Responsabilitatea e un cuvânt care atârnă greu. Ne asumăm la grămadă fapte și vorbe; dar fără repercusiuni. Suntem gravi și importanți în atitudinea noastră care mustră în stânga și în dreapta ba o vină, ba alta; suntem responsabili. Ne triem gunoiul pe culori, ne îmbrăcăm cu haine cu etichetă verde, ne cumpărăm mașini de băgat în priză și cerem sucul fără pai. Câte puţin, fiecare în dreptul nostru, punem responsabil umărul la binele colectiv ce ne e ameninţat de un trecut hotic şi egoist. Dar, nu; noi nu mai suntem la fel de inconştienţi ca bunicii noştri. Noi suntem asumaţi şi responsabili. Şi informaţi. Şi vorbim mult. Pentru că, de fapt, putem face atât de puţin.
Spectacolul „Vinovat,-ă”, coproducţie a Centrului de Teatru Educaţional Replika şi BÉZNĂ Theatre, scris şi regizat de Sînziana Koenig & Nico Vaccari, un one-woman show cu Oana Puşcatu, e un demers foarte sincer, care nu pretinde a rezolva mai multe decât o poate face. Cu o luciditate foarte tranşantă, problema încălzirii globale e pusă în discuţie cu mijloace teatrale cât se poate de bine exploatate. Nu e nimic tezist, nu e doar încă un speach alarmist care să ne bată obrazul celor care nu cunoaştem impactul propriei amprente de carbon. Nicio clipă nu simţi că eşti tras la răspundere pentru o vină pe care nici nu ştiai că o ai. Discursul artistic e foarte coerent construit, astfel încât morala ecologist-consumeristă să rămână ca o temă de gânduire pentru acasă, ca un after taste amar.
Monologurile pe care Oana Puşcatu le spune alternant în română şi engleză pun faţă în faţă personaje uşor recognoscibile; de la speakerul carismatic şi guraliv care vinde „reţeta succesului” în scheme şarlatane, la refugiaţii nevoiţi să lase vieţi întregi în casele în care nu se mai pot întoarce. Femeia de succes, matură, realizată material, singură, desigur, înconjurată de sumele etichetelor atârnate de obiectele ce îi ţin loc de fericire şi fetiţa care cântă timorată şi concentrată pe fiecare notă „Slavă ţie, stea curată…” sunt feţele poliedrului acestui personaj colectiv cu multe chipuri şi chiar şi mai multe frici, numit societate globală.
Convenţia spaţiului de joc e clară: publicul înconjoară din trei laturi bazinul în care se scurg deşeuri toxice, în care plutesc în derivă destinele celor ce fug din calea dezastrelor naturale şi cercurile concentrice din jurul lui în care gravitează o faună umană diversă, aparent jovială, eminemente egoistă, interesată de profit şi pseudo-fericire. Ne aflăm concomitent la un TED talk motivaţional unde primim „gratis” lecţii de business de succes, cu tot arsenalul de fraze şi termeni, la pachet cu acel tip de energie tăvălug care te ia pe sus pe un nor pufos de minciuni ticluite isteţ de băieţi ferchezuiţi şi la confesiunile dramatice, speriate, disperate ale celor care abia supravieţuiesc calvarului strămutării forţate. Între episoadele contrastante o tânără foarte plăcută şi perfect conformă cu toate rigorile de manual ale prototipului femeii „independente şi de succes” zappează compulsiv prin canalele tv şi propria viaţă căutând un sens înainte de a se lăsa învinsă de încă o zi lipsită de cea mai mică urmă de bucurie.
Slalomul emoţional şi tehnic pe care Oana Puşcatu îl face pe aceste paliere de tipologii combinate foarte tranşant şi delimitate perfect e mereu sub control. Nuanţele tremurului vocii celei care povesteşte groaza de a fi fost violată într-o tabără de refugiaţi şi accentele exacte pe cuvintele cheie din speach-ul motivaţional sunt la fel de bine drămuite şi îşi găsesc efectul imediat. Auto-ironia, sarcasmul, psihologia inversă, modelul cu semn schimbat, aceste artificii artistice funcţionează ca o lecţie de morală tocmai pentru că sunt abordate artistic atât de performant. Engleza-americană turuită ca din gura unui îmbogăţit „self-made” al tărâmului tuturor posibilităţilor şi inflexiunile copilăreşti ale fetiţei conştiincioase care îngână „Oda bucuriei” speriată de mustrările care sigur vor apostrofa orice poticnire sunt folosite cu măsura unui cântar de farmacie. Nimic în plus, nimic fortuit. Mâinile care se frâng sau gesturile stereotipe care acompaniază încrederea şi puterea completează posturile care se schimbă foarte fluent pentru a introduce personajele. Aproape că nu e nevoie de nicio diferențiere prin costum în pauzele ce poticnesc ritmul.
E şi emoţionant şi îngrijorător acest performance. Râzi la început. Ai toate motivele să te simţi bine. Te prinzi în jocul de a intona notele muzicale din Imnul european ale cărui versuri sunt înlocuite de branduri celebre, te amuzi, până când energia Oanei Puşcatu te conduce fără niciun alt artificiu către ruşine, poate, părere de rău, neputinţă şi un pic de resonsabilitate autentică. Nu vei ieşi din sală motivat să schimbi lumea; spectacolul nu are idealuri de mărire fantasmagorice. Sinceritatea lui artistică, însă, livrează foarte pertinent o informaţie foarte necesară. Iar această onestitate îl face mai responsabil decât multe atitudini gălăgioase care nu sunt dublate nici pe jumătate de această performanţă artistică pe care Oana Puşcatu o realizează din plin.
Oglinda pe care „Vinovat,ă” (cu versiunea titlului în limba engleză a jocului de cuvinte încă şi mai percutantă: „Guilt,-y”) ne-o propune nu e deloc flatantă; şi nici acru-acuzatoare, totodată. Efectul de spectacol bine conturat artistic în jurul unei probleme presante din sfera extra-artistică se realizează tocmai datorită seriozităţii acordat componentei estetice. E coerent şi congruent întreg demersul. Mijloacele de obiectivare şi distanţare nu sunt lipite, doar. Asişti la un monolog interpretat performant care, înainte de orice, are emoţie, gând susţinut constant şi o expresivitate deloc supralicitată. Abia apoi mesajul completează recitalul şi rămâi cu imaginea unui clown multe-prea-bine-cunoscut care să îţi bântuie visele despre preţuri şi etichete.
Centrul de Teatru Educaţional Replika şi BÉZNĂ Theatre
Vinovat,-ă
Text Sînziana Koenig & Nico Vaccari
Regia Sînziana Koenig & Nico Vaccari
Scenografia Gabi Albu
Muzica & spațiul sonor Daniel Balfour
Distribuția Oana Pușcatu
d'E-pîn-geac 