E tristă viața oamenilor; și a girafelor, probabil. Dar, din când în când, există câte o bucurie – și pentru oameni și pentru girafe. Trebuie doar să mai ai pe undeva o jucărie de pluș pe care să o îmbrățișezi cât să îți aduci aminte cum era înainte ca omul mare care ai devenit să o ucidă.
Arhive etichetă:Teatrul Mic
O ”Lirda” și ”Trei femei înalte”
Între premierele toamnei din București, două spectacole cu distribuție feminină, montate de două regizoare, duc, parcă, între oglinzi paralele, un dialog artistic între interogațiile feminine de la sfârșitul secolului XX și cele ale prezentului
Ana „Anna Karenina” Bianca Popescu
Ana Bianca Popescu (Anna Karenina) are statura monolitică a unei eroine tragice. Cu fiecare intrare în scenă timpul se suspendă, atenţia e captivată de această prezenţă ce supune prin respiraţie, privire şi o forţă copleşitoare.
„Eu sunt propria mea soţie” şi pe mine, mie mă redau
Siajul amintirilor sale e bogat şi cuceritor, iar spectacolul reuşeşte să redea simplu şi fără ostentaţii, curat şi elegant, tocmai acea atmosferă de viaţă viguroasă trăită pe muchia ascuţită a morţii iminente.
„Locotenentul din Inishmore” şi mâţâţelul său
Intensitatea situaţiilor absurde, demenţa personajelor, ritmul construit ca un arc care plezneşte la intervale precise, inserţiile de comic, citatele culturale, rezolvările inedite şi de efect, în cheia atmosferei impuse de poveste, detaliile, gesturile smucite definitorii pentru caracterele extreme, toate elementele care compun această simfonie de chin şi vai au fost alese unitar, întru spiritul deloc politicos al prea puţin empaticului autor britanic.
„A douăsprezecea noapte” – o dramă comică/ o comedie dramatică
O primă parte care îşi caută identitatea şi scopul printre frisoane ale unei ameninţări neexplicite, o continuare în care comedia se joacă cinstit şi un final cu potenţialul de a emoţiona câteva suflete sensibile
„Noapte bună, mamă!”, căci de mine mi-e somn
Situaţia de conversaţie mijlocită de un ecran, celebrul video call care ne-a minţit vreme de un an că nu suntem singuri şi ne-a amăgit sentimentul unui „împreună” virtual capătă o dimnesiune-simbol hiperbolizată.
„Bull”ing sau auto-promovare?
Situaţia în care din trei angajaţi unul trebuie concediat, iar doi se aliază pentru a-l destabilza emoţional pe cel mai performant pare foarte ofertantă pentru scenă. Doar situaţia. Textul, însă, merge brutal într-un crescendo de situaţii absurde, care ar trebui să deraieze la un moment dat atât de violent încât să existe acea extrapolare artistică.
d'E-pîn-geac 