Bucuriile Alinuţei. Astăzi: ciorba de burtă

            Se face că găsesc mare bucurie în a bucătări. Cu triluri de demult gâdilându-mi auzul, la căşti, cu un şervet colorat sub tocător, aşa cum m-a învăţat Jamie Oliver, cu degetele stângi încâlcite întru pavăză în faţa cuţitului, aşa cum m-a învăţat Gordon Ramsay, dau din mâini şi îngân refrene de la Abba în timp ce îmi fierbe carnea şi toc ceapa. Şi aşa mintea se mai abate de la gânduri înalte şi se concentrează pe mărimea cubuleţelor de morcovi. La final, de cele mai multe ori, rezultatul e încurajator pentru gustul meu culinar şi suficient de stimulant pentru egoul gospodinei din mine. Fără pretenţii de expert, fără diplome, fără experienţă.

            Şi pentru că ce hobby ar mai fi acela dacă nu e arătat lumii largi, am început să împărtăşesc crâmpeie din „izbânzile” gastronomice pe un grup facebook-ist intitulat nici mai mult nici mai puţin decât „PASIUNEA MEA, BUCĂTĂRIA!” – semnul exlamării şi majusculele vorbesc de la sine. Şi cei 827K members. Mii şi mii de tocăniţe, chifteluţe, piftii, albe ca zăpezile, sărmăluţe şi găluşte se derulează în faţa pofticioşilor care se mândresc zilnic cu meniul pregătit cu ingredientul secret, iubirea, pentru familie. Şi „bună dimineaţa, albinuţelor!” şi „ce mai gătim azi, hărnicuţelor?” şi iar câte o fasole mai scăzută sau mai ciorbă şi alţi gomboţi şi alte ciulamale.

            Am urmărit câteva săptămâni dezbateri destul de aprinse pe marginea unor preparate controversate – sarmalele se pun sau nu în cuptor? Salata de boeuf se poate face fără boeuf au ba? Şi cu mazăre sau e păcat de la Dumnezeu? Borşul de peşte se acreşte cu borş, oare? O sumedenie de subiecte arzătoare la ordinea zilei care animau comunitatea inimoasă şi agitau conservatorii într-ale gătitului cu o mână pe linguroi şi alta pe sfânta carte de bucate a Sandei Marin. Şi aprecieri sumedenie ce mai aveau nişte biete poze cu o farfurie de mâncărică de mazăre care avea sau nu cartofi şi de ce se întâmpla una ca asta.

            Cu o sprânceană ridicată a mirare de patima acestor îndârjite veritabile conflicte şi cu un zâmbet amuzat de inutilitatea energiei consumate întru sfadă, într-o bună zi nici nu aveam să prevestesc urmarea postării unui nevinovat, credeam eu, blid de ciorbă de burtă. Nimic mai fals. În ingenuitatea mea soră cu inconştienţa am iscat o fierbere la foc iute a părerilor legate de prezenţa (ne)fastă a unor bucăţi de legumă roşie în ciorba ce s-ar fi cuvenit a rămâne pură precum lacrimile de bebeluş – neatinsă de crudele nuanţe de curcubeu ale vreunei pârdalnice de legume rămasă în integritatea sa morfologică. Altfel spus – de ce am pus, dom’ne, ardei gras în ciorba de burtă?

            Mie nu îmi place să induc lumea în eroare, aşa că am răspuns politicos: nu e ardei gras, e gogoşar murat. Şi dacă tot am stat pe lângă oala în care a fiert şase ore minunate burta de vacă şi mi-am umezit pereţii şi plâmânii şi tot urma să o mănânc doar eu, am făcut-o pe gustul propriu. Foarte greşit. Mă adânceam, practic, în capcana întinsă neiniţiaţilor în tainele battle-urilor pentru profesionişti. Păi eu nu ştiu că legumele, fir’ar ele de legume, se pun întregi la fiert şi se scot din oala magică – aşa e reţeta originală!!! Şi de ce nu am fiert şi copite de vacăăă, netrebnica de mine, că aşa se face şi nicicum altfel!!! Şi dă-i şi luptă şi luptă şi dă-i. Se certau doamne cu suflet mare cu domni pizmaşi care nu puteau aprecia succesul vizibil al frumuseţei de mostre de ciorbică de burtică. Şi îmi luau apărarea, dragele de ele, şi spuneau într-un glas cum în anumite regiuni e musai gogoşarul murat.

            Dar spiritu-mi ludic a stat ce-a stat până când a prins curaj şi chef de scârmat în răspăr. Apoi dacă e pe şotii şi luptă în cuvinte apăsate pe ecrane, la asta ne-om pricepe şi noi, dacă la gătit se vede că nu o nimerim. Şi am început a răspunde metodic, enervant de politicos şi subtil-ironic, atât cât să mai pun unu’-două paie pe foc şi să mă mir până unde merge PASIUNEA asta cu majusculă pentru harţa în bucate.

            Domnul Alex Valy (a cărui fotografie de profil e un gingaş cap de cocoş):

            „Nu mi-o luati in nume de rau eu am zis reteta originala ce ati facut este ciorba in care are si burta dar nu se numeste ciorba de burta. Sunt deschis si la lucrurile noi sau modificari dar nu se compara cu reteta originala si ca gust. Stiu sa gatesc si de aceea mi-am permis sa fac aceasta complectare. Si inca ceva se mai adauga si un ciolan de vita de la picior sa aiba si maduva pentru gust si calitatea mancarii.”

            Răspuns:

            „Păi de unde știți că nu am făcut fix așa? Doar gogoșarul murat e „în plus”. Asta drept completare… pentru că eu știu să scriu corect, de aceea mi-am permis.”

            Domnul Baron Catalin (căruia multe doamne i-au reproşat că adaugă hrean):

            „Ooof Alina, ciorba de burta nu trebuie sa conțină legume! Se fierbe ceapă, morcov și păstârnac, toate întregi, apoi se scot. Burta se taie fideluță. Unii fierb și buturi, pentru mai multă gelatină. La sfârșit, se trage la tigaie morcov ras în ulei pentru culoare… Mujdeiul eu îl amestec cu hrean. Este delicios.”

            Răspuns:

            „Ooof, chiar așa am făcut. Plus gogoșarul murat în loc de morcov ras, minus hreanul”

            Doamna Angelica Cosovan:

            „Este o ciorba reinterpretata. E doar o.ciorba cu burta si legume”

            Răspuns:

            „La drept vorbind e supă de vită din care au fost scoase legumele, în locul cărora s-a adăugat burtă, dreasă cu ou și usturoi, acrită cu oțet și gogoșar murat, care seamănă izbitor la gust cu ciorba de burtă”

            În trei zile de frământări şi polemici – în timp ce lumea tremură de frica războiului şi a bolilor şi a foametei – s-au strâns mai multe aprecieri şi comentarii decât într-o lună întragă de cronici de teatru: 1.5k şi 241 comentarii. Ciorba de burtă conduce detaşat în topul impactului meu în social media. Ce atâta cultură – a pune sau a nu pune gogoşar murat în ciorbă; aceasta-i zâzania. Sau hrean? Sau leuştean, aşa cum am mai fost sfătuită. Cine poate şti care e adevărul-adevărat şi unic.

            Pentru a fi sinceră până la capăt, iată şi reţeta – neoriginală, în interpretare proprie, fără carte de bucate, după ochi, gustând şi dregând din mers.

            Burtă proaspătă, nu prefiartă – seara spălată de 7-8 ori în apă rece. Lăsată peste noapte în apă cu o linguriță de bicarbonat. Dimineața iar spălată în 4-5 ape. La fiert cu boabe de piper, sare și foi de dafin. Primele 3 ape le-am dat un clocot, apoi le-am schimbat. Cam 4 ore a fiert. Între timp – rasol de vită și picior de vită la fiert cu sare, piper, foi de dafin, se spumează. Am adăugat apoi morcovi, țelină (rădăcină și tije), păstârnac, cepe, ardei capia – toate tăiate mai mari pentru a fi apoi scoase cu ușurință. Când carnea de vită a fiert am păstrat doar jumătate pentru ciorbă (restul pentru o tocăniță), am porționat-o în bucăți aproximativ egale precum am tăiat și burta. Am scos măduva din oase și am adăugat-o în zeamă. Am scos foile de dafin și legumele (le-am folosit în tocănița terminată în cuptor). Am bătut 7 gălbenușuri de ou, am adăugat o cutie medie de smântână acră și 250ml smântână pentru gătit, am omogenizat și am mai pus cam două căpățâni de usturoi pisat și două polonice din zeamă. Cu focul la minim am adăugat în oală pentru a evita să se taie. Apoi – oțet din borcanul cu gogoșari murați, câteva linguri și oțet din vin alb, alte câteva linguri – după gust. La fel și sarea. Și la final am adăugat controversații gogoșari murați, tăiați mai mare pentru a avea plăcerea de a simți când îi mestec.