un thriller în care lumea ameninţată de umbra vulpilor vrăjmaşe e controlată de foxfinder-ii care veghează la binele comun, menţinând constant sentimentul de frică.
Arhive etichetă:Cristi Juncu
Joker e „Don Juan”
E seducător pentru că e liber Don Juan. E pervers pentru că e mai viu decât toată societatea pietrificată la propriu şi la figurat din jurul său.
„Fete şi băieţi” – paradoxala fericire de a suferi
Un mare merit al impactului copleşitor al interpretrii sale e acela de a povesti în prezent fapte greu de verbalizat petrecute în trecut fără a pica o secundă în capcana exagerării impresionabile.
„Fete și băieți” pe care i-am pierdut
În calitate de mix armonios dintre teatru cu o vedetă și proiect de suflet care chiar înseamnă ceva, montarea lovește cu un oarecare catharsis social fără a vira în tezist, fără a lăsa loc de contraziceri.
Demnitatea nobilă a „Tatăl”ui
Această lume ca un labirint de informaţii vechi şi noi care nu mai au sens e redată foarte concret, din perspectiva subiectivă a personajului principal.
