Cu o luciditate foarte tranşantă, problema încălzirii globale e pusă în discuţie cu mijloace teatrale cât se poate de bine exploatate. Nu e nimic tezist, nu e doar încă un speach alarmist care să ne bată obrazul celor care nu cunoaştem impactul propriei amprente de carbon.
Arhive etichetă:Replika
Nu vorbim despre „Tabu”
Pentru că „Tabu” nu accentuează în mod derizoriu părțile neîndulcite ale poveștii, dar și pentru că nu se jenează să le confirme și să și le asume acolo unde este cazul, ajunge la un nivel de adevăr situațional cu un dramatism pe care numai realitatea îl poate genera.
(In)dependenții – fals tratat despre libertate în artă
care își regăsesc condiția de artist printre râsetele sincere iscate de replici inteligente. Râzi, îți place, e fun, dar pe dedesubtul bunei dispoziții simți fiorul rece al adevărului unei stări de fapt pe care o deplângem, o recunoaștem la nivel politic, o pavăm cu bune intenții, dar o perpetuăm cu neputință de ani la rând.