Botond Nagy a inventat acţiuni scenice bogate în sensuri şi conotaţii, relaţii de o profundă teatralitate, jucate într-o manieră care îmbină artificiozitatea impusă de teatrului absurdului cu sinceritatea acută a emoţiei interioare ardente.
Arhive etichetă:TNB
„Repetiţie pentru o lume mai bună” la spectacolul morţii
Mijloacele teatrale intră într-un dialog continuu cu o tramă simplă, emoţionantă, povestită în limbaj poetic. Paradoxul colocvialităţii lirismului e unul dintre detaliile care ţine departe de melodramă povestea lui Paul
„Casa de la ţară” – destine prea mari pentru personaje atât de mici
Un spectacol bazat aproape exclusiv pe relaţiile dintre actori e interpretat la modul mult prea general. Întreaga distribuţie pare că joacă tipologii de personaje fără a oferi atenţie amănuntelor, fără prea multe nuanţe şi particularităţi.
„Abuzarea publicului” şi responsabilizarea lui
„Abuzarea publicului” face oficiul de igienizare a conştiinţei spectatorului de teatru rutinat. După o oră şi un sfert în care îţi pui mai în glumă, mai în serios, problema statutului tău de spectator pleci mai liber şi mai sincer
„Zorro” – fragilitatea actorului de cursă lungă
Nu actorul poartă masca personajului; Zorro, cel de pe foaie, e înveit, parcă, în personalitatea lui Ioan Andrei Ionescu; în sinceritatea lui, în expresivitatea lui deloc ostentativă, în gândurile lui alambicate, dar foarte fluente şi pline de o umanitate cu adevărat emoţionantă.
„Cei drepţi” şi prea puţin credibili
Datarea ameninţă operele prea închistate într-un credo de inspiraţie a unui timp fix. Validitatea unui subiet, a unei stări de spirit, forfota generată de o modă, voga unei personalităţi magnetice, forţa de expresie a unui gen adulat, acele trăsături super specifice care îşi consumă fervent magia emanată asupra multor adepţi sunt la fel de susceptibileContinuă lectura „„Cei drepţi” şi prea puţin credibili”
Marcel Iureş rămâne „Creatorul de teatru”
Reluarea unui succes incontestabil poate fi făcută cu vanitate, cu inconştineţă sau cu demnitate şi verticalitate. Nu este vorba de o reluare a spectacolului de atunci, nu e o invitaţie nostalgică spre analize comparative.
„Maşinăria. Musicalul” în care muzica nu cântă
„Maşinăria. Musicalul” e un spectacol în care muzia nu cântă. O poveste cu potenţial, care a făcut vogă acum un secol, reciclată pe cai mari nu e suficientă pentru a suplini lipsurile de imaginaţie şi creativitate ale epigonilor.
„Exil”, și despre buclele în care ne înghesuie durerea
Necesitatea unei conversații despre ceea ce pierdem toți (și cei care rămânem, și cei care migrăm) face din „Exil” o ușă deschisă, un spațiu sigur și amar din casa noastră cu bulină: România.
Noaptea poveștilor ce nu ai vrea să existe, dar de care te bucuri că sunt
E un spectacol simplu cu două personaje și o poveste. Despre un cine-știe-ce război, total irelevant între cine și cine. De altfel, toate sunt la fel – în toate există victime.
d'E-pîn-geac 