Nu vorbim despre „Tabu”

Teatrul este confortabil din stalul de Național, cu caietul program la subțioară și paltonul lăsat la garderobă. Indiferent de cât de teribile sunt cele de pe scenă, sunt poleite astfel încât să nu muște prea mult din subiecte controversate, din realități prea dure, din părțile din societatea noastră care deja sângerează. Nu se vorbește despre sărăcie decât cu afectarea prețioasă a Ranevskaiei. Ori, în spațiul cultural românesc, poate ar fi cazul să se mai vorbească și despre sărăcie & anexele ei: nu cu compasiune închipuită, nu în speculații aristocratice, nu din milă detașată, ci drept realitatea care ne înconjoară.

Și înainte să fac parafraza unor truisme brechtiene până la capăt, este loc sub reflector și pentru teatrul independent, și pentru teatrul de stat. Și pentru teatrul politic sau social, și pentru teatrul burghez. Însă atât de incisivă și de șocantă este întâlnirea dintre planul artistic și strada (în cele mai crude sensuri) din spectacolul „Tabu” de la Centrul de Teatru Educațional Replika, încât semnalează câtă nevoie este de mai multe conversații despre aspectele pe care noi, ca societate, le ascundem sub preș. Conversații adevărate, nu doar enunțări perimate și umflate.

Montarea cochetează fragmentar cu caricatura, în sensul în care umorul își dă coate cu brutalitatea realității. Chiar dacă există momente în care merge spre gros, distincția dintre parodie și ceea ce se întâmplă la Replika o face respectul pentru grotescul situației exact așa cum este, fără zahăr și fără a fugi de urâțenia adevărului. Pentru că „Tabu” nu accentuează în mod derizoriu părțile neîndulcite ale poveștii, dar și pentru că nu se jenează să le confirme și să și le asume acolo unde este cazul, ajunge la un nivel de adevăr situațional cu un dramatism pe care numai realitatea îl poate genera.

Se pornește de la un text foarte atent îmbinat cu viața documentată, întrebuințând mult umor (la care nu îți vine să râzi) în directă juxtapunere cu și mai multă tragedie (care te lasă perplexă). Fără a exotiza subiectul vieții de lucrătoare sexuală, punerea în scenă oferă o privire de ansamblu care realmente deschide ochi, informează, îngrozește și (de ce nu?) satisface curiozități nearticulate.

În lumina unei topici atât de puternice, performanța și valoarea artistică sunt dificil de cuantificat, dar, chiar și umbrite, ingeniozitatea și puterea de esențializare (atât la nivel actoricesc, cât și de story-telling) sunt atuuri evidente. Mai mult, echipa tratează cu mult curaj și cu toate punctele pe i viețile pe care protagonistele spectacolului au mult curaj să le trăiască. Categoric, toate acestea sunt integrate, în mod familiar, într-o structură pe care o recunoști, după o rețetă necesară întrebuințată adesea de Replika; inclusiv virgulele sunt, în mod evident, ale lor.

La foarte puțin timp de la începutul „Tabu”, stinghereala venită din audiția ușor stângace de manele la difuzorul unui telefon este înlocuită de un sentiment dens, greu în piept și tăios. Ceea ce urmează este deopotrivă simplu și dureros de privit – din ușor, întrucât actorii fac performanța de a plonja în poveste aproape senin, cu asumare și cu candoare debordante.

„E cineva în sală care a spălat veceuri?” este adresarea actrițelor către un public privilegiat, care trăiește, pentru prima oară, rușinea de a răspunde „programator” sau „în publicitate” atunci când este întrebat din ce câștigă bani. Ca într-un TED Talk interactiv despre sex work, se creează un disconfort edificator, intenționat, care deschide aproape forțat mințile și robinetele de empatie ale audienței.

Ruxandra Maniu (Nicol) dă suflu unui personaj complex și recognoscibil, fără a-și limita partitura la profesia disputată. Chiar dacă prostituția rămâne subiectul central, abordat cu așezare în ochi, cu o tocire a rușinii și un firesc al resemnării, la fel de caracteristice și de atent conturate sunt și lucrurile simple și familiale, de mamă certăreață și dezamăgită de o notă proastă a celui mic. A doua protagonistă, Zita Moldovan (Gianina), se arată pisicită, vulnerabilă și zâmbitoare în ciuda greutăților, dublând acestea cu asumare și mândrie. Dezinvoltura îi este căptușită de atenția pentru detaliul semnificativ, pe care îl presară și cu premeditare, și cu spontaneitate pe tot parcursul spectacolului.

În ipostaza soțului lui Nicol, fost lucrător în construcții accidentat, Alexandru Fifea se arată real transfigurat, pornindu-și compoziția de la vorbirea și privirea personajului, elemente distincte și fine de caracterizare. Alternativ, Alexandru Potocean (Soțul Gianinei, taximetrist la plan) joacă ușor gros, dar dezinvolt și șarmant, completând un peisaj imperfect, dar lipsit de vulgaritate tocmai prin angajare și seriozitate.

O palmă peste față, fără fundal sonor și fără loc pentru înflorituri, producția Replika nu mizează nici pe ornamente scenografice, având ca unic detaliu semnificativ treninguri overalls purtate de cei doi actori. Mimând atât ideea de costum din latex, cât și sacii pentru cadavre, contribuie la simplitatea și la caracterul tranșant al „Tabu”. Se mai folosește și un telefon conectat la ecranul din spatele scenei. Filtrele de pe Snapchat și pozele jucăușe de cuplu, din timpul liber al celor două lucrătoare sexuale, constituie adevărate chei de înțelegere ale unor tipologii adevărate, pe care ne facem că nu le știm și nu le vedem. Este ceva profund înduioșător în a se fotografia, în glumă, cu capul unui animal, sau în a se filma dansând pe manele – poate umanitatea și ludicul, poate ancorarea în momentul prezent.

„Tabu” vorbește cu voce răspicată despre conjuncturi nefericite, despre ghinion, tinereți irosite, nesiguranță, lipsă de securitate, dar și despre o continuă stare de alertă, și pericolele care le pândesc pe lucrătoarele sexuale la fiecare colț. Prezintă, nestingherit și în deplinătate, prostituate care sunt și maneliste, și mame, și bucătărese, și consilieri emoționali neoficiali. Mai mult, privește în ochi o industrie fără lege și brutală, și îi descrie dedesubturile fără perdea, dar și fără prejudecată, într-un melanj de situații care declanșează fight or flight-uri chiar și în spectatori.

Spectacolul este relatarea atentă a mai multe puncte de fierbere, care expun regulile nespuse ale unui subiect tabu (din comoditatea altora/ a noastră) și etalează un instinct de supraviețuire întins la maxim. Simultan, vorbește despre oameni care sunt normali, și, în același timp, care tânjesc după normalitate, prinși într-o realitate disfuncțională care, totuși, ne aparține tuturor. Face apel la compromisurile care provin fie din foame, fie din cele mai bune sentimente: din iubire pentru copii, din dorința de a le oferi o viață mai bună, din dorința de independență. Și, în sfârșit, baletează între liniile subțiri ale demnității și ale abuzului, ale geloziei și ale sărăciei, ale iubirii și sexului, cu ascuțime și îndrăzneală necenzurată.

Centrul de Teatru Educațional Replika

Tabu

Echipa: Paul Dunca/ Paula Dunker, Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Ruxandra Maniu, Zita Moldovan, Cristina Oprea, Alexandru Potocean, David Schwartz, Marian Ursan, Iulia Vaida

O producție a Asociației CARUSEL în parteneriat cu Stagiunea de Teatru Politic.

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.