Între amintirile concrete ale spectacolelor și întâmplărilor artistice din FNT35 sunt multe priviri ochi în ochi, cuvinte între suflete, îmbrățișări mai lungi sau mai scurte, mâini strânse cu drag, prietenie, mulțumiri, dojeneli, întâlniri, râs, șoapte, pahare ciocnite, cafele, așteptări prelungite, grabă, fugă între săli, supărări, bucurie – viață.
Arhive etichetă:TNB
„Mary Stuart” şi Elisabeth I vs umanitate şi monumentalitate
Două ipostaze feminine complementare îngemănate într-un destin supus unui patriarhat cu sânge rece stau faţă în faţă, despărţite de oglinda ceţoasă a istoriei.
„Hedda Gabler” suntem noi
Echidistantă în raport cu o capodoperă autentică, dar şi cu o cădere monumentală, propunerea regizorală pe care Thomas Ostermeier o făcea pentru prima dată în 2005, la Schaubhüne se concretizează pe scena Teatrului Naţional într-o montare elegantă, precisă, clară în intenţii, solidă în interpretare
„Opera de trei parale” – de la gag la „şopârlă” … şi înapoi
Miza unică pare a fi amuzamentul simplist în faţa unei poveşti despre borfaşi mărunţi şi dame de consum parşive şi… doar atât.
„Craii de Curtea-Veche” şi egoul de „teatru nou”
Nimic autentic, nimic credibil, nimic emoţionant, nimic consistent. Spectacolul e doar o defilare demonstrativă, pusă cu mâna, de poveşti recitate conştiincios printre scene de grup crispante, cu umor involuntar.
Tragi-comedia sterilă din „Casa curată”
Montarea lui Felix Alexa de la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti urmăreşte conştiincios această fabulă citadină cu accente supra-realiste, fără prea multă strălucire.
„Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals” şi teatrul teribil de autentic
Botond Nagy a inventat acţiuni scenice bogate în sensuri şi conotaţii, relaţii de o profundă teatralitate, jucate într-o manieră care îmbină artificiozitatea impusă de teatrului absurdului cu sinceritatea acută a emoţiei interioare ardente.
„Repetiţie pentru o lume mai bună” la spectacolul morţii
Mijloacele teatrale intră într-un dialog continuu cu o tramă simplă, emoţionantă, povestită în limbaj poetic. Paradoxul colocvialităţii lirismului e unul dintre detaliile care ţine departe de melodramă povestea lui Paul
„Casa de la ţară” – destine prea mari pentru personaje atât de mici
Un spectacol bazat aproape exclusiv pe relaţiile dintre actori e interpretat la modul mult prea general. Întreaga distribuţie pare că joacă tipologii de personaje fără a oferi atenţie amănuntelor, fără prea multe nuanţe şi particularităţi.
„Abuzarea publicului” şi responsabilizarea lui
„Abuzarea publicului” face oficiul de igienizare a conştiinţei spectatorului de teatru rutinat. După o oră şi un sfert în care îţi pui mai în glumă, mai în serios, problema statutului tău de spectator pleci mai liber şi mai sincer
d'E-pîn-geac 