezi cum se transformă sub ochii tăi. E acelaşi, însă trăsăturile i se modifică pentru că în acel moment gândeşte cu mintea lui Aufidius din „Coriolanus” ori cu cea a lui Romeo sau chiar a Julietei sau a lui Macbeth. E modern şi clasic în acelaşi timp. Fără vârstă. Înţelegi frumuseţea perenă a celui mai cunoscut dramaturg din lume auzind rostogolirea silabelor în cadenţa acelei şcoli de viţă nobilă, cu o voce plină de carismă pusă în slujba unui gând sincer, cu o inimă bubuind de sensibilitate şi iubire. Cu energia unui spiriduş şi forţa unui Prospero, senzualitatea unei domniţe elisabetane şi isteţimea unui Bufon şi înţelepciunea unui Rege, Ian Mckellen îţi arată de ce iubeşte el teatrul şi te face şi pe tine să te îndrăgosteşti de această artă pe care o emană cu fiecare fibră a fiinţei sale.

            Înregistrarea de acum accesibilă online pe site-ul National Theatre at Home a reprezentaţiei de la Teatrul „Harold Pinter” din Londra e cea mai relevantă mostră de autenticitate pe scenă. Legenda rămâne intactă şi i se adaugă încă un strat consistent şi deplin: umanitatea zeului care coboară din Olimpul cel nesperat pentru muritori şi îţi întinde cu generozitate, zâmbind, o mână prietenoasă, în timp ce are la subraţ o găleată galbenă de plastic.

         Ian Mckellen and Ambassador Theatre Group Productions

          Ian Mckellen on stage with Tolkien, Shakespeare, Other and YOU

          Cu: Ian Mckellen

            Regia Sean Mathias

            Durata: 2h30m

Un gând despre „„Ian Mckellen on stage” şi în foyer cu o găletuşă galbenă în mână

  1. Pentru ca sunt necajita si furioasa pe viata , pot sa citesc ce scrii tu si uit .
    Nu stiu de unde ai aparut esti orimul critic de teatru pe care il citesc si nu ma pot opri . Multumesc

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: